„Este o moțiune de cenzură împotriva unui tip de guvernare, o guvernare mincinoasă în baza unei cărți colorate cu povești. Dincolo de orice cifre, toată lumea a observat că investițiile sunt la un minim istoric, iar infrastructura școlară, infrastructura spitalicească și infrastructura de transport nu au beneficiat de nimic, de nici o investiție, de nici o îmbunătățire din partea acestei guvernări, care a avut deja un an de zile să își dea măsura capacității. Mai mult decât a fi împotriva domnului Tudose sau a guvernării sale, este o moțiune de cenzură împotriva unui tip de guvernare mincinoasă“, a spus Cristian Seidler, liderul de grup al USR din Camera Deputaților, la depunerea moțiunii de cenzură.
Cristian Seidler a făcut un apel la parlamentarii din toate partidele politice să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose.
„Odată depusă moțiunea de cenzură, toți parlamentarii, chiar și de la cei de la PSD, ALDE și UDMR să meargă în circumscripțiile electorale și să vorbească cu cetățenii lor ca să-i întrebe: avem autostrăzi ca în Austria, spitalele noastre arată că în Germania, școlile noastre se apropie de cele din Finlanda? Dacă răspunsul este da, atunci sigur acest guvern trebuie sprijinit în continuare. Dar școlile moderne, spitalele performante și autostrăzile noi au rămăs doar în cartea colorată cu povești în baza căreia românii au votat în urmă cu un an de zile”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.
În opinia USR, nu doar premierul Mihai Tudose trebuie să demisioneze, ci și liderul PSD Liviu Dragnea, care a girat această guvernare mincinoasă.
”Domnul Dragnea ar putea fi numit agentul dublu zero. Cel puțin din două argumente, unul pentru că a promovat în funcția de premier un fost ministru al Economiei care la evaluarea anterioară a luat nota zero și pentru că a promis românilor o creștere salarială cu 25% care a ajuns să fie exact zero. De ce? Pentru că prin trecerea contribuțiilor din plata angajatorului către plata angajatului s-a acoperit cam 23% din acea creștere promisă, iar restul este acoperit deja de rata inflației. Cu alte cuvinte dublu zero. Zero oameni de calitate, zero creșteri salariale. În plus, agentul dublu zero este o persoană condamnată penal definitiv și ocupă în momentul de față o funcție de demnitate publică, ceea ce într-o țară normală nu se întâmplă. Este încă un motiv și încă o ocazie să-i cerem domnului Liviu Drganea să-și dea și dânsul demisia”, a concluzionat Cristian Seidler la depunerea moțiunii de cenzură.
Moțiune de Cenzură:
Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Dragi români,În mai puțin de un an, Guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coșul de gunoi promisiunile făcute în campanie și, odată cu ele, speranța românilor într-un trai mai bun.Beneficiile unei creșteri economice substanțiale au fost anulate de măsurile populiste și haotice luate în economie de cuplul Dragnea – Tudose împotriva mediului de afaceri și a contribuabililor onești din această țară.Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în niciun an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăznește să crezi”, a fost o iluzie vândută cu nerușinare și tupeu.
Nu doar că această guvernare a devenit ilegitimă prin minciună, dar a devenit un pericol real pentru oamenii din această țară. Iresponsabilitatea, prostia și ticăloșia sunt puse împreună de Dragnea și camarila sa într-o combinație letală care nu poate conduce România decât spre dezastru!
Am cules din țară o întrebare care ne-a fost adresată despre dumneavoastră, domnilor de la PSD și ALDE, de un om simplu, cu un gând simplu. Ar fi bine să cugetați asupra ei, domnilor parlamentari din coaliția majoritară.
Cităm: „Ce rău le-a făcut dom`le România de se răzbună și ne batjocoresc în halul ăsta? Ce nu le-am dat, sau ce le-am luat, că nu pot măcar să ne lase să ne vedem de treburile noastre?”
