Evaluare alternativă a activității Ministerului Culturii după șase luni de guvernare PSD

Autor: Vlad Alexandrescu

I. INTRODUCERE

Ioan Vulpescu și-a încheiat, la sfârșitul lunii iunie 2017, al doilea mandat de ministru al Culturii. Perioada în care a fost la conducerea ministerului, ianuarie-iunie 2017, spus repede, stă sub semnulineficienței și al blocajului, atât din pricina obiectivelor neîndeplinite, dar și a proiectelor care în timpul mandatului său s-au lovit de un zid. Din evaluarea ce urmează – prima evaluare făcută de un senator al Opoziției asupra mandatului unui ministru al Culturii din coaliția majoritară – rezultă faptul că Ministerul Culturii și Identității Naționale s-a aflat într-o perioadă de stagnare cronică, atât prin lipsa de continuitate cu proiectele inițiate sub mandatele Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu, cât și prin aproape inexistența unor proiecte noi, raportat la nevoile domeniului cultural și la puterea politică deținută de majoritatea parlamentară PSD-ALDE.

Înainte de a intra pe fond, țin să precizez că ministrul demisionar a făcut o autoevaluare a mandatului:

https://www.facebook.com/pg/ionutvulpescu.ro/photos/?tab=album&album_id=1365874850192710,

care este o contra-evaluare la evaluarea făcută de propriul partid aflat la guvernare: https://fr.scribd.com/document/351287854/Raportul-privind-evaluarea-Guvernului#from_embed

Acest lucru este nou în acțiunea politică românească și indică o ruptură de viziune și de practică politică, de imputat coaliției majoritare aflate într-o totală lipsă de viziune, de idei și de resurse umane în domeniul Culturii.

Evaluarea de față, asumată ca un demers venit din opoziția parlamentară, urmărește mai multe criterii. Întâi, va ține seama de unele proiecte începute în mandatele Alexandrescu și Șuteu și va arăta discontinuitățile și rupturile în detrimentul așteptărilor create în sectorul cultural. Din acest punct de vedere, evaluarea de față are un caracter clar poziționat politic, arătând de ce, în scurtul său mandat, ministrul Vulpescu nu a reușit să răspundă așteptărilor de reformă instituțională create în sectorul cultural în anul 2016. În al doilea rând, ea va urmări angajamentele din programul de guvernare PSD și declarațiile publice ale ministrului. În al treilea rând, va determina modul în care MCIN a răspuns unor necesități curente din sectorul cultural și acțiunile întreprinse de minister.

Pentru USR, fidelă angajamentelor sale din programul electoral, Cultura este o resursă universală de identitate și un refugiu spiritual al oricărui om. Ea însoțește și diversifică neîncetat viața societății, lărgind fiecărui individ posibilitățile sale de alegere, oferindu-i un mijloc de a accede la o existență intelectuală, afectivă, morală și spirituală mai bună. Cultura este și un prilej de bucurie personală, de regăsire în comunitate, de dezvoltare a experienței de sine. USR reafirmă necesitatea unei bune administrări a Culturii din România, atât prin administrația publică centrală cât și prin cea locală, și dorește să contribuie la așteptările legitime ale cetățenilor.

II. NECESITĂȚI MAJORE

A. CODUL PATRIMONIULUI

Situația actuală în care asistăm neputincioși la distrugeri ireversibile ale patrimoniului cultural face vizibilă, cel mai bine, necesitatea realizării Codului Patrimoniului Cultural. Lipsa unui cadru legislativ coerent este afirmată de diverse analize, proiecte de strategii și strategii ale domeniului realizate de către diverse instituții ale statului. Elaborarea Codului este cerută de profesioniști și societate civilă. Este necesar ca țara noastră să își asume câteva principii doctrinare de poziționare față de protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural care să dicteze rezolvări ale legislației conexe.

Din aceste motive, viitorul Cod nu va reprezenta doar o amendare a legislației actuale, ci trebuie să fie o regândire unitară a acesteia.

Miniștrii Culturii au exprimat public, de peste 10 ani, intenția de a elabora un Cod al Patrimoniului. S-a început cu un grup de lucru format din funcționari din cadrul ministerului. O primă comisie din specialiști externi a fost înființată în 2014. În 2016, după primul mandat al lui Ioan Vulpescu în care nu se înaintase cu nimic la Cod, am reluat în minister lucrul cu o comisie care avea același lider ca cea din 2014, dr. arh. Adrian Crăciunescu, și care avea în componența ei o parte din membrii comisiei anterioare. În timpul mandatului meu am publicat un set de principii care vor fundamenta viitorul Cod, iar la sfârșitul anului, sub mandatul Corinei Șuteu, au fost adoptate tezele prealabile ale Codului (prin HG nr. 905/2016). În al doilea mandat al său, Ioan Vulpescu nu a întreprins din nou niciun demers pentru elaborarea Codului. Mai mult, după ce Comisia comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO a adoptat propunerea mea de realizare a Codului ca prioritate a Comisiei, nici măcar nu a onorat invitația de a participa la dezbaterea ce s-a ținut la data de 12 iunie 2017 pentru relansarea proiectului Codului.

B. STATUTUL ARTISTULUI

Una din cele mai relevante acțiuni în domeniul reformei sectorului cultural în România și al punerii în acord al legislației cu modul în care funcționează efectiv actorii culturali astăzi este adoptarea unei legi a Statutului Artistului. Recomandarea UNESCO din 27 octombrie 1980 cheamă statele-membre să îmbunătățească statutul profesional, social și economic al artistului implementând în legislația națională politici și măsuri specifice enunțate în Conferința generală a UNESCO desfășurată la Belgrad între 28 septembrie și 28 octombrie 1980, cu privire la formarea, securitatea socială, angajarea, condițiile de plată și de fiscalitate, mobilitatea și libertatea de expresie

În România nu există până azi un statut al artistului care să definească profesiunea creatorilor din această țară, să le apere identitatea în raport cu alte profesiuni și să le asigure protecția de toate felurile de care au nevoie pentru a-și face, pur și simplu, meseria. Vorbim, potrivit unui studiu recent, de cca. 120.000-130.000 de persoane angajate în sectorul cultural și creativ, cam 4,5% din forța de muncă a României, la care se adaugă câteva zeci de mii de persoane care nu sunt angajate, ci activează ca freelancers, o formă la fel de validă economic vorbind, deși nerecunoscută și abia acceptată la noi.

Scriitori, actori, regizori, operatori, monteuri, editor film/video, games designers, artiști vizuali, pictori, graphic designers, fotografi, dansatori, coregrafi, performeri, compozitori, instrumentiști, oameni de circ, fashion designeri, restauratori, artizani, creatorii acestei țări funcționează fie ca angajați la stat, fie nu sunt cuprinși în forme de protecție socială, de sănătate, fiscală decât în baza unor contracte fără un specific precis (de proprietate intelectuală, activități independente și alte câteva feluri). Acest vid, care nu este numai legislativ, ci și conceptual, creează percepția că aceștia din urmă ar fi niște „șomeri”, pentru că niciun cadru legislativ nu-i recunoaște în România ca fiind ceea ce sunt: creatori. Din nefericire, această mentalitate distructivă îi așteaptă pe artiști îndată ce ies din universități, iar ea este destul de răspândită în societate, chiar printre tinerii absolvenți. Cert este că, într-un fel sau altul, artiștii reușesc să-și desfășoare activitatea, dar un statut al artistului ar trebui să le faciliteze accesul la diverse resurse care i-ar ajuta să-și realizeze mai bine proiectele. Ar trebui să enunțe pașii pe care societatea îi propune pentru ca artiștii să poată lucra și să se poată dezvolta, un lucru foarte natural și benefic, pentru ei și pentru societatea noastră.

Deși în ședința Comisiilor de Cultură reunite ale Parlamentului din 4 ianuarie 2017 în care a fost audiat ministrul Vulpescu a afirmat: “Statutul artistului trebuie să fie conform normelor europene. Suntem parte a unei lumi şi e important”, în mandatul său nu a făcut nimic pentru a avansa în acest proiect.

Promovând un Statut al artistului, statul român ar arăta în chip neambiguu că apreciază munca artiștilor și i-ar ajuta în chip efectiv să o facă. Necesarmente legislativ, acest ajutor ar putea conține prevederi fiscale stimulative, încuraja mobilitatea, oferi acces la săli de spectacol, spații și la alte facilități din instituțiile de stat, prevedea un acces la asigurările de sănătate, crea posibilitatea de deschiderii unor credite la bănci, oferi în anumite condiții consultanță juridică. Statutul artistului ar trebui, în mod particular, să garanteze identitatea și drepturile artiștilor din sectorul independent, cel mai expus vitregiilor existenței, dar în același timp cel mai creativ, mai vital și mai dinamic. Nu trebuie să uităm că sectorul independent, în condițiile unei finanțări extrem de reduse și, câteodată, impredictibile a reușit, cu bugete mici, să realizeze producții teatrale, cinematografice, coregrafice ș.a.m.d. cu totul excepționale, egalând sau chiar surclasând nu de puține ori producții ale unor instituții publice. Sectorul cultural independent are de oferit experiență și savoir-faire instituțiilor de cultură ale statului. El este cel care aduce în chip decisiv fermentul concurenței, el îi „deranjează” veșnic pe cei prea bine așezați. Să nu uităm că această formă de „disconfort” e intrinsecă actului artistic. Este de fapt o modalitate experimentală de a genera concepte de la firul ierbii. Ea cheamă tainic pe mulți artiști angajați în instituții publice să migreze în mediul independent pentru a-și revitaliza expresia artistică amenințată de rutină. Arta și artiștii români independenți sunt adesea ambasadorii cei mai buni ai României. Dan Perjovschi este prezent în locurile cele mai prestigioase din lume, făcând artă și chestionând fenomene importante de societate. Cineaști români câștigă premii de mare notorietate în străinătate, uneori fără să fi beneficiat de subvenții publice, cum este Adrian Sitaru cu filmul lui Ilegitim, la Berlinale. Pictura lui Adrian Ghenie a trecut Atlanticul, iar cotele lui se apropie de cele ale lui Brâncuși. Ce face statul român pentru acești artiști?

