Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru Mediu: “Ministrul Fechet trebuie să prezinte un plan de măsuri de închidere rapidă a gropilor de gunoi neconforme!”

Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru Mediu: “Ministrul Fechet trebuie să prezinte un plan de măsuri de închidere rapidă a gropilor de gunoi neconforme!”

Președintele Comisiei pentru Mediu din Senat, senatorul USR Aurel Oprinoiu, îi cere ministrului Mediului Mircea Fechet să vină în Parlament și să prezinte un plan de măsuri concrete pentru închiderea rapidă a depozitelor de deșeuri care nu respectă standardele europene de siguranță.

Din cauza acestor depozite, România a fost obligată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene să plătească 1,5 milioane de euro.

De asemenea, Aurel Oprinoiu anunță că-l va chema pe Ministrul Mediului, Mircea Fechet, la Comisia pentru Mediu să prezinte măsurile pe care le are în vedere pentru închiderea rapidă a gropilor neconforme de deșeuri precum și să explice de ce s-a ajuns în situația aceasta.

Aurel Oprinoiu: ”Îl voi invita pe ministrul Mediului, Mircea Fechet, la Comisia pentru Mediu din Senat, să ne explice de ce s-a ajuns în situația în care românii nu numai că vor mai suferi de pe urma mirosurilor, dar vor fi și obligați să plătească penalități pentru faptul că statul român nu a fost în stare să închidă gropile de gunoi neconforme! De mai bine de 5 ani UE ne atrage atenția că avem zeci de depozite de deșeuri neconforme și tot de atâția ani, ministerul și autoritățile se uită în altă parte. Mircea Fechet trebuie să ne spună ce va întreprinde pentru închiderea rapidă a depozitelor neconforme!”

În octombrie 2018, CJUE a constatat faptul că România, deși era obligată, nu a închis 68 de depozite neconforme de deșeuri, care în realitate sunt gropi de gunoi ce nu au autorizație de exploatare, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor asumate de România prin aderarea la UE. Intre timp, doar jumătate dintre ele au fost închise, în prezent rămânând 31 de depozite neconforme de deșeuri, sursă de poluare periculoasă și de mirosuri supărătoare.

În România, aproximativ 30.000 de persoane mor anual din cauza poluării, iar datele statistice medicale demonstrează că pierdem 4 ani din viață din cauza calității scăzute a aerului.