Uniunea Salvați România reclamă că Jandarmeria s-a transformat în ultimele zile o agenție de știri false și face un apel către reprezentanții instituției de a opri dezinformarea și manipularea cetățenilor.
“Jandarmeria a intrat într-o spirală a minciunilor care servesc propaganda partidului-stat PSD. Instituția a devenit nu doar instrumentul de represiune al PSD dar și instrumentul de propagandă al acestora. Este tipic unor regimuri autoritare ca organisme militare să fie implicate în represiune și dezinformare”, a declarat Dan Barna, președintele USR.
De la protestul din 10 august până astăzi, reprezentanții Jandarmeriei se contrazic în declarații, iar cetățenii asistă la un spectacol al dezinformării. Prima minciună a instituției a fost referitoare la starea de sănătate a femeii jandarm care a fost agresată în Piața Victoriei. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei anunța sâmbătă că Ștefania că ar putea rămâne paralizată, deși femeia jandarm a plecat pe picioarele ei de la miting.
Minciunile au continuat cu informația potrivit căreia toată operațiunea a fost supravegheată de un procuror militar. Parchetul militar a dezmințit, un procuror militar se află întâmplător în Piața Victoriei și s-a autosesizat. Jandarmeria a mințit și în privința jurnaliștilor, precizând că au părăsit zona de siguranță și nu aveau legitimațiile la vedere și de aceea au fost agresați de jandarmi, deși numeroasele înregistrări apărute în spațiul public au demonstrat contrariul.
Jandarmii se contrazic și în privința ordinului de intervenție. Purtătorul de cuvânt al instituției Marius Militaru a declarat că ordinul a fost semnat de Prefectul Capitalei la ora 23:11, iar coordonatorul operațiunii jandarmilor Laurențiu Cazan a precizat că ordinul a fost semnat de Prefect la ora 20:00.
Instituția s-a decredibilizat și când a afirmat că jandarmii au atenționat mulțimea cu mesaje sonore și luminoase, în condițiile în care numeroși cetățeni care au fost prezenți în stradă nu au auzit aceste mesaje.
Tot o afirmație falsă este și cea potrivit căreia jandarmii nu au putut extrage instigatorii pentru că lumea nu îi izola. USR transmite că datoria celor 1.000 de jandarmi prezenți la protest era de a găsi o soluție pentru a îndepărta un grup restrâns de instigatori, nu era datoria cetățenilor prezenți la protest.
USR mai atrage atenția asupra altei dezinformări, aceea că jandarmeria a acționat gradual și proporțional. Din transmisiunile televiziunilor și ale numeroaselor înregistrări apărute în spațiul public se vede clar că intervenția a fost bruscă și brutală.
Având în vedere toate dezinformările, USR conchide că instituția Jandarmeriei a intrat într-o spirală a minciunii menită să alimenteze propaganda PSD de a destabiliza statul și de a reprima încrederea cetățenilor în instituțiile publice.