Comisia comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO, constatând lipsa din legislația actuală a unui Statut al Artistului, care să stabilească, pe de o parte, poziția ce le este recunoscută artiștilor în societate pe baza rolului lor la îmbogățirea culturală și socială și, pe de altă parte, recunoașterea libertăților și drepturilor, inclusiv drepturile morale, economice și sociale, în mod special în materie de venituri și de asigurări sociale, de care artiștii trebuie să beneficieze și luând notă de condițiile precare în care unii artiști își desfășoară munca artistică, ceea ce duce la limitarea puterii lor creatoare și la privarea publicului de resurse importante de creativitate disponibile în cadrul societății românești, dăunând echilibrului identitar și dezvoltării socio-economice a comunităților, a adoptat propunerea mea de realizare a Statutului Artistului ca prioritate a Comisiei pentru actuala legislatură.

Ministrul Vulpescu nici măcar nu a onorat invitația de a participa la ședința Comisiei din 26 iunie 2017 în care s-au supus dezbaterii principiile Statutului Artistului și nu a delegat vreun reprezentant al Ministerului care să asiste.

III. PROBLEMATICA TRANSVERSALĂ A SECTORULUI CULTURAL ȘI CREATIV

În timpul mandatului de ministru al lui Ioan Vulpescu, Cultura din România a stagnat și regresat. Dintr-un mandat plin de nerealizări, în opinia mea, între cele mai mari probleme ale ministrului Vulpescu au fost lipsa de viziune, de inițiativă și de transparenţă în conducerea ministerului. Ioan Vulpescu a readus Ministerul Culturii în epoca uşilor închise. Instituții și autorități publice, oameni de cultură, specialiști și reprezentanți ai societății civile au găsit aproape de fiecare dată o ușă închisă la cabinetul ministrului. În aceste condiții nu este deloc surprinzător că ministrul a fost rupt de ce s-a întâmplat în domeniul Culturii și chiar în propriul minister, în timpul mandatului său, că a fost un ministru absent, înconjurat cel mai probabil de persoane incompetente și/sau rău-voitoare.

UN MINISTRU PERFECT ABSENT

În cele șase luni în care Ioan Vulpescu a fost în fruntea MCIN, reprezentanții Culturii vii s-au lovit în permanență de un zid, deoarece fundamentele minime ale comunicării – dialogul, deschiderea și transparența – au lipsit cu desăvârșire. Astfel, nu de puține ori, actorii, regizorii, scenariștii, muzeografii, restauratorii, ba chiar și studenții au ales calea inițiativei civice, a protestului spontan sau organizat, a chemării ministrului Vulpescu în spațiul public sau media, deoarece era, de cele mai multe ori, unica varianta prin care se puteau face auziți.

Amintesc aici, cu titlu de exemplu, de scrisoarea deschisă ce i-a fost trimisă de către regizorii, producătorii, scenariştii, actorii, directorii şi studenţii din cinematografie care militau pentru asumarea unei poziții oficiale în privința OUG nr. 91/2016 privitoare la reforma în Cinematografie. http://www.cinemagia.ro/stiri/ministrul-culturii-interpelat-de-350-de-cineasti-intr-o-scrisoare-deschisa-36991/

Amintesc absențele de la dezbaterile din plenul Parlamentului sau de la Comisiile pentru Cultură și Media ale Senatului și Camerei Deputaților, în situația în care ministrul fusese invitat oficial pentru dezbaterea Ordonanței Cinematografiei, și de la Comisia parlamentară comună a Senatului și Camerei Deputaților pentru relația cu UNESCO, când fusese invitat oficial pentru dezbaterea unor proiecte legislative de cea mai mare importanță, cum ar fi Codul Patrimoniului și Statutul Artistului. Mass-media a remarcat adeseori închiderea și netransparența de care s-a lovit în momentul în care a încercat să aibă un dialog real cu ministrul Vulpescu.

LIPSĂ DE STRATEGIE, IMPREDICTIBILITATE A FINANȚĂRILOR

Deși a afirmat în spaţiul public că dorește să realizeze „o strategie națională în domeniul culturii”, Ioan Vulpescu, un ministru lipsit de viziune și curaj, nu a continuat demersul proiectului Strategiei pentru cultură și patrimoniu național 2016-2020, inițiate sub mandatul meu și finalizate la sfârșitul mandatului Corinei Șuteu, motiv pentru care consider că politicile culturale ale ministerului au avut de suferit.

În realitate, Ioan Vulpescu nu și-a propus și nu a reuşit să adopte strategia pe care ministerul Culturii o finalizase sub guvernarea Cioloş prin echipa de specialişti şi de cercetători care au făcut o radiografie a nevoilor în sectorul cultural și au inovat în această materie, în condițiile în care vechiul proiect de strategie, datând din 2013, era depăşit. După un proces de revizuire fundamentat pe dezbateri publice la care au participat zeci de operatori culturali din țară, s-a ajuns, la sfârșitul lui 2016, în punctul în care proiectul urma să fie aprobat prin HG (se mai așteptau avize de la câteva ministere). Această strategie ar fi redesenat un mediu propice atât dezvoltării culturii vii și susţinerii artiştilor şi operatorilor de cultură, cât și implementării unor proiecte de anvergură europeană. De remarcat că ideea realizării strategiei a fost însușită, cel puțin la nivel declarativ, de majoritatea miniștrilor Culturii începând din 2013.

Această lipsă de strategie s-a vădit și în ezitări privind finanțarea proiectelor culturale. În anul 2016 finanțările nerambursabile oferite de Ministerul Culturii au fost decise prin criterii precise, în cadrul mai multor categorii, și au fost anunțate dintru început, indicându-se sumele alocate, atât proiecte prioritare consolidate, cum ar fi Gala Premiilor UNITER, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Bursa Spectacolelor de la Sibiu, IDEO IDEIS – Festivalul de Teatru Tânăr, Festivalul de Film One World pentru Drepturile Omului, Transylvania International Film Festival (Cluj-Napoca), Festivalul de Film Next, Gărâna Jazz Festival, Salonul Internațional de Carte Bookfest, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, Gala Hop a Tânărului Actor, Festivalul Posada Rock, Noaptea Albă a Galeriilor, Festivalul Național de Teatru și altele, cât și sesiuni noi de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale prin mecanisme concurențiale jurizate de către experți culturali, așa cum au fost programul CultIn, unde au concurat proiecte ce țin de industriile creative și hub-urile creative, precum și programul ACCES, unde am organizat o competiție între proiecte culturale de toate genurile. Atât finanțările pentru proiectele prioritare consolidate cât și competițiile nou deschise au fost anunțate sub mandatul meu din vreme pe site-ul Ministerului Culturii, oferind operatorilor culturali predictibilitate în acțiune, respectiv o nouă perspectivă de finanțare pentru sectorul cultural independent.

În schimb, în mandatul Vulpescu, nicio finanțare prioritară nu a fost anunțată pe site, nu s-a indicat cuantumul alocărilor, sesiunile de finanțare noi deschise anul trecut nu au mai fost continuate. Această decizie echivalează cu revenirea la acordarea finanțărilor „din pix”, după bunul plac al ministrului. Un alt efect direct este fragilizarea întregului sector cultural, prin inducerea unei profunde impredictibilități și lipsa unei gândiri în perspectivă. Decizia a fost nocivă și pentru instituțiile publice de cultură, cărora li s-a spus în mod oficial să aștepte rectificarea bugetară din august pentru a-și echilibra bugetul de producție, deși toate au – și sunt obligate legal să aibă – angajamente, obligații, programe artistice în baza cărora le este evaluată activitatea.

RATAREA UNOR IMPORTANTE OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE

Cu toate că a declarat în spațiul public că sectoarele creative sunt prioritare, Ioan Vulpescu nu a făcut nimic pentru a le sprijini, mai mult, a abandonat programul România Creativă (buget total: 20 de milioane de euro), aflat, în 2016, în fază avansată de a fi oferit ministerului Culturii ca operator de fond, prin Unitatea de Management a Proiectului. De la preluarea mandatului, Ioan Vulpescu nu a comunicat niciun interes pentru acest program fundamental.

Ministerul Culturii nu a clarificat modul de transfer către MCIN și modul de utilizare a fondurilor pentru patrimoniul cultural provenite din jocurile de noroc (în baza Legii nr. 109/2016). Prin Legea nr. 109/2016, 3% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc sunt direcționate anual, până la 31 mai, către Ministerul Culturii pentru finanțarea lucrărilor de restaurare. Este necesar un dialog cu Ministerul Finanțelor în vederea identificării modului în care acești bani sunt virați și cheltuiți, astfel încât suma să se constituie într-un buget suplimentar, așa cum legiuitorul și-a dorit. Ministrul Vulpescu nu a făcut nimic pentru a avea acest dialog, iar rezultatul este că banii nu au sosit în vistieria Ministerului Culturii.

