Din cel mai recent proiect de ordonanță de urgență pus în consultare publică pe 13 martie de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile statului pentru membrii de partid și apropiații lor.
După ce PSD și PNL au anunțat că blochează angajările și fac reformă în administrație, numărul de șefi în aparatul bugetar va crește ca urmare a acestei ordonanțe.
„După marea «vitejie» a lui Ciolacu cu «tăiatul în carne vie» a 200.000 de posturi vacante – un fel de Croitorașul cel Viteaz – care n-a adus nicio economie la buget, prin Ordonanța asta repun în funcții niște pile de partid; și fac asta crescând procentul de posturi de conducere la 10%, după ce abia îl scăzuseră la 8% prin modificarea Codului Administrativ. Iar acum, ca să nu mai modifice încă o dată Codul, scrie în proiectul de ordonanță că se va face prin memorandum – aici e clar că istețul care a venit cu ideea de a modifica legi prin memorandum e Boloș”, afirmă Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
Ordonanța este un ghiveci cu 36 de articole, care modifică alte 36 de legi și ordonanțe, unele dintre ele date cu o lună-două în urmă.
Din această ordonanță, aflăm cu toții că nu doar deficitul bugetar crește necontrolat, dar că se duc atât de mulți bani pe pensii speciale, salarii pentru bugetari și alte bonusuri la aparatul de stat că România nu mai are bani nici măcar pentru cofinanțarea închiderii proiectelor europene aferente perioadei 2014-2020. De aceea, Boloș a început să ia din banii primiți de la Comisia Europeană pe cererile de plată din PNRR pentru aceste proiecte.