Scrisoare deschisă către liderii socialiști de la Bruxelles
Către președintele Partidului Socialist European
Către președintele grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European
Stimate domnule Sergei Stanishev,
Stimate domnule Udo Bullmann,
Peste 100.000 de cetățeni români s-au reunit, vineri, 10 august 2018, în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de modul în care România este condusă de Partidul Social Democrat, partid afiliat Partidului Socialist European și care face parte din grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
Mulți dintre cei care au fost vineri în Piața Victoriei fac parte din diaspora românească și au venit din întreaga Europă ca să își exprime revolta și solidaritatea cu românii din țară care ies în stradă de mai bine de un an. Ei au fost primiți cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Cu câteva zile înainte de miting, un europarlamentar ce aparține grupului dumneavoastră, doamna Maria Grapini, a numit acești oameni ca fiind “proști”.
Un partid ca PSD, care nu respectă drepturile și libertățile cetățenilor, face de rușine partidul și grupul socialiștilor europeni! Este dreptul românilor de a protesta împotriva unui partid care guvernează în favoarea intereselor unui condamnat penal definitiv.
De la preluarea puterii, PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea a încercat în mod sistematic să submineze independența justiției, prin modificarea legilor justiției și a codurilor penale. Populația României respinge categoric aceste încercări nedemocratice. A arătat acest lucru prin proteste masive, dar și prin semnarea la scară largă a unei inițiative cetățenești care interzice persoanelor condamnate pentru acte penale, în condiții bine definite, să mai candideze pentru funcții publice.
Partidul PSD este în zilele noastre o organizație care cu greu se poate diferenția de partidele extremiste. Nimic nu îl deosebește pe Liviu Dragnea de Viktor Orban de exemplu. Ieri seară, Liviu Dragnea și PSD au fost mai apropiați în valori de Vladimir Putin decât de Uniunea Europeană. Acesta nu este socialismul pe care gruparea dumneavoastră îl promovează la scară europeană.
Stimați domni, sunteți siguri ca un astfel de partid își are locul în cadrul Partidului Socialist European și grupului Socialiștilor și Democraților? Sunteți siguri ca vreți sa continuați să acordați legitimitate unui astfel de partid? Sperăm că le veți spune românilor că Europa și social democrația europeană nu pot susține în nici un fel un astfel de comportament. În ciuda diferențelor politice, există principii și valori care nu pot fi călcate în picioare.
Așteptăm de la dumneavoastră acțiuni ferme și hotărâte pentru a vă delimita de acțiunile PSD și ale conducerii sale actuale.
Cu respect,
Dan Barna, președintele Uniunii Salvați România