Menționez că, în ianuarie 2016, am inițiat o ordonanță simplă a guvernului prin care fondurile din jocurile de noroc să fie folosite pentru consolidarea clădirilor ce adăpostesc instituții publice de cultură și a monumentelor istorice cu bulină roșie.

În anul 2016 s-a adăugat prin Legea nr. 110/2016 pentru completarea art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia o nouă sursă la Fondul Cinematografic, care prevede că „un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc va fi direcționat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea și susținerea industriei cinematografice. Suma va fi virată Fondului cinematografic până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent”. Această sursă ar reprezenta o creștere estimată de 20% a Fondului Cinematografic. Obținuți prin efectul legii, banii nu au fost transferați către Centrul Național al Cinematografiei, cu toate că termenul legal era de 31 mai. Centrul a transmis în perioada mai-iunie adrese către Ministerul de Finanțe, respectiv ANAF și Oficiul Național al Jocurilor de Noroc, membrii Consiliului de Administrație propunând în repetate rânduri un demers mai proactiv către aceste instituții, cerând în chip explicit implicarea ministrului Culturii. Ministrul Vulpescu nu a înțeles urgența acestui demers, preferând ca banii să fie pierduți din punct de vedere al producției cinematografice.

ANTICORUPȚIE AMÂNATĂ

Ministrul nu a realizat pașii necesari, prevăzuți de legislația în vigoare, în lupta împotriva corupției. În contextul dezvăluirilor din mass-media a unor nereguli și a existenței unor dosare DNA care vizează funcționari din Ministerul Culturii și Identității Naționale precum și foste cadre ale Ministerului, este vitală implementarea în minister a Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020, adoptată prin HG 583/2016.

Potrivit unui răspuns al Ministrului Vulpescu la o interpelare pe care i-am adresat-o în aprilie 2017: https://senat.ro/PDFIntrebari/ALEXANDRESCU%20V%20155%20B.pdf

la acel moment se afla în proces de finalizare procedura de identificare a riscurilor și vulnerabilităților, iar măsurile de prevenire și combatere erau în curs de configurare în cadrul planului de integritate la nivelul MCIN.

Potrivit HG nr. 583/2016 ar fi trebuit ca până la începutul lunii februarie planul de integritate să fie finalizat. Odată redactat, planul trebuie aprobat prin Ordin al Ministrului Culturii și Identității Naționale. Potrivit paginii web a MCIN acest lucru nu a fost realizat până la sfârșitul mandatului. Pe pagina web este publicată doar Declarația de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele și mecanismul de monitorizare ale Strategiei Naționale Anticorupție, primul pas al aplicării strategiei. Era necesară finalizarea planului, ea nu s-a făcut.

DESCENTRALIZARE IRESPONSABILĂ

Prin acceptarea Strategiei Generale de Descentralizare (SGD), impusă de PSD și aprobată prin HG nr. 229/2017, ministrul Culturii a pus în discuție însăși capacitatea de acțiune a Ministerului Culturii și Identității Naționale în teritoriu după descentralizare.

Potrivit strategiei, Ministerul Culturii și Identității Naționale urmează să studieze posibilitatea transmiterii la nivel județean a tuturor atribuțiilor serviciilor sale publice deconcentrate (Direcțiile Județene pentru Cultură și Direcția pentru Cultură a Municipiului București).

Așa cum se specifică limpede în SGD, Ministerul Culturii a iniţiat încă din anul 1996 procesul de descentralizare în urma căruia autoritățile administrației publice locale de la nivelul județelor, municipiilor, orașelor și comunelor exercită competențe exclusive privind: bibliotecile publice județene; muzeele județene; centrele județene pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale; căminele culturale, instituțiile publice de spectacole și concerte (teatre, filarmonici, orchestre, formații și ansamblurile artistice); universitățile populare cu personalitate juridică. În urma acestei descentralizări infrastructura culturală a avut de suferit. Analiza financiară întreprinsă atunci a arătat însă că unele orașe nu au capacitatea de a susține instituțiile lor de cultură. Așa, de pildă, la Cluj, unde funcționează două teatre de rang național și două opere, administrația publică locală neputând să le susțină, s-a hotărât că ele vor rămâne în dependența Ministerului Culturii.

În domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, unde, potrivit actualei SGD, se dorește în mod special descentralizarea, prin legislația în vigoare, administrația locală deține deja o serie de atribuții însemnate (finanțarea și elaborarea documentației de urbanism pentru zonele protejate, elaborarea sau, după caz, aprobarea programelor ori a măsurilor administrative, financiare sau fiscale speciale de prevenire a degradării și de reabilitare a monumentelor istorice și a zonelor protejate, asigurarea pazei și protecției monumentelor istorice abandonate sau aflate în litigiu, eliberarea autorizațiilor de construire sau de desființare etc.).

Este de subliniat faptul că autoritățile județene nu pot ajunge în situația în care sunt și arbitru și jucător. Faptul că vor ajunge să își dea singure avize pentru un domeniu atât de important, pentru care nu au competențe, poate favoriza corupția. Este necesar prin urmare ca Direcțiile Județene de Cultură să fie păstrate în subordinea ministerului.

În cursul anului 2016, Ministerul Culturii a pledat pentru menținerea serviciilor sale deconcentrate. De când a preluat mandatul, Ioan Vulpescu nu s-a poziționat public privind subiectul, însă Strategia adoptată, pe care a semnat-o, arată o schimbare de abordare față de linia urmată până acum de MCIN.

SALARIZARE

Ioan Vulpescu, prin OUG 2/2017 și neintervenția în cazul proiectului legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, a încurajat o disproporție injustă și profund nocivă între retribuțiile angajaților din sectorul cultural, cerând și obținând creșteri salariale de 50% doar pentru unii angajați din artele spectacolului, ignorând nepermis celelalte domenii culturale.

Prin OUG nr. 2/06.01.2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative s-a mărit salariul cu 50% pentru personalul de execuție din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte și s-a introdus un haos în salarizarea din domeniu prin faptul că unele salarii ale personalului de conducere sau a personalului din compartimentele administrative deveneau mai mici decât ale celui de execuție specific domeniului; într-o scrisoare adresată Parlamentului, UNITER ilustra cazul salariului unui muncitor cu studii medii din activitatea specifică a instituțiilor de spectacole care devenea de 5.036 lei brut, mai mare ca al șefului de formație de muncitori, 3559 lei, dar și cel al unui bibliotecar, muzeograf sau economist, toți cu studii superioare, și comparabil cu salariul șefilor secției de producție, serviciului regizorat etc.

În acest sens, este relevant că un număr mare de manageri ai unor instituții de spectacol, inclusiv din subordinea Ministerului Culturii, au trimis adrese către ministrul Vulpescu, arătând dezechilibrele produse în urma majorărilor salariale pentru personalul artistic și solicitând intervenția ministerului. Astfel, Dorina Lazăr, managerul Teatrului Odeon din București a adresat o scrisoare publică relevând acest lucru, postând-o și pe site-ul instituției:

http://www.teatrul-odeon.ro/download/punct-de-vedere?wpdmdl=3158

Deși exista ocazia unei creșteri salariale pentru direcțiile județene pentru cultură, respectiv Direcția pentru Cultură a Municipiului București, încă de la OUG nr. 2/2017, analizele care relevau impactul bugetar minor fiind la dispoziția MCIN, a trebuit să mai treacă o jumătate de an pentru o creștere de 20%. Acest lucru a fost posibil nu prin acțiunea ministrului Vulpescu, ci prin faptul că s-a putut modifica în Parlament o altă lege incidentă, anume Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Menționez aici că, în dezbaterea parlamentară privind OUG nr. 2/2017, am depus, împreună cu deputatul USR Iulian Bulai, un amendament prin care am cerut creșterea cu 50% a salariilor la serviciile publice deconcentrate ale MCIN, la Institutul Național al Patrimoniului și la Institutul Național pentru Cercetare şi Formare Culturală. Am arătat atunci, cu cifre, impactul bugetar nesemnificativ al acestei creșteri. Mărirea salariilor cu 50% pentru personalul serviciilor publice deconcentrate și al celor două institute naționale din subordine nu ar fi avut un impact bugetar deosebit, dat fiind numărul redus de posturi și salariile existente foarte scăzute (de ex.: un funcționar cu studii superioare din cadrul serviciilor publice deconcentrate care la momentul concursului pe post avea cel puțin nouă ani de experiență în domeniul studiilor, câștiga, la peste 20 ani vechime 2.643 lei brut (reprezentând, în condiții uzuale, 1.867 lei net). Mai exact creșterile salariilor la serviciile publice deconcentrate reprezentau o cheltuială suplimentară de 4.296 mii lei/an (0,084% din impactul bugetar al OUG nr. 2/2017), creșterea cu 50% a salariilor personalului Institutului Național al Patrimoniului ar fi avut un impact de 1.724 mii lei/an (0,034% din impactul OUG nr. 2/2017), iar creșterea cu 50% a salariilor personalului Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală ar fi adus cheltuieli suplimentare la bugetul de stat de 430 mii lei/an (0,008% din impactul OUG nr. 2/2017). Amendamentul nu a fost integrat în legea de adoptare a OUG deoarece Ministerul Culturii nu a răspuns solicitării Parlamentului de a formula un punct de vedere față de acest subiect.

