Lege promulgată: Proprietarii își vor putea consolida mai ușor locuințele în caz de cutremur

Lege promulgată: Proprietarii își vor putea consolida mai ușor locuințele în caz de cutremur

Proprietarii vor putea să-și reabiliteze sau consolideze mai ușor locuințele și blocurile în caz de cutremur, după ce a fost promulgată, astăzi, legea în care au fost incluse mai multe prevederi co-inițiate de deputata USR Diana Stoica.

Trăim într-o țară cu risc seismic crescut. Știm că va mai veni un mare cutremur, nu știm când. Dar ce știm sigur este că nu mai avem timp de pierdut, știm că trebuie să fim pregătiți. Atât la nivel individual, cât și la nivel de infrastructură. Să salvăm cât mai multe vieți și să limităm pagubele pe care o astfel de catastrofă le produce. Avem și o datorie morală, ca stat, față de români, pentru că pe 4 iulie 1977 Ceaușescu a dat un ordin criminal prin care a oprit toate lucrările de reabilitare și consolidare. Și a lăsat zeci de mii de clădiri vulnerabile, în toată țara. De aceea sunt atât de importante modificările pe care noi le-am adus la această lege. Pentru că vor salva vieți la propriu. Prea mult timp niște reguli absurde au blocat lucrările de reabilitare sau de consolidare și au pus în pericol viețile oamenilor”, declară deputata USR Diana Stoica.

Cu aproape 75% din populație și 60% din infrastructură expuse la risc seismic, România este în top 10 țări din lume în ceea ce privește expunerea la cutremur. Din păcate, legislația până azi în vigoare nu a încurajat lucrările de reabilitare sau de consolidare, ba, dimpotrivă, mai mult le-a blocat.

La propunerea USR, în legea de aprobare a OG 6/2023 pentru modificarea Legii privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor au fost introduse mai multe măsuri de sprijin pentru proprietari și asociații:

– A fost eliminată regula absurdă a unanimității. De acum înainte, ca în orice democrație, decizia de a locui într-o clădire protejată – adică, de a începe reabilitarea sau consolidarea unei clădiri — se va lua de către jumătate plus unu dintre proprietari. Nimeni nu are dreptul să pună în pericol viața altcuiva.

– A fost scăzută de la 25 de ani la 5 ani perioada de la care poate fi înstrăinată o locuință reabilitată fără a rambursa costurile lucrărilor. Nu contează cine e proprietar, atâta vreme cât acea locuință este mai rezistentă și mai pregătită de cutremur.

– A fost introdus un mecanism de sprijinire a inițiativelor proprii, în condițiile în care statul nu are capacitatea să facă tot ce trebuie făcut și sunt prioritizate instituțiile publice, spitalele, unitățile de învățământ. Concret, proprietarii sau asociațiile din clădirile încadrate la risc seismic 1 și 2 vor avea posibilitatea să obțină credite de reabilitare seismică garantate de stat pentru lucrările de reabilitare.

– Au fost scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni toate acțiunile în justiție efectuate de autoritățile publice pentru demararea lucrărilor.

Tot pentru a putea fi reabilitate sau consolidate cât mai multe clădiri, USR a propus ca autoritățile locale să aibă posibilitatea suplimentării fondurilor alocate de la bugetul de stat, fie din fonduri proprii, fie din fonduri externe / orice altă sursă.

De asemenea, toate instituțiile publice – oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ANAF, Centrul National pentru Informații Financiare, precum și orice alte institituții, autorități, experți tehnici sau alte persoane fizice/juridice) – vor fi obligate să acorde autorităților locale sprijinul și informațiile necesare pentru demararea procedurilor de reabilitare/consolidare.