Stelian Ion, despre excursia Alinei Gorghiu în Brazilia: „Justiția a fost încălecată politic”

Stelian Ion, despre excursia Alinei Gorghiu în Brazilia: „Justiția a fost încălecată politic”

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a plecat împreună cu procurorul general, Alex Florența, și cu președinta Înaltei Curți, Corina Corbu, într-o deplasare exotică de o săptămână în Brazilia, pe care niciunul nu a anunțat-o. Această secretomanie nu face decât să adâncească suspiciunile legate de apropierea mult prea mare între unii oameni politici ai puterii și șefii din Justiție.

Fostul ministru al Justiției Stelian Ion, deputat USR, spune că vizita în Brazilia, indiferent de cum vor încerca acum să o justifice, invocând importanța unei colaborări în combaterea criminalității transnaționale, pare mai degrabă o vizită de relaxare într-o țară exotică, după modelul patentat de președintele Iohannis.

„Departe de ochii presei, vizita «de lucru» făcută de politiciana Gorghiu, șeful Parchetului General – instituția care instrumentează dosare – și șefa ÎCCJ – instituția care judecă dosarele procurorilor – nu are cum să aducă beneficii pentru justiția din România. Dimpotrivă. Este doar o nouă dovadă că politicienii PNL și PSD acaparează politic Justiția, așa cum a fost și vizita în biroul lui Ciolacu a șefilor de Curtea Constituțională. Este o legătură bolnăvicioasă care ne sabotează șansele de a avea prea curând o justiție imparțială și eficientă și un stat de drept consolidat”, susține deputatul Stelian Ion.

Recenta vizită neanunțată în Brazilia a Alinei Gorghiu ridică mari semne de întrebare, în condițiile în care Brazilia nu este un model de justiție independentă, este de părere deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

„Este complet în afara cadrului democratic ca un politician să aranjeze vacanțe pe bani publici pentru șefii Justiției. Astfel de gesturi ale unui lider al Justiției nu doar că știrbesc imaginea imparțialității procurorilor și judecătorilor, dar și subminează încrederea publică în justiție, oricum la cote foarte scăzute. În plus, am văzut cum închide Voineag de la DNA dosare pentru prieteni politici și deschide altele noi pentru adversarii PNL-PSD. Judecători ai Curții Constituționale intră în biroul PSD din Parlament și nu vin cu explicații măcar. Avocatul Poporului nu mișcă în front. România e o democrație tot mai șubredă, pentru că PSD și PNL au pus la vârful statului personaje care au coloana vertebrală la fel de flexibilă ca o râmă”, arată deputatul Silviu Dehelean.