În final, salariile serviciilor publice deconcentrate, rezultate după creșterea de 20%, din aplicarea Legii nr. 152/27.06.2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare rămân în continuare relativ mici pentru a atrage angajarea de specialiști și a descuraja corupția. Abia aceeași lege repară și inechitatea din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte generată de OUG nr. 2/2017. Din păcate, nici după Legea nr. 152/2017 salariile Institutului Național al Patrimoniului și Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală nu au fost crescute, rămânând la niveluri foarte scăzute.

În Legea-cadru nr.153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice grilele de salarizare din domeniul culturii nu se referă la Institutul Naţional al Patrimoniului şi nici la Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, instituţii salarizate, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 la fel precum căminele culturale tocmai din cauza lipsei unei grile de salarizare neadaptate rolului național şi atribuțiilor acestora.

Aceleași probleme de salarizare subzistă și în cazul angajaților Centrului Național al Cinematografiei precum și al celor de la Arhiva Națională de Filme, unde salariile au rămas neschimbate. Este de notat că angajații Arhivei Naționale de Filme gestionează întregul patrimoniu cinematografic al țării cu un salariu cuprins între salariul minim pe economie și salariul directorului de cca 3.200 lei brut. Am introdus un amendament în acest sens, la legea de adoptare a OUG nr. 91/2016, dar, din pricina dezinteresului ministrului Vulpescu, ordonanța a fost respinsă cu totul în Parlament.

Deși au existat numeroase solicitări din partea sindicatelor muzeelor și Rețeaua Națională a Muzeelor din România privind discutarea unor probleme din proiectul noii legi a salarizării unitare, Ioan Vulpescu nu a dat curs niciunei sesizări și nu s-a implicat în negocierea proiectului. Ioan Vulpescu este ministrul în mandatul căruia a avut loc primul protest de stradă din istoria muzeologiei românești, cu mai multe sindicate ale muzeelor care au pichetat sediile Muzeului Național de Istorie a României și ale Ministerului Culturii. Cu toate acestea, protestatarii sosiți în număr mare în fața Ministerului, nu au primit niciun răspuns. În proiectul adoptat de Parlament rămâne o diferență nefiresc de mare între salariile angajaților din instituțiile de spectacol și cei ai instituțiilor muzeale.

Deşi prin Legea nr. 6/16.02.2017 a bugetului de stat pe anul 2017 este prevăzut un buget al MCIN mai mare cu 51% față de execuția bugetară din 2016 (pe fondul rezervării de fonduri pentru creșterile salariale și pentru pregătirea Centenarului), un fapt cu care ministrul Vulpescu s-a mândrit încă de la audierea sa în comisiile de Cultură ale Parlamentului, bugetul nu conține fișele programelor ceea ce va pune bețe în roate în buna desfășurare a programelor multianuale care au nevoie de credite de angajament (de ex. Programul Național de Restaurare). De asemenea, bugetele direcțiilor județene pentru cultură, respectiv cel al Direcției pentru Cultură a Municipiului București sunt de subzistență.

SCUFUNDAREA MEMORIEI INSTITUȚIONALE PUBLICE A MINISTERULUI

La data de 11 ianuarie 2017, la foarte puțin timp după preluarea mandatului de către Ioan Vulpescu, subdomeniul arhiva.cultura.ro conținând arhiva electronică instituțională a Ministerului Culturii de pe pagina www.cultura.ro a devenit inaccesibilă publicului. Odată cu ea au dispărut toate documentele publice postate acolo, care acopereau perioada 2001-2017.

Ne putem întreba cui folosește dispariția memoriei publice a Ministerului Culturii. Publicul nu mai are niciun instrument pentru a compara activitatea curentă a ministerului cu ceea ce a fost în trecut. Documentele publice din 2001 până în 2017 aflate pe subdomeniul arhivei constituiau o adevărată memorie instituțională. Accesibilitatea lor ține de transparența guvernării și garantează posibilitatea cetățenilor de a controla actul guvernării. Acest act samavolnic de distrugere atentează la dreptul constituțional al cetățenilor la informație.

Deși am adresat o întrebare parlamentară ministrului, încă de la data de 20 martie 2017:

https://senat.ro/PDFIntrebari/ALEXANDRESCU%20V%20T%20155%20A.pdf,

în cele 6 luni de mandat, acest lucru nu a fost remediat.

COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

Sezonul Cultural România-Franța (decembrie 2018 – iunie 2019)

Deși și-a asumat rolul de coordonator al Sezonului România-Franța, Ministerul Culturii și Identității Naționale s-a exclus din proprie inițiativă din această poziție, iar sectorul cultural nu a fost implicat în mod deschis și transparent în procesul de alcătuire a programului acestui eveniment, care începe la 1 decembrie 2018. Ministrul Ionuț Vulpescu nu a respectat angajamentele Ministerului privind caracterul transparent și participativ al organizării Sezonului, nu l-a deschis consultării și mai ales implicării sectorului independent, iar în ciuda faptului că a mai rămas puțin peste un an până la inaugurarea lui, conceptul, selecția proiectelor, colaborarea concretă cu partenerii francezi rămân un mister. De asemenea, finanțarea proiectelor este o mare necunoscută, actuala formulă neoferind altceva decât eticheta de „sezon cultural” româno-francez, resursele proiectului fiind alocate doar pentru deschidere, închidere și comunicare. Trebuie, de asemenea, menționat că ministrul Vulpescu a promovat la nivelul Guvernului adoptarea unor modificări la Hotărârea de Guvern privind organizarea Sezonului, prin care a fost eliminată, din titlul acestuia, sintagma „cultural”.

Festivalul EUROPALIA (octombrie 2019 – ianuarie 2020)

În ciuda satisfacției ministrului Vulpescu declarate în autoevaluare, demersurile privind organizarea participării românești la Festivalul EUROPALIA de la Bruxelles unde România este țară invitată de onoare la ediția din 2019, nu au avansat, iar programul este în continuare nefinanțat. Mai mult, nu sunt clar delimitate atribuțiile între Ministerul Culturii și Institutul Cultural Român.

TIMIȘOARA – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ 2021

Nicio măsură nu a fost întreprinsă pentru a adapta actualul cadru legislativ rigid pentru un proiect de o asemenea anvergură internațională care se va desfășura pe teritoriul României. MCIN nu a stabilit responsabilități, nu a implementat vreo strategie, nu a determinat obiective clare pentru acest parcurs de mare vizibilitate pentru România.

IV. ANALIZA SECTORIALĂ

A. CULTURA VIE

Mandatul lui Ioan Vulpescu a fost un lung șir de neîmpliniri, începând cu pregătirea și susținerea Centenarului Marii Unirii sau cu înființarea unui punct național de contact pentru actorii implicați în dezvoltarea de proiecte culturale și terminând cu reformarea Administrației Fondului Cultural Național sau dezvoltarea unui parteneriat public-privat, promis în capitolul despre Cultură al programului de guvernare al PSD, capitol asumat și întocmit de ministrul Ioan Vulpescu „de la prima literă la ultima” potrivit propriei sale declarații.

Cât privește promisiunile PSD în domeniul Culturii, concepute și anunțate de Ioan Vulpescu, oricine poate vedea că ne aflăm în fața unui bilanț dezastruos, în care nu s-a făcut nici cel mai mic demers pentru o nouă sală de concerte în București sau în alt oraș al României, deși primii pași fuseseră făcuți în timpul mandatului meu, iar promisiuni cu acest subiect fuseseră făcute de PSD în campania electorală de anul trecut. Investițiile promise în cinematografia românească au lipsit cu desăvârșire iar edițiile naționale ale marilor clasici nu au fost nici măcar schițate, deși acestea erau puncte prioritare între promisiunile PSD.

Ioan Vulpescu a fost unul dintre cei mai neproductivi miniștri ai Culturii din perioada postcomunistă, dovedind o totală incompetență managerială care a grevat din plin activitatea MCIN.

Spre deosebire de ministrul Vulpescu, în timpul mandatului meu am susținut, promovat și încurajat Cultura vie, stabilind un parteneriat solid între Ministerul Culturii și artiștii independenți, pregătind totodată, pe toate palierele, atât reforma instituțiilor publice de cultură, prin concursuri transparente, cu jurii profesioniste, pentru ocuparea funcțiilor de conducere și de execuție ale unor instituții prestigioase de Cultură din România, de la Muzeul Național de Artă a României sau Muzeul Național Peleș, până la Muzeul Național al Țăranului Român sau Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, cât și un sistem predictibil și transparent prin care proiectele culturale au fost prioritizate în cadrul Ministerului Culturii.

Mai mult decât atât, prin programele CultIn și ACCES am reușit să deschid finanțări pentru artiștii independenți și inovatori care au nevoie de finanțare nerambursabilă pentru a valorifica cultura vie din domenii precum: arhitectură, meșteșuguri, design (grafic, vestimentar, verde, de produs), media digitale și organizare în comunități creative, arte vizuale, cultură scrisă, cinematografie sau audiovizual, artele spectacolului, dialog intercultural, patrimoniu imaterial sau patrimoniu cultural mobil. CultIn a fost primul program de finanțare, prin concurs de proiecte, ce s-a adresat antreprenorilor din domeniul industriilor culturale și creative, inițiativelor personale organizate în companii, hub-uri, incubatoare de proiecte și afaceri, studiouri de creație, care au potențial de a genera prosperitate. ACCES a fost primul program al Ministerului Culturii menit să finanțeze, prin concurs de proiecte, acțiuni și proiecte culturale în domeniile: arte vizuale/arhitectură, cultură scrisă, cinematografie/audiovizual, artele spectacolului, dialog intercultural, patrimoniu imaterial/patrimoniu cultural mobil, prin concurs de proiecte (înainte, finanțările MC se dădeau discreționar).

