Anca Dragu, discurs în cadrul sedinței solemne pentru comemorarea a 32 de ani de la Revoluția Română

Anca Dragu, discurs în cadrul sedinței solemne pentru comemorarea a 32 de ani de la Revoluția Română

”Domnule Președinte al Senatului, ”Domnule Președinte al Senatului, Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Stimați colegi, distinși invitați, Acum 32 de ani, a fost nevoie de sacrificiul a peste 1.000 de români care au plătit cu viața pentru ca noi, astăzi, să trăim într-un stat liber, stat democratic, în care să nu ne mai fie frică. Citește mai multe…

Radu Mihail, discurs în cadrul sedinței solemne pentru comemorarea a 32 de ani de la Revoluția Română

Radu Mihail, discurs în cadrul sedinței solemne pentru comemorarea a 32 de ani de la Revoluția Română

”Doamnelor și Domnilor, Astăzi suntem aici pentru a ni-i aminti pe cei care s-au sacrificat pentru ca România să o ia pe un alt drum decât cel aliniat cu secera și ciocanul și care ducea la Moscova. Revoluția a început la Timișoara, a urmat izgonirea lui Ceaușescu. Pentru mine Revoluția a însemnat și apariția presei Citește mai multe…

Proiectul USR prin care numirile la ANRE se fac doar cu intervievarea candidaților, adoptat de Camera Deputaților

Proiectul USR prin care numirile la ANRE se fac doar cu intervievarea candidaților, adoptat de Camera Deputaților

Membrii conducerii ANRE vor fi numiți de Parlament doar după audierea în comisiile de specialitate, potrivit proiectului deputatei USR Cristina Prună adoptat astăzi de Camera Deputaților. Deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a depus două proiecte de modificare și completare a OUG 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Citește mai multe…

Radu Mihail: ”Oamenii sistemului vor să schimbe iar Constituția, astfel încât președintele să nu mai fie ales de români, ci de ei!”

Radu Mihail: ”Oamenii sistemului vor să schimbe iar Constituția, astfel încât președintele să nu mai fie ales de români, ci de ei!”

Senatorul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, avertizerază că sub masca revizuirii Constituției, PSD, PNL și UDMR își propun să modifice felul în care este ales Președintele țării, astfel încât aceasta să nu mai fie ales de toți românii, ci de Parlament. În discursul ținut în fața Plenului Reunit al Senatului și Camerei Citește mai multe…

PSD, PNL și UDMR refuză orice încercare de transparentizare a programului-mamut PNDL 3

PSD, PNL și UDMR refuză orice încercare de transparentizare a programului-mamut PNDL 3

Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților a dezbătut, marți, proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență prin care Guvernul Cîțu a dat drumul PNDL 3, noul program de îmbogățire a baronilor locali sub pretextul derulării de investiții în întreaga țară. USR a solicitat, încă o dată, să fie modificată Ordonanța în sensul transparentizării Citește mai multe…

Dacian Cioloș, discurs în Parlament: Suntem în mijlocul furtunii și nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili. Votați pentru acest guvern pentru a oferi o soluție acestei crize

Dacian Cioloș, discurs în Parlament: Suntem în mijlocul furtunii și nu ne permitem să fim superficiali sau iresponsabili. Votați pentru acest guvern pentru a oferi o soluție acestei crize

Președintele USR, Dacian Cioloș, prim-ministru desemnat de președintele României, a susținut astăzi, în plenul Parlamentului, un discurs înainte de dezbaterea și votul asupra programului de guvernare USR și a listei de miniștri, în cadrul căruia a făcut apel la parlamentari să voteze acest guvern pentru a oferi o soluție crizei sanitare. „Vă rog să înțelegeți Citește mai multe…

Iulia Popovici, ministru desemnat al Culturii: După atâția ani fără reforme structurale, este necesară o resetare a modului în care funcționează cultura în România

Iulia Popovici, ministru desemnat al Culturii: După atâția ani fără reforme structurale, este necesară o resetare a modului în care funcționează cultura în România

„Ministerul Culturii nu are de ce să fie cenușăreasa guvernelor. Cultura este un factor generator de bunăstare, întoarce unei comunități mult mai mult, inclusiv financiar și din perspectiva locurilor de muncă decât primește, știm asta uitându-ne la orașul Sibiu; și merge cultura, mereu, mână în mână cu educația”, a declarat ministrul desemnat al Culturii, Iulia Citește mai multe…

Cristian Ghinea, ministru desemnat al Investițiilor și Proiectelor Europene: Am reușit să scoatem la capăt un proiect de țară apreciat cu calificativ maxim de Comisia Europeană

Cristian Ghinea, ministru desemnat al Investițiilor și Proiectelor Europene: Am reușit să scoatem la capăt un proiect de țară apreciat cu calificativ maxim de Comisia Europeană

„La audierile de anul trecut, am folosit o metaforă care încă este valabilă: suntem într-un moment astral al fondurilor europene în care sunt trei direcții din care curg bani și dacă facem ceea ce trebuie, se va ajunge la un adevărat fluviu al dezvoltării României cu fonduri europene”, a declarat Cristin Ghinea, ministru desemnat al Citește mai multe…

Oana Țoiu, ministru desemnat al Muncii: Ne asumăm foarte clar un sprijin pentru creșterea negocierilor colective în România prin Legea dialogului social și prin implicarea partenerilor sociali în stabilirea salariului minim

„Suntem într-un moment de suprapunere a crizelor, nu doar criza pandemiei și criza energetică, ci ceea ce este poate mai puțin vizibil acum, însă ceea ce va fi din ce în ce mai puternic dacă nu acționăm la timp este criza socială și o criză a resurselor umane”, a declarat Oana Țoiu, ministru desemnat al Citește mai multe…