Viorel Băltărețu este deputat de Cluj, membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii și al Comisiei pentru Afaceri Europene, Președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Țările de Jos (Olanda).
A absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicații (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca).
Din 2003, deține o companie de producție de mobilier pentru domeniul HoReCa. A investit și în alte IMM-uri, care au generat locuri de muncă și cifre de afaceri de milioane de euro.
A intrat în Parlament având printre obiective digitalizarea serviciilor publice, reducerea birocrației și creșterea bunăstării românilor, prin adoptarea unui model economic bazat pe susținerea inițiativei private și atragerea masivă de fonduri europene.
Prima inițiativă legislativă al cărei co-autor este, Legea 𝐕𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐞𝐬𝐜 𝐭𝐚𝐱𝐞 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞, prevede ca toate administrațiile publice care încasează taxe de la cetățeni să ofere opțiuni de plată non-cash pe platformele proprii sau pe cele existente deja, de tipul ghișeul.ro.
În ce privește activitatea în teritoriu, Viorel Băltărețu se concentrează pe accelerarea proiectelor de infrastructură a județului și stimuarea inițiativelor antreprenoriale, atât în mediul urban, cât și în rural. Un punct de focus este și creșterea filialelor locale USR din județul Cluj și Mureș.
Speră să infuzeze în procesul politic valori specifice spiritului antreprenorial: eficiența, rigoarea, dinamismul, productivitatea, fermitatea decizională.