Cultura vie, nu trebuie uitat, aduce diversitate, creativitate și inovație în comunități, și ea sprijină dezvoltarea relațiilor interpersonale într-o societate care nu de puține ori a fost destabilizată economic și cultural de ideologie și de presiunea politică. În opinia mea, ministrul Vulpescu a ratat prilejul de a menține o legătură strânsă între “the public servant” pe de o parte, și operatorii culturali dinamici, inovatori și integri, pe de altă parte. Într-o totală antiteză cu predecesorii săi din Guvernarea Cioloș, Vlad Alexandrescu și Corina Șuteu, Ioan Vulpescu, ministrul Culturii și al Identității Naționale în Guvernul Grindeanu, a căscat o prăpastie între oamenii de cultură și minister, adoptând „politica struțului”, sesizată și de către mass-media autohtonă, într-o perioadă în care artiștii promotori ai culturii sperau la continuarea implementării transparenței și predictibilității, nu la reîntoarcerea paradigmei „ușilor închise” pe care Guvernul PSD a reinițiat-o cu succes în 2017.

INFRASTRUCTURA CULTURALĂ

Între măsurile „în curs de realizare” din autoevaluarea ministrului se numără „lansarea primului program de susținere a investițiilor în infrastructura culturală”. Singurul argument invocat pentru încadrarea măsurii la acest capitol este faptul că s-a aprobat o HG pentru stabilirea indicatorilor tehnico-economici ai restaurării Muzeului George Enescu – Palatul Cantacuzino. Acest fapt este un lucru lăudabil, dar nu are cum să fie privit ca un pas spre realizarea unui program de susținere a investițiilor în infrastructura culturală. De menționat că avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Culturii pentru reactualizarea proiectului, avizul ministerului pentru restaurarea monumentului istoric și avizul Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe au fost emise în 2016, iar un proiectul de HG conținând caracteristicile principale și indicatorii tehnico – economici a fost lansat în consultare publica pe 29 noiembrie în același an.

În mandatul meu am întreprins demersuri în vederea obținerii unui amplasament pentru noua Filarmonică din București. Aceste demersuri au fost conduse până la punctul în care un HG prin care Ministerului Culturii i se transfera un amplasament, se afla în avizare interministerială. După adoptarea HG, urma să organizez un concurs de arhitectură internațional pentru noul edificiu, finanțarea realizării lui putând fi asigurată printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Ioan Vulpescu nu a întreprins demersuri vizând construirea noii Filarmonici.

La sfârșitul anului trecut în avizarea interministerială se afla un memorandum privind situația amplasamentului Esplanada de pe bd. Unirii din București și potențialul de dezvoltare aici a unui cartier dedicat proiectelor administrației publice care să conțină și o infrastructură culturală contemporană. La jumătate de an după, memorandumul încă nu a fost adoptat.

În timpul mandatului meu, am identificat o „casă” pentru Centrul Național al Dansului București și am inițiat hotărârea de guvern prin care a fost transferată în administrarea acestuia Sala „Omnia” din vecinătatea Ministerului Sănătății. Din păcate, și astăzi, Centrul Național al Dansului mai are încă de așteptat, deoarece ministrul Vulpescu nu a inițiat încă procedurile de achiziție a contractelor de proiectare pentru Sala „Omnia”, care stă, în continuare, nefolosită.

CINEMATOGRAFIE

Probabil cel mai mediatizat eșec al ministrului Vulpescu a fost incapacitatea totală de a avea vreo poziție oarecare cu privire la legea de aprobare a OUG nr. 91/2016, privitoare la reforma în Cinematografie. Cu toate că numeroși reprezentanți ai cinematografiei, membri ai Consiliului de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei, regizori și producători au încercat să aibă un dialog cu ministrul atât în perioada dinainte de discuția ordonanței în Parlament cât și în timpul procedurilor în cele două Camere, ministrul a refuzat să îi primească:

https://www.news.ro/cultura-media/protest-al-cineastilor-la-ministerul-culturii-ministrul-trebuie-sa-se-implice-este-de-datoria-lui-1922405625002017051216999340

și s-a și obstinat să nu emită niciun punct de vedere, declarând prin reprezentantul său în Parlament că lasă analiza la latitudinea Parlamentului. Ulterior, într-un răspuns către artiști, el a invocat motivul că: „având în vedere situația OUG nr. 91/2016, nu au putut fi inițiate alte demersuri în acest sens”. MCIN nu a răspuns nici solicitărilor venite din lumea Cinematografiei de a organiza dezbateri pe subiect și nu a sprijinit în vreun fel proiectul sau o amendare a lui în Comisia pentru Cultură a Senatului sau în cea a Camerei Deputaţilor. Este inadmisibil ca ministrul de resort să nu formuleze o poziție constructivă cu privire la puncte atât de importante ce țin de managementul instituțiilor din subordinea sa, câtă vreme textul în discuție provenea din interiorul propriului minister, în urma unor dezbateri și a unei munci în echipă care a durat aproape un an și care a implicat pe toți actorii relevanți în domeniu. Este evidentă în acest caz atitudinea de totală neasumare, de control politic de partid, de lașitate la adresa întregului sector cinematografic, în defavoarea intereselor legitime ale breslei de modernizare și de eficientizare a managementului Centrului Național al Cinematografiei, a transparentizării și flexibilizării concursurilor pentru finanțarea producției de film, a unei mai bune conservări a patrimoniului cinematografic deținut de Arhiva Națională de Filme.

Astfel a apărut Legea nr. 141/16.06.2017 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei.

Prin aceasta se renunța la măsurile ce fuseseră deja adoptate prin efectul OUG de transparentizare a concursului de proiecte cinematografice, de asigurare a condițiilor pentru revitalizarea rețelei publice de cinematografe, la măsurile de creștere a numărului de proiecții de film românesc, la încurajarea debutului cinematografic și la susținerea filmelor cu buget scăzut, la transformarea creditului în subvenție, în acord cu prevederile europene, la un cadru legislativ care să permită Ministerului Culturii demararea de măsuri concertate pentru protejarea patrimoniului cinematografic al Arhivei Naționale de Filme și la respectarea de către România a reciprocității în susținerea din fonduri publice autohtone a coproducțiilor internaționale în care partea romană este minoritară. Prin retragerea iresponsabilă din dezbaterea acestei ordonanțe și prin contribuția voluntară la respingerea ei, ministrul Vulpescu nu a făcut absolut nimic pentru deblocarea procesului de transfer al sălilor de cinema din administrarea al RADEF către autoritățile locale, mai mult decât atât, a schimbat întregul Consiliu de administrație al RADEF, care avea prin mandat responsabilitatea transferului sălilor, nu doar potrivit OUG nr. 91/2016, ci și ținând cont de cinci decizii ale Curții Constituționale ale României relevante în acest sens (cu nr. 769/2016, 59/2013, 19/2013, 981/2012, 980/2012, iar cea mai recentă, 769 din decembrie 2016). De toate aceste pierderi, ministrul Vulpescu este direct responsabil atât prin neasumarea unei legi ce fusese lucrată cu concursul întregii bresle, cât și prin faptul că nu a propus nicio amendare a ei, în sensul în care ar fi dorit-o.

TEATRU

Mărirea salariilor actorilor prin efectul OUG nr. 2/2017 a avut efecte benefice asupra salarizării actorilor, chiar dacă a introdus o serie de discriminări salariale în teatre. Ea a avut însă efecte perfide asupra bugetelor instituțiilor teatrale pe anul în curs, mai precis scăderi ale sumelor prevăzute pentru producțiile teatrale și drepturile de autor.

Politica majorării salariilor în plată și înghețarea sau micșorarea fondurilor de producție a avut ca efect pervers blocarea deschiderii teatrelor către tinerii artiști. În anul 2016, Legea teatrelor a fost modificată prin ordonanță de urgență pentru a permite diversificarea formelor de contractare a artiștilor și înnoirea companiilor, iar acum toată deschiderea astfel obținută a devenit neefectivă prin tipul de bugetare impus.

Cu titlu de exemplu, la Centrul Național al Dansului București, bugetul de producție (capitolul bugetar 20.30.30 – „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”) s-a înjumătățit comparativ cu anul 2016, în condițiile în care CNDB nu are personal artistic angajat și nici repertoriu propriu. În raport cu planul de management aprobat, banii ajung pentru primele 6 luni ale anului, iar CNDB nu-și poate îndeplini obligația legală de a co-finanța proiecte printr-o sesiune de concurs.

Teatre Naționale, cum ar fi „Oleg Danovski” din Constanța, care au mulți colaboratori, au dificultăți să-și onoreze angajamentele, deoarece fondurile pentru drepturi de autor au fost considerabil scăzute.

Teatrul Național din Cluj are un buget anual de producție aprobat de 950.000 de lei, același de anul trecut, majorarea globală de buget acoperind doar salariile (7,2 milioane de lei). TNC este singurul teatru dramatic de limbă română într-un oraș universitar unde absolvă studii de teatru o clasă de actorie și una de regie în fiecare an. Presiunea pe un buget de producție atât de mic afectează orice posibilități de colaborare cu Universitatea.

