USR a depus mai multe amendamente la legile Educației propuse de ministrul Ligia Deca, amendamente care reflectă cele 26 de măsuri ce trebuie incluse în aceste legi pentru a se putea vorbi despre schimbări reale în sistemul de învățământ. În forma actuală, legile Educației nu fac nicio reformă, sunt doar o invitație la resemnare și o confirmare a faptului că PSD și PNL nu doresc investiții în Educație, ci doar economie de respect și de resurse.
„Sunt 26 de puncte majore fără de care USR consideră că reforma Educației nu există și fără de care nu va vota proiectele propuse de PSD-PNL. Multe din aceste puncte majore sunt cerute de societate și preluate de USR, deoarece considerăm că legile Educației trebuie să fie temelia unui nou contract social în România, un contract care nu poate fi cum a fost în ultimii 30 de ani cu PSD și PNL la putere, doar cu mici ajustări și o mare de compromisuri. Legile Educației în forma trimisă la Parlament și dorită de PNL-PSD sunt o frână, un blocaj pentru viitor și pentru reașezarea societății. Noi, USR, vrem o Românie plină de vigoare, descătușată, nu una anesteziată! Vrem să recuperăm sutele de mii de copii și tineri care s-ar pierde în acest hățiș”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.
„După analiza profundă a Legilor Educației, am avut tendința de a suna la 112, că poate ne mai salvează cineva de pericolul ei! O lege de urgență națională a fost transformată într-un act de neglijență care conduce la plafonare. Am primit 500 de pagini tipărite în era digitalizării, de care pare că Ministerul Educației se ferește ca de un virus. Pagini cu inserții toxice pentru învățământ, care au fost consumate pentru a face și mai solid servilismul de partid. Legile servesc politicienilor, nu elevilor și părinților. Nu vom vota o mare de compromisuri și nu vom gira o lege care este o frână în educație, în loc să devină o rampă de lansare”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.
Câteva din cele 26 de linii roșii peste care USR nu poate trece când este vorba de transformarea Educației românești:
- Garanție pentru o finanțare reală a unei educații moderne
- Niciun copil care nu își permite meditații să nu fie lăsat în urmă de un examen de admitere la liceu discriminatoriu
- Masă caldă pentru toți copiii până în 2030
- Școala de la 8 la 17 până în 2030
- Școală sigură până în 2026
- Școli autonome și descentralizate
- Separarea politicului de școală
- Prioritizarea eticii în școli și universități.
Detalii despre acestea, dar și despre celelalte măsuri propuse de USR:
După luni de zile în care legile Educației au fost ținute la sertar de ministrul Ligia Deca și după un simulacru de dezbatere în Parlament, când discuțiile pe 500 de pagini au fost îngrămădite în doar 9 ore, pentru a fi doar bifată consultarea părinților, elevilor, profesorilor și societății civile, USR cere coaliției PSD-PNL să dea dovadă de responsabilitate măcar în ultimul ceas și să accepte măsurile USR gândite să producă o reformă reală a școlii românești.