Cătălin Drulă, președintele interimar al USR și fost ministru al Transporturilor, atrage atenția asupra bugetelor fără pic de responsabilitate alocate în 2022 companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor.
„După ce, anul trecut, ne-am luptat să ținem sub control cheltuielile companiilor de stat, anul acesta vine dezmățul. Peste tot angajări, creșteri de cheltuieli, sinecuri, posturi și instituții create pentru clientela de partid. Aceasta este politica PSD-PNL și a guvernului Ciucă-Iohannis-Ciolacu. O politică fiscală de sărăcire a României și alimentare a inflației”, declară Cătălin Drulă.
Bugetele pe 2022 ale companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor au fost aprobate de Guvernul Sărăciei PSD-PNL în ședința din 25 martie.
CFR Călători bugetează o pierdere de 650 de milioane lei, față de 265 milioane anul trecut. Crește însă numărul de angajați cu 500. Are un deficit de lichiditate de 200 de milioane de lei cu tot cu ajutorul de stat recent de 210 milioane lei. Deci, ori intră în incapacitate de plată, ori ne va costa încă 200 de milioane de lei de la bugetul de stat față de ce e prevăzut acum.
Metrorex crește numărul de angajați cu 849, după ce în 2021 a existat o scădere cu 800 a numărului de angajați în plată. Pierderi bugetate? 420 de milioane de lei, aproape dublu față de 2021. Deficit de lichiditate de 200 de milioane de lei.
CFR Marfă crește, de asemenea, numărul angajaților, în condițiile în care are datorii de peste 4 miliarde de lei.
În total, gaura dată la bugetul de stat de ministrul Sorin Grindeanu este de aproape 1,5 miliarde de lei.