În loc să descurajeze spălarea banilor, asa cum cere UE, legea PSD-ALDE în domeniu, transformă România într-un paradis fiscal.
Senatorii USR au votat împotriva legii de transpunere a directivei europene de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului deoarece varianta propusă de Guvern a scos din directivă interzicerea acțiunilor la purtător.
Directiva europeană trebuia transpusă până în anul 2017, dar proiectul de lege a fost aprobat cu întârziere de Guvern, în mai 2018. Comisia Europeană a luat deja decizia de a da România în judecată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu a transpus în legislația românească directiva, iar în urmă cu aproape o lună, Comisia a depus efectiv acțiunea împotriva României la CJUE.
“Amendamentele propuse de PSD-ALDE scot, însă, din directiva europeană obligația de eliminare a acțiunilor la purtător și transformarea lor în acțiuni nominative, astfel încât să putem cunoaște beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător și ai banilor pe care ele le aduc. România este singura țară din Uniunea Europeană care nu a implementat directiva în totalitatea ei, riscând să devină un paradis al banilor proveniți din activități ilicite. PSD a mutilat complet legea”, transmite George Edward Dircă, Senator, membru al Comisiei juridice din Senat.
Senatorii USR au depus mai multe amendamente, în spiritul directivei europene, astfel încât banii proveniți din activități ilicite să poată fi ușor identificați, însă acestea au fost respinse deoarece guvernul a insistat ca România să devină un paradis fiscal. USR acuză coaliția PSD-ALDE că nu respectă directivele europene ca să nu îl supere pe Liviu Dragnea și baronii locali care își atribuie fondurile publice prin firme cu acțiuni la purtător.
În cazul în care va fi condamnată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), România va fi nevoită să plătească amenzi de milioane de euro. Mai mult decât atât, România va fi pusă în situația rușinoasă de a fi condamnată de CJUE în timpul Președinției Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.
USR reamintește că a depus de un an de zile un proiect de lege pentru interzicerea firmelor cu acțiuni la purtător, dar acesta a fost pus la sertar de PSD-ALDE. Proiectul USR înseamnă falimentul baronilor locali care prin astfel de firme cu acționariat secret căpușează instituțiile de stat și fondurile publice.
USR își dorește o țară cu un mediu de afaceri transparent și solid. Transpunerea directivei europene ar fi adus mai multă transparență cu privire la acționariatul companiilor și ar fi eliminat circuite prin care banii negri intră și ies din economie. Însă PSD continuă să facă legi și să implementeze directive europene doar în interes propriu, în funcție de cum le convin baronilor abonați la banii publici.