Tot mai multe voci populiste lansează în spațiul public, în ultima perioadă, tema naționalizării industriei energiei, pe modelul PCR din 1948. Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, atrage atenția că statul deține deja aproape tot în domeniul energiei, ceea ce este parte a problemei, nu soluția.
„Sistemul energetic e deja de stat. Ce să mai naționalizeze la el? Pachetele minoritare de acțiuni care nu au nicio putere de decizie? Furnizorii care nu sunt decât niște procesatori de birocrație? Problema e că în energie totul e deja de stat. Statul este deja proprietar peste tot unde contează în piața energiei. Și ce vedem? Zero investiții și companii folosite pe post de vacă de muls pentru activul de partid și bugetul de stat”, declară Claudiu Năsui.
Cum arată sistemul de energie din România:
1) Transportul e 100% de stat. Se face prin compania de stat Transelectrica. Mega căpușată. Foarte puține investiții în ultimii ani. Are marja de profit reglementată cât îi spune statul că poate să aibă. Și, oricum profitul ei nu e decât mutatul banilor dintr-un buzunar în altul al statului. Deci, nu e nimic de naționalizat aici.
2) Distribuția este 100% de stat. Doar administrarea rețelelor se face prin operatori privați care, precum transportatorul, câștigă o marjă fixă. Cât le dă voie statul. Deci, nici aici nu e nimic de naționalizat, rețelele sunt deja de stat, doar dacă ar vrea statul să se ocupe direct de ele și să nu le externalizeze.
3) Producția este peste 80% de stat. Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Complexul Energetic Oltenia au grosul producției. Toate sunt companii de stat. Restul producției este asigurată de multiple CET-uri, care sunt tot de stat. Chiar și o bună parte din companiile care produc regenerabile au apărut tot ca urmare a intervenției statului pentru că sunt subvenționate prin faimoasele certificate verzi pe care statul ne obligă să le plătim în factura de energie. Mai sunt câțiva producători autentic privați. Cel mai mare fiind OMV Petrom care are 9% din piață prin centrala lor de la Brazi pe care au construit-o 100% privat de la zero.
Deci, marja de naționalizare e foarte mică. Și să naționalizezi investiții făcute de privați de la zero, înseamnă să nu mai ai investitori 10 ani de acum încolo.
4) Furnizarea este 24% de stat. Dar furnizarea nu este un element decisiv al sistemului. Ce înseamnă furnizarea? Pe scurt înseamnă să te ocupi de birocrație, de milioane de contracte și de facturi și să cumperi energia de la producători ca să asiguri consumul clienților.
Culmea ironiei, aici se ocupă deja de naționalizarea dorită, chiar domnul Virgil Popescu. Nu de alta, dar ultima ordonanță pe care a dat-o obligă furnizorii să facă pierderi. În traducere, să iasă de pe piață. Să iasă și să rămână cine? Evident furnizorii de stat, care vor suporta pierderile de la bugetul de stat, alimentat, evident tot de români.
„Dacă vrem să nu ni se stingă lumina în casă la o anumită oră, trebuie să aplicăm măsuri liberale care nu descurajează investițiile în producția de energie electrică și în același timp ajută oamenii să facă față facturilor. Concret: începerea eliminării taxării pe echivalentul unui salariu minim, eliminarea taxelor din factura de energie (TVA, acciză, certificate verzi și taxa de cogenerare), vouchere în factură pentru consumatorii casnici și credit fiscal pentru întreprinderi. Soluții există. Dar ele mai trebuie și aplicate”, concluzionează fostul ministru USR al Economiei.