Ați luat la începutul anului frâiele guvernării cu o economie stabilă, cu perspective bune și sănătoase. Leul era solid, inflația aproape de zero făcea ca puterea de cumpărare să fie una reală, dobânzile erau mici, datoria statului la fel, creșterea economică promițătoare. Toate premisele ca să guvernați bine fără prea mult efort.
Practic, ați primit o fundație bine făcută, cu structura de rezistență aferentă, pe care ați avut-o la cheie. Ce ați făcut cu ea?! V-ați apucat să o demolați ca să improvizați o casă din chirpici.
Și v-ați trezit acum că puneți proptele la proptele, legați cu sârmă unde trebuie să bateți piroane, în loc de cărămizi folosiți cartoane, nu mai înțelegeți care e structura de rezistență și loviți la temelie… Și nu încetați să prezentați această cocioabă, care evident că stă să cadă, ca pe o mega-inginerie arhitecturală.
Poate pe dumneavoastră, domnule Dragnea, domnule Tudose, vă umflă râsul în sinea voastră, gândindu-vă la ce potlogărie faceți. Dar pe români îi umflă plânsul când se uită în buzunar și constată că toate prețurile cresc, ratele la fel, salariile scad sau, în cel mai fericit caz, rămân aceleași, contribuția la Pilonul 2 de pensii scade, iar impozitele și taxele cresc.
„Îndrăzniți să credeți” că nu le-ați spus nimic angajaților din sectorul public despre creșterile fictive de salarii. I-ați mințit în față pe bugetari iar acum au toată îndreptățirea să fie revoltați. De altfel, cum să nu fie revoltați după ce le-ați promis creșteri de salarii de 25%, care se dovedesc a fi praf în ochi?
La începutul anului viitor, românii vor vedea că salariile le-au crescut doar pe hârtie, în timp ce în mână vor ține calendarul promisiunilor PSD din campanie și vor constata că Dragnea și ai lui și-au bătut joc de ei.
„Îndrăzniți să credeți” că nu ați vorbit nimic, dar absolut nimic în campania electorală de mutarea contribuțiilor sau de furtul de proprietate declanșat din Pilonul 2 de pensii. Mai mult, nu le-ați suflat nicio vorbă pensionarilor că promisiunile de creștere a pensiilor sunt făcute prin sacrificarea pensiei copiilor și nepotilor lor. Cine ar fi fost de acord cu un plan atât de cinic?!
„Îndrăzniți să credeți” că în programul prezentat alegătorilor ați promis reducerea contribuțiilor sociale la 35% – și nu la 37,25% nivelul pe care l-ați fixat acum – iar veniturile sub 2.000 lei trebuiau scutite de impozit, dar acum v-ați făcut că uitați. Nu-i așa că aceasta e dovada cea mai clară că v-ați ținut de cuvânt?!
„Îndrăzniți să credeți” că ați bulversat pe toată lumea cu modificările aduse Codului fiscal, călcând în picioare prima revendicare a sectorului privat – să știe pe ce legi își fac planul de afaceri. Fără explicații clare, fără studiu de impact, fără dialog și susținere din partea patronatelor și sindicatelor, împotriva tuturor, ați impus această harababură fiscală. Nici măcar parlamentarii care vă susțin din partea coaliției nu pot pune rămășag că nu vor scădea salarii. E bomboana de pe colivă, după experimentul fiscal cu TVA Split, prin care ați băgat groaza în mediul de afaceri.
„Îndrăzniți să credeți” că ați promis reducerea fiscalității și nicio taxă în plus, însă ați eliminat plafonarea contribuțiilor sociale și ați plafonat în schimb indemnizațiile pentru creșterea copilului, ați reintrodus supra-acciza la carburanți și ați majorat taxarea contractelor part-time. Unii oameni și-au pierdut locul de muncă doar pentru că nu sunteți în stare să rezolvați o problemă punctuală și ați preferat să loviți otova.
„Îndrăzniți să credeți”, lideri ai coaliției guvernamentale, că ați promis o creștere a nivelului de trai însă, în realitate, puterea de cumpărare a românilor scade în plină creștere economică. Inflația a crescut de 13 de ori față de începutul anului (de la 0,2% la 2,6%) și este mai mult decât dublă față de ceea ce ați spus în campania electorală (1,2%).
