Legea care deschide poarta pentru prăduirea fondului forestier al Cetăților Dacice, potențial neconstituțională

Legea care deschide poarta pentru prăduirea fondului forestier al Cetăților Dacice, potențial neconstituțională

Curtea Constituțională va analiza, la sesizarea Administrației Prezidențiale, legea prin care PSD, PNL, UDMR și AUR au dat mână liberă baronilor locali să transforme în afaceri private, teren viran și dezvoltări imobiliare suprafețe de pădure uriașe, nedelimitate clar.

Curtea Constituțională este sesizată cu privire la „utilizarea unei sintagme neclare, din perspectiva regimului de zonare” care ar putea duce la scoaterea din fondul forestier național a unei suprafețe semnificative de peste 335 hectare de fond forestier. În plus, acest lucru s-ar produce nu doar fără plată și fără compensare (adică, fără obligația plantării unei suprafețe de pădure similare), ci și fără posibilitatea de a contesta în instanță viitoarele defrișări.

Sub pretextul necesității „eliminării unor arbori căzuți și a unor arbori bolnavi care ar fi urmat să cadă peste părți ale monumentelor istorice, situație susceptibilă a pune în mare pericol starea și integritatea monumentului, dar și siguranța turiștilor”, PSD și PNL și-au dat mâna cu UDMR și AUR pentru a modifica Legea nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, în sensul creării posibilității ca sute de hectare din pădurile din Munții Orăștiei, din jurul Sarmisegetuzei și al cetăților de la Costești-Blidaru, Luncani-Piatra Roșie, Costești Cetățuie, Bănița și Căpâlna să dispară.

USR nu a girat demersul coaliției controlate de PSD, iar deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei de Cultură, a avertizat, în timpul dezbaterilor, asupra efectelor criminale ale propunerii.

USR va susține întotdeauna un regim clar și eficient de protecție pentru Cetățile Dacice și întregul patrimoniu istoric al României și, în același timp, nu va accepta niciodată distrugerea patrimoniului natural al țării.

La ordin de partid, parlamentarii au refuzat atunci orice argument și orice demonstrație a abuzului pe care-l creează această propunere. Poate că vor înțelege dacă le-o spune Președinția însăși. PSD și PNL și-au făcut un obicei din a mima interesul pentru protecția monumentelor istorice ca să strecoare în legislație, de fapt, dedicații pentru oamenii de partid și pentru a scoate la mezat tot ce-a mai rămas de valoare în România. Iar să faci asta cu pădurile înseamnă să furi generațiilor viitoare dreptul la viață și sănătate”, declară deputatul USR Iulian Bulai.