Turiștii vor avea acces liber și neîngrădit în păduri, atât pe jos, cât și pe biciclete, conform unei prevederi trecute în noul Cod Silvic, aprobat de Senat. Amendamentul USR care dă acces liber în păduri pe jos și cu bicicleta a fost susținut de Ministerul Mediului și a trecut cu votul senatorilor de la toate partidele.
Deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședinta Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, susține că măsura este o victorie a normalității și a bunului-simț, care va permite românilor să poată să se bucure de peisaje de poveste și de liniștea pădurilor. Ea amintește că printre țările care au deja reglementat accesul liber în păduri se numără: Franța, Suedia, Finlanda, Estonia, Norvegia, Anglia, Elveția.
„Da, e normal să ne aliniem țărilor vestice din Europa și să nu mai limităm aberant accesul în păduri. Pe scurt, trebuie să ne bucurăm de aceste comori naționale pe care le avem! Suntem cu un pas mai aproape să fie aceasta realitatea și în România”, spune Diana Buzoianu.
În forma inițială, proiectul noului Cod Silvic prevedea că accesul în păduri era limitat de „înștiințarea proprietarului sau administratorului”, iar pe parcursul dezbaterilor din comisiile de specialitate din Senat s-a discutat aprins pe acest subiect. Unii parlamentari de la mai multe grupuri parlamentare au propus chiar limitarea mai drastică a accesului în păduri atât pentru turiști, cât și pentru jurnaliștii și reprezentanții ONG-urilor de mediu care, pentru a se documenta, ar fi avut nevoie de acceptul expres al proprietarului pentru a intra în pădure.
Societatea civilă, zeci de ONG-uri, mii de români au luptat pentru accesul liber în păduri de ani de zile, determinarea lor fiind încununată, acum, de succes.
Diana Buzoianu: „Împreună cu senatorul Aurel Oprinoiu am depus un proiect legislativ fix pentru accesul liber în păduri. Proiectul a trecut de Senat, apoi a fost ținut la sertar în Camera Deputaților. Mulțumim zecilor de asociații și zecilor de mii de români care au luptat pentru ca acest lucru să devină o realitate!”.