„Îndrăzniți să credeți” că prețurile la carburanți au crescut cu 12% numai din august până în noiembrie. Electricitatea s-a scumpit cu 7% în octombrie față de septembrie, și cu 12% față de decembrie anul trecut. Și prețul la gaze urmează să crească cu 6%. Practic, toate alimentele s-au scumpit în ultimele 11 luni de zile, în timp ce ne spuneți că avem producții record în agricultură.
„Îndrăzniți să credeți” că Leul a luat-o la vale și a atins minime istorice. În loc să păstrați un nivel de 4,46 Lei/Euro, așa cum ați prezentat în campanie, cursul a depășit 4,64 Lei/Euro. Mai mult, indicele ROBOR este la un nivel mai mult decât dublu față de începutul anului (de la 0,8% la 1,8%). Românii trebuie să vă mulțumească pentru iresponsabilitatea de care dați dovadă pentru că ratele pe care le plătesc sunt mai mari cu150 lei la un credit pentru ”Prima Casă”.
„Îndrăzniți să credeți” că numai până la 1 septembrie ați depășit cu 0,8% din PIB nivelul de îndatorare al României pe care l-ați angajat în campanie, mai precis cu aproximativ 6,6 miliarde de lei. Nu vrem să ne imaginăm unde o să ajungeți la finalul anului, dar vă întrebăm: realizați că aceste împrumuturi vor fi plătite din buzunarele tuturor românilor care muncesc cinstit și plătesc taxe la bugetul statului?
„Îndrăzniți să credeți” că aveți cele mai mici investiții de la aderarea României în UE până în prezent, în vreme ce ați promis pentru acest an investiții de peste 4% din PIB, adică 39 miliarde de lei. Unde sunt banii, domnule Dragnea, domnule Tudose?! Dacă i-ați fi pus acolo unde ați promis nu ne îndreptam acum spre o fundătură economică. Însă, ați tăiat deja 10 miliarde lei la rectificare și mai pregătiți alte tăieri.
„Îndrăzniți să credeți” că ați dopat economia, printr-o creștere bazată pe consum, dar aveți o gaură… sau nu, un crater în buget la colectarea din TVA. Adică, vorbim (atenție!) de principala taxă pe consum, unde veți strânge cu 2% din PIB mai puțin decât ați estimat! Chiar sub nivelul colectat anul trecut. Într-un asemenea paradox economic e greu să ajungi, dar actuala guvernare a reușit și această contra-performanță.
„Îndrăzniți să credeți” că ați exportat bunăstarea României, ați scos banii din țară, fără ca românii să beneficieze! Deficitul balanței comerciale (importuri vs. exporturi) a crescut în primele 9 luni cu 28% față de anul trecut, respectiv cu 8,8 miliarde de euro. Și în acest caz, tot investițiile ar fi echilibrat balanța.
„Îndrăzniți să credeți” că investițiile private s-au diminuat în primele 9 luni ale anului, față de anul trecut, cu 20%! De altfel, ați făcut tot posibilul să alungați investitorii prin conduita dumneavoastră, demnă de o țară bananieră, și nu de o țară membră a UE. Recent, cea mai mare delegație de companii americane care a vizitat România a fost la București de unde a plecat fără niciun anunț de investiție. Investițiile străine înseamnă locuri de muncă, înseamnă bani în plus din taxe și impozite, înseamnă aport de tehnologie, calificarea forței de muncă, dezvoltare economică pe verticală și orizontală, comenzi pentru furnizori români. Cine mai crede că investitorii americani se vor mai întoarce după ce au văzut în ce hal guvernați? Banii investitorilor fug de incertitudine, fug de guvernarea mincinoasă și haotică livrată de PSDragnea și Tudose.
