Radu Miruță, deputat USR Gorj: “PSD și PNL continuă să pună în pericol și să nedreptățească oamenii care muncesc sau au muncit ca România să aibă suficient curent electric!”
USR îi atrage atenția ministrului Energiei Sebastian Burduja cu privire la câteva probleme trebuie rezolvate, urgent, la Complexul Energetic Oltenia.
• 537,2 milioane euro, bani europeni, rămân în aer pentru că PSD și PNL pun oameni incompetenți să se ocupe de Fondul de tranziție justă și încearcă să dea contracte cu dedicație, așa cum a semnalat, deja, Comitetul de Monitorizare;
• PSD și PNL tocmai au numit pe algoritm politic șase noi oameni în conducerea Complexului Energetic Oltenia (3 PSD, 3 PNL), fără legătură cu domeniul și mimând o selecție pe OUG 109;
• După accidentul din 17 ianuarie de la Cariera Jilț Sud, în care trei oameni și-au pierdut viața, conducerea Complexului Energetic Oltenia nu a luat nicio măsură pentru siguranța angajaților: oamenii sunt fortați să lucreze cu echipamente ieșite din uz, cu revizie expirată, punându-și în fiecare moment viața în pericol.
• Pensiile celor care au lucrat în producție la Complexul Energetic Oltenia continuă să fie calculate în bătaie de joc, fără a respecta legea care stabilește cum trebuie să arate pensiile minerilor și energeticienilor în România.
Deputatul USR de Gorj, Radu Miruță, a mers în această dimineață, la intrarea în tură a primului schimb la Exploatarea Livrări Căi Ferate Uzinale (E.L.C.F.U.) Motru și apoi la Cariera Roșiuța pentru a vedea exact care sunt condițiile de muncă ale angajaților și cu ce probleme se confruntă. Pe lângă lipsa echipamentelor și amestecul politicului în activitatea CEO, oamenii reclamă și că reprezentanții CEO refuză să trimită Caselor de Pensii documentele din care să rezulte toți angajații care au lucrat în producție.
“PSD și PNL îngroapă aceste probleme pentru că cei care ar trebui să răspundă sunt numiți politic tot de către ei. De această indolență sunt afectați 6000 de oameni din producție. Îi cer ministrului Burduja să intervină și să pună lucrurile în bună ordine: angajații să aibă echipament ca să lucreze în siguranță, pensiile să fie calculate corect pentru toată lumea, iar banii din Fondul de tranziție justă să fie luați și investiți cu cap pentru ca județul Gorj să nu rămână un județ fantomă”, declară Radu Miruță, deputat USR de Gorj.
Romania a importat în 2022 energie electrică la un preț mediu dublu față de cel produs pe cărbune, în grupuri energetice perfect funcționale, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Țara noastră a importat în momente în care energia în bandă putea fi produsă prin apăsarea unui buton, deci afirmația ministrului Sebastian Burduja cum că nu are loc cărbunele în piață în astfel de momente este complet falsă.
Atașat aveți imagini filmate de deputatul Radu Miruță în Cariera Roșiuța în această dimineață – https://www.facebook.com/miruta.ro/videos/1464494034393427/