Carmen Dan distorsionează și fuge de realitatea mitingului de pe 10 august

Carmen Dan distorsionează și fuge de realitatea mitingului de pe 10 august

Ministrul de Interne a continuat să mintă și să prezinte fantasmagoriile lui Liviu Dragnea în timpul moțiunii simple de la Camera Deputaților, „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”, prin care USR i-a cerut demisia ministrului Carmen Dan.

Deputatul USR Tudor Pop i-a transmis ministrului, de la tribuna Parlamentului, că există nenumărate indicii care arată că instituția pe care o conduce, că instituțiile subordonate Guvernului și că factori politici, printre care și ministrul de Interne, au orchestrat cu mare atenție un act de represiune la adresa cetățenilor României. Mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală iar responsabili vor plăti!

USR va lupta din Parlament pentru ca adevărul să iasă la iveală iar responsabilii să plătească pentru abuzurile de pe 10 august.

Redăm integral discursul deputatului USR Tudor Pop:

Stimați colegi, doamnă Ministru,


Azi se împlinește o lună și o zi de la represiunea din data de 10 august, și deși degetul a rămas blocat pe sonerie, ușa rămâne închisă. Ai zice că nu e nimeni la Ministerul de Interne, că doamna Carmen Dan se află aici dintr-o eroare pur materială. Ai zice că 10 august mai degrabă n-a fost.

Și totuși, a fost. A fost, dragi colegi. A fost o represiune pe care acum încercați să o ascundeți. Să vă ascundeți, doamnă Carmen Dan. Încercați să vă ascundeți după butaforiile domnului Dragnea, după minciunile și bâlbâielile Jandarmeriei, după chemările la violență ale unor oameni politici precum Lia Olguța Vasilescu, Paul Stănescu, Cătălin Rădulescu.

Încercați să vă ascundeți sub aprobarea părintească a domnului Tăriceanu, sub lecțiile de semantică pe care ni le ține aici, în plen, cu generozitate, domnul Vosganian. Sub vânătăile Ștefaniei, fata pe care ați folosit-o pe post de momeală, diversiune și justificare a violențelor.
Vă mai ascundeți și în spatele unei majorități care nu permite Parlamentului României să o audieze pe doamna Dăncilă, în timp ce aceasta este chemată să dea explicații în fața Parlamentului European pentru 10 august. La final, mai încercați să vă ascundeți în spatele unui raport secretizat tot de dvs.

Stimați colegi, dacă în februarie 2017 aveam un elefant în cameră, ei bine, acum avem un ditamai elefantul în cireș. Un elefant fricos, laș, complice, iresponsabil. Dar în același timp unul abuziv, cu aere totalitare, disperat, răzbunător pe proprii cetățeni. Peste toate însă, un elefant al naibii de vizibil. Unul care se vede de peste tot. De la nivelul unui simplu cetățean până la nivelul unui procuror militar.

Ați secretizat tot ce-ați prins, doamna Carmen Dan. OK. Dar nu puteți secretiza miile de înregistrări video, sutele de plângeri penale, sutele de oameni care au suferit și încă suferă de pe urma intervențiilor brutale din Piața Victoriei.

Nu puteți secretiza, de exemplu, dosarul medical al domnului Oprea. Un cetățean ca oricare altul care în seara de 10 august a fost împușcat în coapsă de un jandarm, la câțiva centimetri de artera femurală. Chiar așa, știți cum arată o plagă produsă de o grenadă acustică trasă de la mică distanță? Aș vrea să vă arăt, am primit acordul domnului Dragnea. Cum justificați acest dosar medical, doamnă Dan?

Apropo, domnule Vosganian. Acum o săptămână ne-ați certat că supralicităm sensul verbul ”a gaza.” Că zecile de cartușe lacrimogene trase asupra bărbaților, femeilor, copiilor, vârstnicilor, nu justifică termenul de ”gazare” folosit pentru a descrie ce s-a întâmplat. Vă întreb acum, în cazul domnului Oprea și a altor cetățeni împușcați, putem folosi verbul ”a împușca”? Se justifică el din punct de vedere semantic, istoric și material? Căci medical se justifică, conform dosarului.

Revenind la dvs., doamna Carmen Dan. Există nenumărate indicii, nenumărate, că instituția pe care o reprezentați și o coordonați, că instituțiile subordonate, că factori politici, printre care și dvs, repet, există numeroase indicii că ați orchestrat cu mare atenție un act masiv de represiune la adresa românilor. Doar răspunsul extrem de rațional al celor prezenți în piață, a împiedicat o nouă Mineriada, asta în timp ce forțele aflate în subordinea dvs. au făcut aproape ce le-a stat în putință să sperie, să provoace, să rănească.

Nu știu exact la ce anume se încadrează acest modus operandi împotriva populației, este treaba procurorilor militari să decidă. Dar știu sigur că, mai devreme sau un pic mai târziu, vor exista responsabili pentru ce s-a întâmplat pe 10 august. Responsabili care nu vor plăti doar cu o demisie tardivă din postul de ministru sau de șef al Jandarmeriei. Vor plăti mult mai scump. Dacă mai aveți un dram de decență, ridicați privirea din pământ, doamnă Carmen Dan și plecați azi din funcția de ministru.