USR privește cu îngrijorare luarea de poziție a Ambasadei Federației Ruse la București cu privire la evenimentele din 28 iunie 1940 și lansează un îndemn cât se poate de ferm cu privire la respectarea adevărului istoric.
Astăzi se împlinesc 79 de ani de la începutul ocupației sovietice asupra Basarabiei, pe 28 iunie 1940, când aproximativ 4 milioane de cetățeni ai României, din județele Bălți, Cahul, Cernăuți, Cetatea Albă, Dorohoi, Hotin, Ismail, Lăpușna, Orhei, Rădăuți, Soroca, Storojineț și Tighina – s-au pomenit sub ocupația URSS, urmare a ultimatumurilor din 26 și 27 iunie 1940.
Publicarea recentă a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat între Uniunea Sovietică și conducerea nazistă pe data de 23 august 1939, certifică ”interesul URSS pentru Basarabia” și ”indiferența politică totală pentru aceste regiuni” din partea naziștilor, subliniind înțelegerea tacită dintre cele două părți fără a se ține cont de respectarea suveranității, autonomiei și integrității teritoriale a Regatului României.
Acesta este adevărul istoric pe care ambasadorul Federației Ruse la București îl contestă public.
Nu este prima dată când E.S. domnul Valeri Kuzmin, ambasadorul Federației Ruse la București, încearcă să ne învețe propria istorie. Cu atât mai mult cu cât domnul ambasador Kuzmin a fost ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, avem pretenția că Excelența Sa cunoaște întru totul adevărul istoric și ne așteptăm la respectarea acestuia.
Așteptăm o reacție oficială din partea instituțiilor statului român cu privire la restabilirea și respectarea adevărului istoric și la declarațiile inadmisibile ale ambasadorului Kuzmin.