REVISTE CULTURALE

Deși susține că au fost probleme anul trecut, în timpul mandatului meu, cu demararea finanțării revistelor Uniunilor de Creatori, Ioan Vulpescu uită să adauge că aceasta a început la mai puțin de o lună de la începutul anului 2016 prin adoptarea și publicarea, la 29 ianuarie 2016, a unor norme metodologice extrem de flexibile (spre deosebire de cele ce fuseseră operaționale în 2015), care au permis revistelor Uniunilor de creatori să beneficieze de întreaga sumă care li se cuvine prin lege. În schimb, dacă urmărim calendarul atribuirii acestor finanțărilor revistelor culturale conform Legii nr. 136/2015, în timpul mandatului lui Ioan Vulpescu, observăm că rezultatele evaluării revistelor și publicaţiilor culturale au fost anunțate de MCIN abia la data de 8 iunie 2017, ceea ce înseamnă că revistele independente nu au putut beneficia de finanțarea prevăzută de lege decât după jumătatea anului 2017, ceea ce trădează atitudinea caracteristică a PSD față de sectorul cultural independent.

B. PATRIMONIU

ARHEOLOGIE

Evaluarea PSD a mandatului lui Ioan Vulpescu bifează ca singură măsură realizată în domeniul culturii „asigurarea condițiilor continuării și dezvoltării Programului Național Limes”. Prin acest program se finanțează cercetarea pentru dosarul internațional de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial a frontierelor Imperiului Roman. În realitate, sumele necesare demarării proiectului nu au ajuns la arheologi până la finalul mandatului lui Ioan Vulpescu.

Astfel, în cadrul acestui proiect, nu s-au putut încă efectua înregistrările, scanările monumentelor, filmările din dronă etc. prevăzute în programul de cartare, localizare, evaluare menit să propună soluțiile concrete de valorizare, de management al siturilor, de integrare a acestora de care este nevoie pentru înscrierea frontierelor Imperiului Roman existente pe teritoriul României.

Deși figurează în bugetul ministerului pe 2017, Programul național de finanțare a cercetării arheologice sistematice – program de tradiție de finanțare a șantierelor arheologice ale instituțiilor de profil muzeale, de cercetare sau de învățământ superior în cadrul unor cercetări ample și de durată, finanțarea pe 2017 nu a ajuns până în luna iulie la șantierele arheologice. Săpăturile arheologice se desfășoară de regulă în cursul verii, în lunile iunie-septembrie. În mandatul meu din 2016, am demarat încă din luna martie finanțarea programului, pe baza unor criterii clare, astfel încât cercetarea arheologică a putut să se desfășoare conform calendarului normal. Este de menționat că în anul 2015, în primul mandat al lui Ioan Vulpescu, șantierele nu au primit finanțare deloc, deși programul era prevăzut în bugetul ministerului. Acum ne aflăm la jumătatea anului 2017, iar întârzierea acordării finanțărilor poate avea efecte negative semnificative.

Sub mandatul Vulpescu, MCIN a îngropat un proiect de Ordonanță de Urgență lansat în dezbatere publică la sfârșitul anului 2016 de revizuire a legislației arheologiei care să aducă clarificări în ceea ce privește utilizarea detectoarelor de metal.

Încă din aprilie 2016, în timpul mandatului meu de ministru al Culturii, am emis o instrucțiune privind regimul descoperirilor arheologice întâmplătoare, menită să reitereze principalele reglementări legislative în vigoare, în contextul în care România cunoaște în ultimii ani o amploare fără precedent a braconajului arheologic și agresiunilor asupra siturilor și bunurilor arheologice din patrimoniul cultural național. Această instrucțiune exprima public punctul de vedere al Ministerului Culturii, ținând cont de o serie de situații constatate de agresiune asupra patrimoniului arheologic, inclusiv cu privire la modul în care descoperiri de piese arheologice și numismatice efectuate cu utilizarea detectorului de metal sunt gestionate de către unele instituții muzeale. Deopotrivă, această instrucțiune aduce clarificări în ceea ce privește noțiunea de „descoperire arheologică întâmplătoare”, așa cum este aceasta definită de legislația națională de referință.

Consideram atunci ca fiind absolut prioritară armonizarea prevederilor legale în aceste chestiuni, cunoscând că inclusiv o serie de formulări legislative echivoce au făcut posibil ca în ultimii ani să se înregistreze numeroase agresiuni asupra patrimoniului cultural al României. În concordanță cu normele și standardele de practică europene, este necesar ca legislația de referință în domeniul protejării patrimoniului cultural național să reglementeze corect și transparent modalitățile de salvgardare a patrimoniului arheologic și prevenire a oricăror potențiale agresiuni și deteriorări la adresa acestuia.

Fenomenul braconajului arheologic, care cunoaște în ultimii ani o creștere exponențială în România și în alte state europene, trebuie să fie prevenit și stopat prin amendări de ordin legislativ, inclusiv legate de utilizarea detectoarelor de metale în scopul găsirii de bunuri arheologice și numismatice aparținând patrimoniului României, iar în unele cazuri al traficării ilicite a acestora.

Dezgroparea a numeroase artefacte arheologice prin utilizarea detectoarelor de metal în care au fost implicate persoane neautorizate a avut ca efect distrugerea contextului arheologic și apariția unei piețe negre de antichități, pe care autoritățile statului o pot controla cu greu sau deloc.

Numai în anul 2015 au fost recuperate pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale specializate, 14.840 bunuri culturale mobile, dintre care 12.794 bunuri arheologice sustrase din siturile arheologice din România, reprezentând 86,21% din totalul confiscărilor de bunuri de patrimoniu.

La sfârșitul lui 2016, Ministerul Culturii constata, prin comisiile sale de specialitate, mutilarea cetății Capidava prin intervenții neconforme documentelor acceptate internațional și bunelor practici din domeniul protejării și punerii în valoare a patrimoniului cultural imobil. Comisia Națională „Limes”, cea care contribuie la dosarul de clasare în Lista Patrimoniului Mondial a secțiunii românești a sistemului Imperiului Roman de apărare a graniței, afirma „drept consecință directă a modului în care s-a proiectat, avizat și executat intervenția asupra zidurilor, turnurilor și a celor două porți (principală și secundară – poternă), cetatea, în forma sa actuală, nu mai corespunde criteriilor de autenticitate și integritate definite de UNESCO pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO World Heritage List), fapt care poate afecta includerea sitului pe listele tentative naționale în cadrul Programului Național Limes.” Șantierul, finanțat prin Programul Operațional Regional, la acel moment era blocat urmare unei anchete a DNA. În timpul mandatului lui Ioan Vulpescu, Ministerul Culturii a asistat nepăsător la licitarea unor noi lucrări pe SEAP din cadrul aceluiași proiect despre care s-a constatat în 2016 că a mutilat cetatea. Comisia Limes a constatat intervenții neconforme și la siturile arheologice – castre romane – de la Porolissum, Apulum şi Drobeta. Din păcate, deși declarațiile Comisiei Limes se aflau pe site-ul ministerului, Ioan Vulpescu nu a dorit să continue monitorizarea, nedând niciun răspuns sesizărilor directe ale Comisiei. Problema acestor intervenții neconforme, care au afectat grav autenticitatea și integralitatea unor monumente-etalon al epocii romane din România, duce în chip inevitabil la imposibilitatea înscrierii lor în Lista UNESCO, după cum am arătat.

LIPSA DIALOGULUI CU ALTE AUTORITĂȚI PENTRU PROTEJAREA PEISAJULUI CULTURAL

În mandatul meu am introdus peisajul cultural și natural de la Roșia Montană în Lista indicativă UNESCO, dând expresie așteptării a zeci de mii de români care au ieșit în stradă. Demersul a fost continuat până la sfârșitul anului 2016, când, sub mandatul Corinei Șuteu, a fost depus dosarul pentru următoarea etapă, înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Era necesar ca ministrul Vulpescu să expună noile oportunități de a realiza investiții oferite de înscrierea sitului Roșia Montană în UNESCO. Era necesară sprijinirea locuitorilor din Roșia Montană în dezvoltarea unor proiecte bazate pe valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și natural al zonei. În schimb, Guvernul a închis Unitățile Guvernamentale de Asistență Tehnică (UGAT), înființate în septembrie 2016 pentru trei zone sărace, între care și Roșia Montană. Prin UGAT se putea acorda consultanță și sprijin profesional nu doar locuitorilor, ci și autorității publice locale în regândirea și elaborarea documentațiilor de urbanism pentru teritoriul comunei, conform cerințelor legislației de protecție a patrimoniului.

În 2016, Ministerului Culturii a negociat cu Ministerul Economiei și ANAF preluarea Muzeului Mineritului Aurifer din Roșia Montană și a Muzeului Aurului de la Brad. Astfel, Ministerul Culturii urma să aibă un instrument în Roșia Montană prin care să contribuie în mod nemijlocit la bunăstarea localității. Ministrul Ioan Vulpescu nu a făcut public niciun demers în legătură cu protejarea și punerea în valoare a patrimoniului de la Roșia Montană.

