La cererea Uniunii Salvați România, prin deputatul Iulian Bulai, membru în Comisia de Cultură din Camera Deputaților, Doina Gradea, directorul general interimar al Televiziunii Române, va fi audiată în Parlament pe data de 20 martie, la ora 12, cu privire la decizia de difuzare aseară la TVR a interviului cu fugarul Sebastian Ghiță, într-un mod evident coordonat cu alte trei televiziuni comerciale, Antena 3, B1 și România TV, aceasta din urmă fiind deținută chiar de Sebastian Ghiță.
„Motivul acestei solicitări are la bază acceptul SRTV de a avea o politică editorială care să protejeze politicieni cu probleme penale daţi în urmărire internaţională. Miercuri, 14 martie 2018, TVR 1 a difuzat în prime time, alături de unele televiziuni private, un interviu realizat la Belgrad de Ion Cristoiu cu Sebastian Ghiţă, fost politician PSD, care a făcut nenumărate afaceri păguboase cu instituţiile publice româneşti şi care acum fuge de responsabilitatea faptelor sale”, a precizat deputatul USR Iulian Bulai.TVR a decis aseară, într-o mișcare ce pare să arate un monopol pe piață media, să difuzeze în aceeași zi și la aceeasi oră cu alte 3 televiziuni private, un interviu cu un om care este cercetat în mai multe dosare penale, este fugit din țară pentru a se sustrage actului de justiție și are un mandat internațional de arestare pe numele lui.
USR cere să li se explice contribuabililor în cadrul audierilor din Parlament care a fost interesul public al telespectatorilor și cum a fost el servit prin difuzarea acestui interviu, cine a luat decizia editorială și pe ce criterii, care a fost scopul cooordonării cu televiziunile concurente și cum au fost respectate normele deontologice de la care televiziunea publică nu are voie să se abată.
Televiziunea publică, prin programele sale, are misiunea de a asigura informarea și educarea cetățenilor. TVR trebuie să fie o sursă credibilă, imparţială şi independentă de informaţii, comentarii, păstrând un nivel ridicat al calităţii, cu respectarea normelor etice. Răspândirea informațiilor neprobate și ignorarea dreptului la replică a persoanelor acuzate prin declarațiile unui fugar nu ar trebui să facă parte din misiunea TVR.
USR va transmite interpelări către Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune și către Consiliul Național al Audiovizualului cu privire la această situație și așteaptă răspunsuri urgente.
Uniunea Salvați România condamnă categoric încercările de controlare a opiniei publice de către persoane cercetate de justiția din România. Este un eveniment de o gravitate nemaiîntâlnită în ultimii ani și de neacceptat într-o țară a Uniunii Europene.