Deputatul USR Stelian Ion și-a depus candidatura la funcția de primar al municipiului Constanța, din partea alianței Dreapta Unită.
„Constanța este orașul în care m-am născut, am crescut, orașul în care am învățat, am muncit și mi-am întemeiat familia. Este un loc care merită să fie apreciat și pe care oamenii să îl iubească. Îmi doresc să punem capăt abuzurilor din administrația constănțeană măcinată de zeci de ani de corupție. Cred în continuare că fiecare constănțean merită să își redobândească demnitatea, merită să spună, din nou, cu mândrie că este din Constanța. Vreau să ne bucurăm de spații verzi, de aer curat, de o infrastructură bine pusă la punct și de o administrație care să funcționeze în interesul oamenilor”, spune Stelian Ion.
Stelian Ion este deputat USR de Constanța la al doilea mandat. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și este avocat din 2002. În primul său mandat de deputat, între 2016 și 2020, Stelian Ion a luptat în Comisia juridică împotriva modificărilor nocive la legile Justiției inițiate de Liviu Dragnea și a contribuit la redactarea a zeci de sesizări la CCR pentru a bloca legile în favoarea infractorilor promovate de PSD.
În decembrie 2020, a devenit ministru al Justiției, funcție din care a încercat să repare tot ceea ce au stricat Dragnea, Iordache și PSD în sistemul de justiție. A propus un proiect de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, a avansat proiecte noi pentru legile Justiției și a pus în dezbatere publică modificările la Codul Penal si Codul de procedură penală. Stelian Ion a contribuit la deblocarea admiterii în magistratură și a demarat procedura de selecție pentru funcțiile de conducere din DNA și DIICOT.
Stelian Ion a militat permanent pentru protejarea mediului. Recent, este omul care a descoperit cum este „mutilată” plaja din Mamaia și a trimis sesizări și interpelări la Garda de Mediu și la Ministerul Mediului. În timp ce vorbește despre revitalizarea stațiunii Mamaia, primarul Vergil Chițac emite autorizații pentru distrugerea stațiunii și a plajei. Suprafețe întregi excavate la adâncime destul de mare, a fost adus pietriș din afară, bătătorit, compactat. Plajele au fost lățite tocmai în ideea de a le proteja, nu pentru ca unii băieți deștepți să construiască pe plajă după bunul plac.
Stelian Ion susține programul de Bugetare Participativă „Tu decizi pentru Constanța“, inițiat de consilierii USR. Un instrument corect și transparent pe care constănțenii l-au putut folosi pentru realizarea unor proiecte pe care ei și le doresc. Constănțenii au depus proiectele, constănțenii le-au votat, iar Primăria trebuie să le execute.
Alianța Dreapta Unită are și o echipă numeroasă de candidați pentru Consiliul Local Constanța – profesioniști în diverse domenii, care au pregătirea necesară pentru rezolvarea tuturor problemelor orașului.