USR și Forța Dreptei au obținut o primă victorie pentru inițiativa USR care anulează șmecheria făcută de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în interesul lui Paul Stănescu

USR și Forța Dreptei au obținut o primă victorie pentru inițiativa USR care anulează șmecheria făcută de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în interesul lui Paul Stănescu

Senatorii USR și Forța Dreptei din Comisia pentru Agricultură din Senat au dejucat aranjamentele PSD, PNL și UDMR de a bloca inițiativa legislativă USR care repară efectele legii date cu dedicație de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe vremea când era parlamentar. Legea PSD a transformat, din pix, luciul de apă din Delta Dunării în pășune și prin această modificare două firme apropiate de fiul baronului PSD Paul Stănescu au cerut de la APIA subvenții de 5 milioane de euro.

Legea USR întoarce stuful din Deltă la categoria stuf, nu pășune. În favoarea inițiativei legislative USR au votat 4 senatori (USR și Forța Dreptei), în timp ce aleșii PNL și UDMR s-au abținut, iar senatorii PSD nu au participat la vot. Senatorul PSD Paul Stănescu, care este membru al Comisiei, a participat la dezbateri on-line, dar s-a deconectat imediat ce deputata USR Diana Buzoianu a cerut să anunțe cum va vota.

„Biosfera Delta Dunării este o zonă protejată și am citit cu foarte mare uimire punctul de vedere al guvernatorului Rezervației Biosfera Delta Dunării, care spunea că aceste activități de recoltare a stufului nu pot să aducă decât un echilibru în Deltă. Zeci de ani, Delta Dunării a funcționat foarte bine mersi, iar brusc are nevoie de o lege prin care firmele domnului Paul Stănescu pot să curețe tot stuful de acolo, ca să existe un echilibru în Deltă! Este cam aceeași logică prin care Romsilva ne spune de ani de zile că e nevoie să tăiem pădurile ca să existe un echilibru în pădurile din România, până în punctul în care ele au dispărut. Iată că și Delta este în pericol din cauza unei legi date cu dedicație pentru Paul Stănescu!”, afirmă deputata USR Diana Buzoianu.

„Legea PSD n-a avut nicio legătură cu punctul de vedere al Comisiei Europene, deoarece președintele Barbu nu a așteptat răspunsul de la Comisie. Barbu a cerut clarificări în martie 2023, legea a trecut în aprilie 2023, iar punctul de vedere al Comisiei Europene a venit în luna mai. De ce altă dovadă mai bună mai avem nevoie pentru a ne da seama că am avut o lege dată cu dedicație?”, susține senatorul USR Narcis Mircescu.

„Legea PSD n-a avut nicio legătură cu punctul de vedere al Comisiei Europene, deoarece președintele Barbu nu a așteptat răspunsul de la Comisie. Barbu a cerut clarificări în martie 2023, legea a trecut în aprilie 2023, iar punctul de vedere al Comisiei Europene a venit în luna mai. De ce altă dovadă mai bună mai avem nevoie pentru a ne da seama că am avut o lege dată cu dedicație?”, susține senatorul USR Narcis Mircescu

„Faptul că Europa îți oferă bani pentru anumite programe nu înseamnă că tu trebuie să-i furi sau să te folosești de nevoile unor fermieri mici pentru a lua acești bani. Tocmai de asta apreciem intervenția Comisiei și a Parchetului European, care au venit să vadă cum a reușit ministrul Barbu într-o seară, la Camera Deputaților, să transforme stuful în pășune. Am întrebat care a fost documentul care a stat la baza oportunității acestei inițiative legislative, pentru că nu am primit până acum nicio cerere din partea mediului asociativ sau a oamenilor care trăiesc în Deltă”, spune senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul Comisiei pentru Agricultură.

Găsiți imagini de la dezbaterile și votul din Comisia de Agricultură din Senat aici: https://www.youtube.com/watch?v=J0zSSNCIjfo