Anca Dragu, vicepreședinte USR: Domnule Grindeanu, tupeul nu ține loc de cifre!

Anca Dragu, vicepreședinte USR: Domnule Grindeanu, tupeul nu ține loc de cifre!

Senatoarea USR, Anca Dragu, îl acuză de tupeu pe fostul prim-ministru PSD Sorin Grindeanu, care susține că actualul deficit bugetar excesiv se datorează ”celor trei guverne de dreapta”.

Anca Dragu ține să-i aducă aminte lui Sorin Grindeanu că România a intrat în procedură de deficit excesiv ca urmare a guvernării PSD din 2017, 2018 și 10 luni din 2019, iar la plecarea de la guvernare PSD a lăsat un deficit de 2,8% din PIB, deși avea o țintă de deficit bugetar de 2,6%, țintă depășită încă din septembrie 2019.

Anca Dragu mai arată că guvernarea PSD-istă a decredibilizat România pe piețele internaționale, acesta fiind motivul pentru care în 2022 și 2023 România a plătit cele mai mari rate ale dobânzilor din UE, depășită uneori de Ungaria.

”România a avut cele mai mari rate ale dobânzilor la împrumuturile publice cu PSD la guvernare. Chiar în actuala guvernare, în timp ce Bulgaria plătea 2%, România plătea 8% la împrumuturi. Faptul că Sorin Grindeanu trage un semnal de alarmă este un lucru bun, dar și mai bine ar fi ca PSD să reducă cheltuielile. Din 2017 nu au făcut nimic altceva decât să toarne gaz pe foc, au făcut cheltuieli în neștire și au mărit deficitul bugetar când – culmea! – economia era în creștere!” acuză Anca Dragu, fost ministru de finanțe.

Senatoarea USR atrage atenția că veniturile publice ale României sunt numai 27% din PIB, al doilea cel mai scăzut nivel din UE, după Irlanda, exact din cauză că PSD a pus pe butuci programul de modernizare al ANAF (RAMP – Revenue Administration Modernization Project), în valoare de 70 de milioane de euro. Programul a fost semnat în august 2013 și urma să fie finalizat în 2019. Numai că, în 2017, Guvernul PSD a oprit de facto acest program, iar in 2018 a rupt efectiv acordul privind RAMP. Scopul acestui program era să crească eficiența colectării taxelor, impozitelor și contribuțiilor, să îmbunătățească conformarea voluntară și să reducă povara fiscală și administrativă asupra contribuabililor, exact ce nu vrea PSD.

Concluzia fostului ministru de finanțe este simplă: Guvernul Ciolacu-Ciucă nu face consolidare fiscală ci, pur și simplu crește taxele si impozitele pentru a finanța un aparat de stat umflat de PSD-PNL. PSD și PNL nu știu să guverneze, nu știu decât să devalizeze bugetul și să crească taxe pentru specialii de partid.