Cristina Prună: Dacă ar fi funcționat Centrala de la Iernut, am fi avut exporturi de energie mai mari decât importurile

Cristina Prună: Dacă ar fi funcționat Centrala de la Iernut, am fi avut exporturi de energie mai mari decât importurile

Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, atrage atenția că importul net de energie electrică în perioada ianuarie – octombrie 2021 a fost de 1,43 TWh, conform datelor ANRE. Funcționarea Centralei de la Iernut în aceeași perioadă ar fi însemnat o producție de cel puțin 2 TWh. Compania de stat Citește mai multe…

Elena Lasconi a economisit aproape un milion și jumătate de lei, prin negocierea tarifelor la gaze și electricitate pe bursa de mărfuri

Elena Lasconi a economisit aproape un milion și jumătate de lei, prin negocierea tarifelor la gaze și electricitate pe bursa de mărfuri

În plină criză energetică, Elena Lasconi, primarul USR al orașului Câmpulung Muscel, a reușit să economisească aproape un milion și jumătate de lei, prin negocierea pe bursa de mărfuri a tarifelor la electricitate și gaze. În urma negocierilor, la gaze, de la 185 lei/MWh, cât se plătea inițial, s-a ajuns la 98 lei/MWh, iar la Citește mai multe…

Cristina Prună: „Noile plafonări și compensări anunțate de Guvern nu fac decât să perpetueze haosul”

Cristina Prună: „Noile plafonări și compensări anunțate de Guvern nu fac decât să perpetueze haosul”

În contextul noilor plafoane și compensări la energia electrică și la gaze anunțate de premierul Nicolae Ciucă, Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, arată că acestea nu vor face decât să accentueze și să perpetueze haosul creat chiar de guvernarea PSD-PNL-UDMR, în timp ce măsuri mult mai simple și mai eficiente, precum cele propuse de Citește mai multe…

Deputat Radu Miruță: Cum abordăm criza energetică după martie 2022

Deputat Radu Miruță: Cum abordăm criza energetică după martie 2022

În contextul crizei energetice și al lipsei de soluții din partea guvernării PSD-PNL, deputatul USR Radu Miruță atrage atenția asupra faptului că degradarea abruptă a economiei este o chestiune de siguranță națională și că ar trebui să fie tratată ca atare, inclusiv de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. „Demisia domnului Virgil Popescu ar fi Citește mai multe…

USR solicită miniștrilor Virgil Popescu și Lucian Bode să-și prezinte de urgență demisia

USR solicită miniștrilor Virgil Popescu și Lucian Bode să-și prezinte de urgență demisia

În contextul crizei energetice și al incapacității ministrului Energiei girat de PSD și PNL de a gestiona situația și de a oferi soluții reale de rezolvare, USR solicită demisia de urgență a ministrului Virgil Popescu. Totodată, USR reiterează solicitarea de convocare a Parlamentului într-o sesiune extraordinară pentru adoptarea măsurilor propuse de USR pentru sprijinirea românilor Citește mai multe…

Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor

Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor

În timp ce criza de pe piața energetică se adâncește, iar românii văd în facturile uriașe pe care le primesc eșecul legii de compensare și plafonare impuse de PSD și PNL, ministrul Energiei și-a amintit că Autoritatea Națională de Reglementare în Energie ar trebui să joace un rol decisiv și o acuză că ar favoriza Citește mai multe…

Cristina Prună: „Mare tupeu să ai să pui eticheta pe o industrie întreagă – «hoția» se produce din cauza legii compensării și plafonării”

Cristina Prună: „Mare tupeu să ai să pui eticheta pe o industrie întreagă – «hoția» se produce din cauza legii compensării și plafonării”

În contextul declarațiilor recente ale ministrului Energiei, care i-a comparat pe furnizorii de energie cu niște hoți, deputata USR Cristina Prună arată discrepanțele dintre afirmațiile făcute în ultimul timp de ministrul Virgil Popescu și explică de ce totul nu este decât o manipulare menită să acopere eșecul enorm al legii PSD-PNL de plafonare și compensare. Citește mai multe…

Claudiu Năsui: Ciolacu susține scăderea facturilor la energie prin reducerea taxelor. Adică fix idee pe care a susținut-o și USR

Claudiu Năsui: Ciolacu susține scăderea facturilor la energie prin reducerea taxelor. Adică fix idee pe care a susținut-o și USR

Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și fost ministru al Economiei, semnalează faptul că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a ajuns să susțină ca măsură pentru scăderea facturilor la energie fix ideea propusă de USR, încă de anul trecut. „Domnul Ciolacu, președinte PSD, susține scăderea facturilor la energie electrică, și nu numai, prin reducerea taxelor din preț. Adică Citește mai multe…

Cristina Prună: „Facturile românilor la energie cresc și pentru că devenim din ce în ce mai dependenți de importuri”

Cristina Prună: „Facturile românilor la energie cresc și pentru că devenim din ce în ce mai dependenți de importuri”

Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, arată cum România a devenit tot mai dependentă de importurile de energie în condițiile în care, în cei doi ani de când Virgil Popescu a ajuns la ministerul Energiei, puterea instalată în capacitățile de producție a energiei s-a redus cu aproape 25%. „Facturile românilor la energie cresc și pentru Citește mai multe…

Claudiu Năsui: Peste 72% din ce plătesc românii ajunge la companiile de stat din energie, căpușate de zeci de ani

Claudiu Năsui: Peste 72% din ce plătesc românii ajunge la companiile de stat din energie, căpușate de zeci de ani

În contextul creșterii explozive a facturilor la energia electrică, Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, face o analiză a firmelor de pe piața de energie și arată că opt dintre companii, însumând o cotă de piață de peste 70%, sunt de stat. Sunt aceleași companii căpușate de zeci de ani de vechea Citește mai multe…