„Îndrăzniți să credeți” că ați promis primarilor că 100% din impozitul pe venit va reveni autorităților locale, în virtutea consolidării autonomiei acestora. Nu doar că nu v-ați onorat promisiunea, dar ați tăiat sălbatic din bugetele locale. Adică, ați luat cu japca banii oamenilor care muncesc în acele comunități și care finanțau proiecte pentru reabilitarea străzilor, spitalelor, școlilor, extinderea utilităților de apă și canal, șamd. Practic, ați blocat fără scrupule orice perspectivă de dezvoltare pe care acei români și-o construiseră prin muncă cinstită.
„Îndrăzniți să credeți” că Dragnea a mințit atunci când a promis eliminarea impozitului pe dividende. Cum justifică Dragnea minciuna? „Nu o vrea mediul de afaceri”. Culmea! Încă o dovadă despre cum ați furat voturi anul trecut, fără vreun gând de a respecta ceva din ce ați promis.
Alt exemplu, taxa auto, pe care ați eliminat-o cu mare vâlvă și pe care acum trebuie să o reintroduceți pentru că s-au umplut orașele de rable aduse de prin toate colțurile Europei. Chiar primarii dumneavoastră au ajuns să critice public eliminarea pripită a taxei auto.
„Îndrăzniți să credeți” că tot ce le-ați vândut românilor în alegerile parlamentare, dar absolut tot, este, și aici cităm iar din Liviu Dragnea, un „bullshit”!
Aveți în față numai și numai două opțiuni raționale posibile: ori vă recunoașteți minciuna și mandatul obținut de această guvernare prin fraudă, ori continuați acest plan de distrugere economică și socială și nota de plată pe care o vom plăti cu toții va fi pe măsură.
„Îndrăzniți să credeți” că PSDragnea ne scoate din Uniunea Europeană și face ca România să abandoneze orice plan de aderarea la Zona Euro. Nu doar că nu faceți nimic pentru a pregăti terenul, dar faceți totul pentru a fi siguri că nu-l vom atinge acest obiectiv prea curând.
România sărbătorește anul viitor Centenarul Marii Uniri, dar din punct de vedere economic și social este ruptă-n două. Nu vă pasă și nu vă preocupă faptul că regiuni întregi sunt depopulate, în sărăcie lucie și fără vreun viitor. Că tinerii fug în lume unde văd cu ochii pentru a-și căuta un rost, că se rup de familiile lor, de bătrânii și de țara lor. În sinea voastră probabil vă bucurați pentru că pe cei rămași ați învățat să-i amăgiți ușor. O Românie resemnată cu dezastrul este pariul domnului Dragnea.
„Îndrăzniți să credeți” că nu puteți nega principiul egalității în fața Legii, oricâte scamatorii de tipul OUG 13 ați încerca. Justiția a căpătat independență și cu cât veți încerca să o puneți sub control, cu atât mai multă ostilitate vezi obține din societate.
Domnule Dragnea, ar fi bine să înțelegeți că românii nu acceptă și nu vor accepta să dea liber la furat din bani publici prin companii cu acțiuni la purtător, după modelul de grup infracțional organizat Tel Drum, în spatele cărora sunt ascunse domenii imobiliare personale impresionante, anchetate de procurorii din România, Uniunea Europeană sau America de Sud.
Domnule Dragnea, cu cât insistați cu atacul la independența Justiției, cu atât îi veți convinge pe tot mai mulți că, în realitate, urmăriți doar închiderea propriilor dosare penale, iar demersul dumneavoastă va fi sortit eșecului. Ideea că PSD realizează o presupusă „reformă în Justiție” este echivalentă cu un nonsens, e ca și cum hoții strigă hoții!
„Îndrăzniți să credeți” că sistemul medical și de sănătate este în metastază, iar managementul dumneavoastră este sub orice critică. Cinismul înfiorător pe care îl arătați părinților care și-au pierdut copiii în criza vaccinurilor demonstrează că sunteți lipsiți de conștiință și de scrupule.