La sfârșitul anului 2016 se afla în avizare interministerială un proiect de Memorandum inițiat de fostul Secretar de stat în Ministerul Culturii, Oana Bogdan, privind implementarea proiectului-pilot de management integrat al sitului UNESCO Sighișoara și al teritoriului înconjurător. În baza acestui memorandum se putea întări o colaborare Sighișoara – Sibiu în vederea includerii Centrului Istoric al Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Memorandumul implica participarea, alături de Ministerul Culturii a Ministerului Mediului, Ministerului Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerului Transporturilor, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Muncii. La jumătate de an după acest moment, guvernul nu a semnat niciun memorandum cu acest subiect.

Din păcate, ministrul Vulpescu nu a fost în stare nici măcar să monitorizeze operațiuni de salvare a monumentelor de patrimoniu deja demarate în cursul mandatului meu de ministru, nicidecum să inițieze altele. După cum se știe, Municipiul Craiova deţine în administrare unul dintre cele mai spectaculoase şi mai reprezentative monumente istorice din România, înscris în clasa A a Listei Monumentelor Istorice, Parcul Nicolae Romanescu. Acesta este unic în ţară atât prin complexitatea sa, cât şi prin prisma distincţiilor internaţionale pe care autorul său, peisagistul Édouard Redont le-a primit la începutul secolului al XX-lea pentru acest proiect.

Anul trecut, pe vremea când eram Ministrul Culturii, cotidianul Gazeta de Sud demara o amplă campanie prin care aducea la cunoştinţă atât publicului craiovean, cât şi opiniei publice din toată țara, faptul că parcul Romanescu era „mutilat” printr-un proiect prin care se prevedea, culmea!, restaurarea lui, un proiect în valoare de cca 10 milioane de euro, arătând cum se tăiau şi dezrădăcinau arbori (unii dintre ei făcând parte din amenajarea iniţială), se împrejmuiau lacurile, se distrugea mobilierul urban ş.a.

La inițiativa mea, a plecat la Craiova, în numele Ministerului Culturii, o echipă de specialişti în peisaj cultural (arhitecți și ingineri peisagiști) pentru a evalua lucrările întreprinse în parc. Specialiștii au identificat nereguli importante şi au arătat faptul că lucrările finanţate prin fonduri europene degradau de fapt parcul şi neglijau complet componenta principală a acestuia şi anume, vegetaţia.

Astfel, comisia de experți a constatat că tema de proiectare şi caietul de sarcini nu sunt adaptate unui proiect de (re)amenajare a unui parc sau unui proiect care vizează un obiectiv de patrimoniu cultural, proiectul nu a avut la bază un studiu dendrologic sau o ridicare topografică a vegetaţiei, că memoriul tehnic general nu conţine prevederi de adaptare a utilajelor pentru intervenţia într-un parc, că mulți dintre copaci au avut de suferit după ce rădăcinile lor au fost expuse în urma excavațiilor, că s-au montat prea mulți stâlpi de iluminat a căror lumină poate afecta vegetația, că sistemul de irigații, care se întinde pe zeci de kilometri în subteran, ar putea mai mult dăuna decât folosi, deoarece nu s-a bazat pe un studiu pedologic, iar gardul ridicat pentru a împrejmui lacul mare și insula nu avea aviz de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice.

În urma vizitelor şi a intervenţiilor repetate ale comisiei şi ale reprezentanților Ministerului Culturii, concluziile raportului de control au fost însușite de circa 20 de persoane cu funcții de conducere în instituțiile responsabile din Craiova, inclusiv de cei doi viceprimari de la acea vreme. Raportul, înregistrat la biroul ministrului Culturii, a trasat și patru sarcini mari și late pentru remedierea situației. În primul rând, continuarea lucrărilor trebuia să se facă prin respectarea în totalitate a măsurilor de protejare a vegetației. Primăria Municipiului Craiova s-a angajat să corecteze greşelile făcute în prima etapă a lucrărilor şi s-a obligat să realizeze un registru verde şi un plan multianual de gestionare a peisajului şi a vegetaţiei. Până acum însă, promisiunile Primăriei au rămas la nivel de intenţie, iar efectele intervenţiilor de anul trecut se vor vedea, din păcate, aşa cum anunţa şi comisia ministerială, abia în câţiva ani, atunci când va fi deja prea târziu pentru a mai putea salva singurul parc-monument istoric din România care a fost premiat la nivel mondial şi care a pus Municipiul Craiova pe harta patrimoniului peisagistic internaţional.

Surpriza a fost însă că la recepția lucrărilor, care a început în data de 31 martie 2017, nu a participat nici un reprezentant al Ministerului Culturii. Deși acesta a fost invitat în trei rânduri, prin Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, MCIN s-a ostenit să delege un reprezentant abia spre finalul recepției, la 31 mai. Să fi fost ezitarea ministrului Vulpescu de a nu interfera cu un obiectiv de restaurare care a angajat 10 milioane de euro administrați sub răspunderea colegei sale de partid, Lia-Olguța Vasilescu? Ar trebui să credem că solidaritățile politice trec înaintea protejării monumentelor istorice de clasă A, asupra cărora ministrul Culturii este instituit de lege drept gardian suprem?

PATRIMONIU CONSTRUIT – INACȚIUNEA PERNICIOASĂ A MINISTRULUI

Coaliția PSD-ALDE a generat Legea nr.86/28.04.2017 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Deși reprezentantul principal al Guvernului în comisiile parlamentare la discutarea legii a fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Culturii a fost invitat la dezbateri. În Comisia de Administrație Publică a Camerei Deputaților, la dezbaterea în urma căreia s-a redactat primul raport, în sală erau prezenți doar doi funcționari din cadrul ministerului, niciun director, consilier de ministru, secretar de stat sau ministrul. Cei doi nu au luat cuvântul. La discuțiile din comisie pentru un raport suplimentar, în sală, din partea MCIN, nu era niciun reprezentant. Prin OUG 100/2016 se crease un cadru care descuraja corupția din etapele de avizare și autorizare, haosul urbanistic, în condițiile în care, așa cum se arată în Programul Operațional Regional 2014-2020, „creșterea economică accentuată, înregistrată în ultima decadă, la care se adaugă măsurile de urbanism derogatoriu permis prin legislația actuală, pun o presiune imobiliară imensă asupra obiectivelor de patrimoniu cultural, amenințându-le identitatea și chiar existența.”

Aceeași blocare a finanțării manifestată în programele dedicate protejării patrimoniului arheologic s-a înregistrat și la proiectele din Programul Național de Restaurare, de asemenea program de tradiție cuprins în bugetul pe 2017, prin care sunt finanțate de către Stat șantierele de restaurare, intervenții asupra unor monumente istorice de clasă A, în special biserici.

La finalul anului 2016, după ce fusese supus dezbaterii publice, un proiect de HG pentru sistemul de monitorizare, protecție și gestiune a siturilor UNESCO se afla pe circuitul interministerial de avizare. Proiectul viza consolidarea Serviciului Patrimoniu Mondial al Institutului Național al Patrimoniului și contribuia la asigurarea unei protecții integrate, coordonate științific, a siturilor UNESCO. Corelat cu acest proiect, în decembrie 2016, se afla pe circuitul de avizare proiectul de modificare a HG nr. 593/2011 privind organizarea și funcționarea Institutului Național al Patrimoniului, prin care erau integrate prevederile Legii 211/2016 și explicitate mai multe sarcini de natură științifică ale institutului. Ministrul Vulpescu a ignorat cu desăvârșire această inițiativă, deși ea este așteptată pentru protecția și administrarea tuturor siturilor românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial.

Am avut discuții cu Ministerul Agriculturii în 2016 referitor la semnarea unui protocol privind identificarea construcțiilor din mediul rural care nu sunt clasate ca monumente istorice dar care sunt valoroase cultural, ceea ce ar putea crea condiții pentru finanțarea unor intervenții de punere în valoare a acestora prin axa Leader a PNDR 2014-2020. Până în acest moment un astfel de document comun al celor două ministere nu a fost semnat, fapt care oprește de la finanțare obiective culturale din mediul rural.

În autoevaluarea sa, ministrul Ioan Vulpescu indică 5 măsuri realizate, 8 în curs de realizare și 10 nerealizate din programul asumat de PSD. „Sprijinirea autorităților locale în reconversia spațiilor industriale dezafectate” este considerată o măsură realizată. Ministrul consideră că a îndeplinit măsura pentru că a avizat un proiect privind Hala Laminor a Fabricii de Țevi Republica despre al cărui conținut evaluarea nu ne informează, un lucru desigur lăudabil, dar nu pentru că MCIN ar fi creat programe și mecanisme care să încurajeze reconversia siturilor industriale și conservarea valorii culturale a acestora.

Amintesc aici, cu titlu de exemplu, ansamblul exploatării miniere Petrila. Situl industrial de la Petrila are o valoare incontestabilă în contextul patrimoniul industrial național al României, supranumit datorită complexității sale „Academia Mineritului Românesc”. Ansamblul Minier Petrila se remarcă prin unicitatea sa drept „lecție de arheologie industrială” prin obiectivele sale componente, fiind unul dintre ultimele ansambluri din zonă care păstrează o parte din fiecare etapă a evoluției sale. Ordinul de clasare ca monument istoric al acestui important ansamblu industrial dezafectat a zăcut vreme de șapte luni pe masa lui Ioan Vulpescu, în primul său mandat, fără să fie semnat, după ce Comisia Națională a Monumentelor Istorice propusese clasarea obiectivului în grupa valorică A. Îndată după venirea mea la Minister, am hotărât clasarea, asigurând un statut clar patrimoniului post-industrial, care era pândit de recuperatorii de metal:

http://legeaz.net/monitorul-oficial-15-2016/ordinul-ministerului-culturii-2823-2015

Din nefericire, nici în cel de-al doilea doilea mandat, Ioan Vulpescu nu a luat nicio măsură pentru sprijinirea primăriei Petrila și societății de închideri mine în vederea protejării monumentului istoric.

