Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță obține 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni în negocierile pentru bugetul UE 2023

Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță obține 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni în negocierile pentru bugetul UE 2023

Negociatorul-șef al Parlamentului European, europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță, a obținut 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni în negocierile conduse, împreună cu Consiliul Uniunii Europene, pentru bugetul UE 2023.

“Peste un miliard de euro în plus pentru a reduce prețurile la energie, pentru ne ajuta aliații din Ucraina și Moldova și pentru a ne apăra pe picioarele noastre – pentru asta am luptat și asta am obținut. Cetăţenii nu vor jocuri instituționale, ei aşteaptă rezultate acum”, susține europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță.

Distribuția finanțării obținute pe categorii:

Consecințele războiului din Ucraina

• Erasmus: + 120 de milioane EUR pentru a sprijini studenții și profesorii din Ucraina,

• Ajutor umanitar: + 150 milioane EUR;

• Fondul pentru azil, migrație și integrare: + 35 de milioane EUR;

• Instrumentul pentru managementul frontierelor și vize: + 10 milioane EUR;

• Ucraina și Republica Moldova: + 210 milioane EUR;

• Mobilitate militară: + 58,8 milioane EUR.

Energie și climă

• programul de cercetare Orizont Europa: + 80 milioane EUR;

• Facilitatea Conectarea Europei, care finanțează construirea de rețele transeuropene de transport și energie de înaltă calitate: + peste 100 milioane EUR;

• programul LIFE pentru mediu și acțiune pentru climă: + 30 milioane EUR.

Lecțiile pandemiei: sănătate, o mai bună pregătire pentru crize viitoare, cultură și valori

Nicu Ștefănuță a readus cei 200 de milioane EUR tăiați de către Consiliu pentru programul European pentru sănătate EU4Health și a obținut, în plus, încă 7,5 milioane EUR, având în vedere că pandemia COVID-19 nu s-a încheiat încă, iar sistemele naționale de sănătate au în continuare nevoie de ajutor pentru a deveni mai rezistente.

• Mecanismul UE de protecție civilă (UCPM): + 41 milioane EUR;

• Programul Europa Creativă: +7,5 milioane EUR;

•Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi (care a fost suplimentat cu încă 20 de posturi): + 2,5 milioane EUR.

Urmează ca acordul să fie discutat în Comisia pentru Bugete joi (17 noiembrie), apoi votat în plenul Parlamentului European în timpul sesiunii de săptămâna viitoare de la Strasbourg.

Mai multe detalii, aici.