Sau, cu ce ar fi diferită situația astăzi, dacă tragedia de la Colectiv s-ar repeta?! Unii plâng, alții petrec – a fost răspunsul dumneavoastră când oamenii își comemorau victimele. Iar concluzia domnului Florin Iordache arată mentalitatea dumneavoastră sfidătoare. Cităm: „asta-i viața!”… Chiar nu aveți niciun pic de rușine?!
„Îndrăzniți să credeți” că sistemul energetic este aproape de colaps, pentru că ați decapitalizat toate marile companii, le-ați luat toți banii de investiții, în timp ce pregătirea pentru sezonul rece este un dezastru. Este un pericol iminent în această iarnă să rămânem fără căldură și fără lumină. Probabil nu va trece prea mult timp și veți putea fi acuzați, și nu exagerăm, de atentat la siguranța națională.
Vă mai invităm să „îndrăzniți să credeți” că avem în fața noastră singurul partid din istoria României care s-a pus în situația ridicolă de a-și demite propriul Guvern. Motivul declarat? Incompetența! Ați uitat? Bineînțeles că era singurul pretext pe care îl puteați invoca, pentru că era credibil, era argumentul Opoziției susținut din primul moment.
Problema fundamentală este că motivul incompetenței la guvernare este cu atât mai valabil și evident acum! Aveți Guvernul cu cel mai mare număr de demnitari – miniștri, secretari de stat, șefi de agenții, fiecare cu propriul cabinet și funcționari aferenți! – din câte guverne au existat până acum, dar livrați cel mai prost exercițiu guvernamental dintre toate. Dacă punem în balanță ceea ce faceți dumneavoastră astăzi, României i-ar fi fost cu siguranță mai bine dacă nu era guvernată! Magnitudinea răului produs era semnificativ mai mică.
Prin urmare, „îndrăzniți să credeți” că aveți cel puțin la fel de multe motive să votați pentru demiterea acestui Guvern ca și în urmă cu 5 luni de zile, când ați mai votat o moțiune de cenzură. Acum lucrurile chiar s-au agravat, întrucât guvernarea a urmat aceeași rețetă falimentară.
Mai „îndrăzniți să credeți” că nu au existat până acum în România guverne a căror activitate să fie contestată de atât de mulți oameni în stradă, la niciun an de la momentul alegerilor. Și nici nu a existat vreo altă guvernare care să fie atât de surdă, indiferentă și sfidătoare față revendicările unor mișcări de protest ale unui mare număr de români, fără precedent în România.
„Îndrăzniți să credeți” că singurii vinovați pentru eșecul lamentabil al acestei guvernări nu sunteți decât dumneavoastră, domnilor guvernanți. Degeaba ridicați perdele de fum, degeaba invocați dușmani imaginari, oculte mondiale, forțe nevăzute, degeaba inventați teorii ale statului paralel nimic nu vă poate justifica neputința și ticăloșia.
Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnește hoția și înșelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiți în slujba poporului, ci poporul și instituțiile statului trebuie să vă fie supuse și obediente.
Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneți la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infrancțional iar tripleta odioasă Florin Iordache – Egen Nicolicea – Nicolae Șerban conduc asaltul la instituțiile judiciare pentru schimbarea șefilor de parchete și închiderea dosarelor dumneavoastră penale. Nu vă cerem să îndrăzniți să credeți asta, doamnelor și domnilor, pentru că știți că așa este!
„Îndrăznește să crezi!”, domnule Dragnea! „Îndrăznește să crezi” că nu există, nu există în istoria post-decembristă cineva care să-și fi bătut joc într-un asemenea hal de cei care l-au votat.
Iată un citat din Liviu Dragnea: „Nu e de joacă, vom fi dați jos. Programul de guvernare este lege și dacă nu o respecți te consideri demisionat ca și Guvern (…) Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să-l voteze (să nu-l aplic) și eu să mai am curaj să merg pe stradă ”
Noi nu încurajăm actele violență, nu-i îndemnăm pe români să vă înjosească atunci când ieșiți pe stradă, adică să suportați tratamentul despre care chiar dumneavoastră ați spus că ar fi unul just!
