USR îi solicită premierului Viorica Dăncilă să nu dea Ordonanța de Urgență care ar PNDL-iza finanțările culturale prin înființarea unei mega-agenții „de management“.
Săptămâna trecută, la Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) s-a pus în mișcare lucrul la o ordonanță de urgență de comasare a mai multor fonduri de finanțare și investiții în cultură. Secretarul general adjunct al Ministerului, Adrian Vasile, a avut mai multe întâlniri cu directori de instituții, în legătură cu acest proiect de ordonanță, demarat personal de dl. Vasile și lucrat în mare secret la MCIN, printre fondurile vizate de comasare fiind și unele privind cultura contemponară, și Programul Național de Restaurare și Programul Național de Investiții în domeniul culturii, înființat prin OUG 76/2018.
Având în vedere că Programul Național de Investiții, destinat achiziției, reabilitării și construcției de obiective culturale, are un buget, stabilit prin OUG, de 1 miliard de euro, politizarea acestui fond, într-un fel de PNDL varianta monumente istorice, reprezintă un atac în sine la cultura din România și la bugetul țării.
Precizăm că, deși a fost adoptată în iulie 2018, ca urgență, și aprobată de Parlament în martie 2019, OUG 76/2018 nu a fost încă implementată, normele metodologice nu există, mecanismul de funcționare e absent, iar Guvernul taie la rectificare în mod constant, an de an, banii din Programul Național de Restaurare (administrat de Institutul Național al Patrimoniului).
„Guvernul trebuie să înceteze să lucreze pe metoda «noaptea ca hoții», încercând să schimbe întregul sistem existent pentru a obține controlul politic asupra finanțărilor din cultură și tolerând inițiative pe cont propriu ale unor persoane fără experiență sau expertiză în domeniu. Întâi de toate, fondurile pentru cultura contemporană și cele pentru investițiile în infrastructură nu au ce căuta împreună. În al doilea rând, atunci când e vorba despre reabilitarea monumentele istorice și achiziția de clădiri, finanțările pentru ele nu pot fi puse la dispoziția cui dorește, în dispreț față de instituțiile existente și specialiștii în domeniu“, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, membru în Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților.
USR îi solicită premierului Viorica Dăncilă eliberarea din funcție a secretarului general adjunct al Ministerului Culturii, Adrian Vasile. De asemenea, îi cere imperios ministrului Culturii, Daniel Breaz, să supună dezbaterii publice soluțiile posibile pentru deblocarea implementării OUG 76/2018.