Vă îndemnăm, în schimb, să vă țineți cuvântul și să „demisionați” acest Guvern. Apoi să demisionați și dumneavoastră, domnule Dragnea, ca să puteți merge la piață și să nu vă înjure lumea în plină stradă.
Doamnelor și domnilor,
Ce trebuie făcut!
Demiterea acestui guvern trebuie să ducă imediat și automat la abrogarea ordonanțelor de urgență care au generat haosul fiscal și să oprească atacul la independența Justiției. Principalul lucru de care are nevoie România este stabilitate și predictibilitate, astfel încât investitorii să-și recapete încrederea. Orice eventuale modificări fiscale vor respecta termenul de 6 luni pentru intrarea în vigoare.
Promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investițiilor. În același timp, este esențială reformarea instituțiilor și companiilor care gestionează aceste investiții publice. Starea actuală a infrastructurii de transport este o frână în calea dezvoltării economice. România are nevoie urgent de autostrăzile care traversează Carpații: Sibiu-Pitești și Tg. Mureș-Iași, România are nevoie de căi ferate de secol 21, de aeroporturi moderne.
Un astfel de buget va duce la reconsolidarea monedei naționale, reducerea inflației, reducerea dobânzilor și atragerea de noi mari investitori în România.
E nevoie de transparență totală în instituțiile publice, la toate nivelurile. Este garanția că orice manevră cu bani publici se va vedea din stradă, fapt care va înhiba eventualii paraziți ai bugetului. Altfel, vor răspunde penal.
Eficiența statului prin folosirea tehnologiilor pe care le avem la îndemână, astfel încât să reducem drastic birocrația. Niciunui cetățean nu i se va mai solicita un document sau o informație care se află deja în posesia unei instituții a statului. Va fi un proces dificil de reformare instituțională, dar e singura cale corectă.
Abandonarea oricăror proiecte de natură a afecta independența Justiției ori menite să dilueze sau să dezincrimineze infracțiuni. În paralel, Parlamentul într-o colaborare instituțională cu Consiliul Legislativ este obligat să pună ordine în legislație, cu prioritate în cea care trebuie respectată de autoritățile locale. Hățișul actual trebuie corectat prin simplificare legilativă, sistematizare și condensare, și nu prin dezincriminarea unor fapte.
În ansamblu, întreaga abordare a guvernării trebuie să se schimbe radical. Este un imperativ pe care românii îl așteaptă și de care România are nevoie ca de aer. Azi este sufocată, din cauza agendei paralele cu realitatea cotidiană pe care actualul Guvern se încăpățânează să o urmărească.
Stimate colege, stimați colegi!Vă cerem, prin urmare, să votați prezenta moțiune de cenzură cu responsabilitate. Vă cerem să vă gândiți la ceea ce ar fi trebuit să fie exercițiul guvernării și cât de departe este față de ceea ce le-ați spus oamenilor atunci când le-ați cerut votul. Nu sunteți nici parlamentarii lui Dragnea, nici ai lui Tudose, nu sunteți proprietatea politică a vreunui baron ori grup de interese.
Vă cerem să fiți oameni liberi și să vă gândiți la ceea ce le doriți copiilor sau nepoților dumneavoastră ca și cum ați fi unul dintre cei care v-au votat. Dintre cei care în mod sincer v-au învestit cu încredere și cu speranță. Știți la fel de bine ca și noi că rețeta politică a actualei guvernări este putredă, este compromisă și nu va aduce nimic bun nici României, și nici dumneavoastră.
Vă solicităm, în concluzie, să nu fiți complici la un dezastru pe care suntem datori cu toții să-l prevenim. Vă cerem să cugetați independent de un coleg sau altul de partid, pornind de la gândul că votul primit de la români pentru a fi în această sală vă stabilește o îndatorire, și nu un privilegiu.
Vă îndemnăm să votați pentru adoptarea acestei moțiuni de cenzură pentru că știm că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Opriți distrugerea economiei, încetați atacul la Justiție, nu scoateți România din Uniunea Europeană! O puteți face chiar astăzi, cu votul dumneavoastră.