În ciuda semnalelor evidente de oportunitate, Ioan Vulpescu nu a adoptat niciun ordin privind aprobarea cuantumului tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate necesare autorizării lucrărilor de construire sau de desființare pentru imobilele aflate în zona de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate, prin care se aduc acestora fonduri extrabugetare cheltuite în baza HG nr. 387/2003. Acest ordin aduce clarificări celui existent și este necesar pentru finanțarea optimă a serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. Într-un răspuns primit în aprilie la o interpelare a mea:

https://senat.ro/PDFIntrebari/ALEXANDRESCU%20V%20155%20B.pdf

ministrul Vulpescu afirma că acest ordin se află în analiza compartimentelor de specialitate ale ministerului. Până în luna iulie, ordinul nu a fost emis.

Autoevaluarea ministrului face referire la faptul ca s-a lucrat la „îmbunătățirea și modernizarea sistemului de achiziții de creații culturale”. În acest sens au fost modificate normele pentru exercitarea dreptului de preempțiune în cazul bunurilor de patrimoniu imobil. Un ordin de ministru emis în acest mandat, cu acest obiect, nu este publicat în Monitorul Oficial și nu este disponibil în formă de proiect sau formă finală pe paginile de internet ale ministerului, serviciilor publice deconcentrate ale acestuia sau primăriilor, autorități implicate în exercitarea dreptului. Este de remarcat faptul că la, câteva săptămâni după încheierea mandatului lui Ioan Vulpescu, Ministerul Culturii a demarat o consultare publică privind un Ordin pentru aprobarea Normelor privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de instituțiile publice care, aşa cum specifică şi denumirea acestuia, nu se referă la prevederi din normele menţionate în autoevaluare.

În acest moment, în Camera Deputaților (decizională) se află în analiză scutirea de impozit obligatorie pentru monumentele istorice (Plx 295/2016). Comisia pentru Cultură, avizatoare, a susținut proiectul. Raportul va fi realizat de comisiile juridică și de buget. Comisia Juridică a acceptat o formă modificată a proiectului, iar comisia de Buget l-a respins. Cele două comisii urmează să se pună de acord, iar un punct de vedere al Guvernului poate fi decisiv. Guvernul nu a transmis în timpul mandatului lui Ioan Vulpescu acest punct de vedere, deși MCIN este unul dintre ministerele care asigură fundamentarea acestuia.

Prin HG 908/2016, se creștea numărul de posturi, cu patru la Direcția Patrimoniu Cultural din Ministerului Culturii, respectiv cu șase la Institutul Național al Patrimoniului. Potrivit notei de fundamentare, „aparente motive financiare și de simplificare a administrației centrale au dus la situația stânjenitoare ca patrimoniul să fie reprezentat la nivel central de o singură direcție din cadrul ministerului, formată dintr-un număr derizoriu de persoane, cu mult sub limita necesară pentru o minimă eficiență administrativă și, evident, insuficient pentru acoperirea la nivel național a problemelor complexe ale patrimoniului, pe subdomenii, sau pentru o abordare strategică a protecției.” Cele patru posturi alocate ministerului ar fi urmat să aibă atribuții în avizarea intervenției pe monumentele istorice, pentru a diminua din întârzieri. Posturile primite de Institutul Național al Patrimoniului ar fi urmat să ajute de asemenea la pregătirea Centenarului și să fie folosite în gestiunea siturilor UNESCO. În cele şase luni câte au trecut de la aprobarea hotărârii guvernului, Ioan Vulpescu nu a scos la concurs niciunul din cele zece posturi, dar nici cele anterior vacante la Direcția Patrimoniu Cultural.

PATRIMONIU MOBIL, MUZEE ȘI COLECȚII

Încă de anul treecut, PSD s-a străduit din toate puterile să oprească inițiativa de achiziție a celui mai reprezentativ bun cultural mobil creat de Constantin Brâncuși aflat pe teritoriul româniei, lucrarea „Cumințenia Pământului” (1907). Ioan Vulpescu a afirmat, nu o dată, faptul că înțelegerea de preț la care s-a ajuns cu proprietarii lucrării în 2016 (11 milioane de euro) a fost încheiată pentru o sumă mult prea mare, în contextul în care ultima achiziție pe piața mondială a unei lucrări Brâncuși, desfășurată printr-o licitație de artă la New York, cu o lucrare comparabilă, de dată apropiată și de dimensiuni mai mici, «Muse endormie» (1909) cea de la Christie’s s-a adjudecat cu prețul de 57,4 milioane de dolari, cu toate că era una dintr-o serie de șase replici, în vreme ce „Cumințenia Pământului” este o lucrare unică:

https://www.nytimes.com/2017/05/15/arts/brancusi-head-christies-picasso.html.

Reamintesc că Guvernul Cioloș a inițiat cea mai amplă campanie de subscripție națională desfășurată vreodată în România pentru achiziția unui bun cultural, la care au participat peste 100.000 de donatori și care a adus în conturile Ministerului Culturii suma de 1.273.668 euro. Cu inacțiunea sa caracteristică, ministrul Vulpescu nu numai că nu a continuat campania de strângere a fondurilor sau nu a pledat pentru suplimentarea lor prin alte mijloace, ci a și dezinformat publicul în ceea ce privește comisioanele pe care statul le va plăti băncilor la rambursarea donațiilor, pretinzând că ele ar fi de „sute de mii de euro”. În momentul de față, s-a ajuns la situația în care MCIN administrează banii strânși de la donatori, fără să cumpere „Cumințenia Pământului” dar și fără să îi restituie donatorilor, o situație care contravine actelor normative pe baza cărora a fost pornită campania. Nu trebuie să uităm că la blocajul actual s-a ajuns prin piedicile puse de către PSD și de către Ioan Vulpescu prin proceduri parlamentare.

În contrast cu toate concursurile deschise pe care le-am girat în mandatul meu pentru muzeele naționale, în care a fost premiată performanța profesională și capacitatea managerială, Ministrul Vulpescu a organizat, în ultimele zile ale mandatului său, o comisie de evaluare a activității directorului Muzeului Național de Artă al României, Călin Stegerean, care, în urma unui dificil concurs cu mulți candidați, a câștigat acum un an concursul de proiecte manageriale pentru MNAR. Directorul Stegerean s-a remarcat în acest an prin revitalizarea activității acestui dificil muzeu, prin expoziții organizate în parteneriat cu instituții de prestigiu din Europa (Künstlerhaus Bethanien, Berlin, Muzeul Louvre, Centrul Pompidou), prin racordarea MNAR la actualitate, cu efect vizibil în creșterea constantă a numărului de vizitatori. Comisia de evaluare a activității directorului după primele luni de mandat a fost incorect constituită, iar contestația depusă de directorul Stegerean a fost admisă chiar de funcționarii MCIN. Procedura incorectă a fost sancționată în spațiul deschis chiar de publicul cultivat, printr-o petiție semnată de cca 200 de personalități din domeniul cultural:

https://www.petitieonline.com/susinem_muzeul_naional_de_art_al_romaniei

Latura partizană și resentimentară a acestei evaluări este izbitoare prin reproșurile făcute directorului MNAR, acuzat tocmai de ceea ce ar fi trebuit să fie lăudat – de faptul că aduce MNAR în prezent, că îl face protagonist al marilor dezbateri din arta contemporană vie, națională și internațională.

La măsura în curs de realizare „revizuirea actelor normative în domeniul culturii” autoevaluarea ministrului Vulpescu face referire la Legea nr. 123/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil și la modul în care pentru aceasta au avut loc „ample dezbateri cu asociațiile de profil”. Asociațiile s-au plâns în mai multe ședințe ale Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților de lipsa de răspuns a ministerului la solicitarea acestora pentru organizarea unei dezbateri. În cele din urmă o întâlnire, cu puțin timp înaintea unei ședințe a Comisiei a avut loc. La dezbaterile din Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaților, MCIN a renunțat la jumătate dintr-un proiect inițiat de acesta în 2015 și transmis Parlamentului de Guvern în 2016. Legea nr. 123/2017 pune în practică în mod discutabil Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului. Amendamentele depuse de deputații USR nu au fost reținute în Comisie.

Unul dintre așa-zisele succese ale mandatului Vulpescu potrivit autoevaluării este identificarea unui sediu la Târgu-Jiu pentru Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, pe care, potrivit unei legi votate în 2015 de Parlament, MCIN are obligația să îl amenajeze: este vorba de Casa Gănescu din Târgu-Jiu. Încă din timpul mandatului meu se ivise ideea, la propunerea Consiliului Județean de a pune la dispoziție Ministerului Culturii Casa Gănescu, de a înființa acolo un centru de interpretare a operei lui Brâncuși, dar nu un muzeu în adevăratul sens al cuvântului. Casa este improprie pentru expunere de lucrări de sculptură având o distribuție a spațiilor întortocheată (nu poate primi un traseu de vizitare recomandat de orice demers sau teorie de planificare muzeală), cu spații de expunere foarte mici care nu permit o distanță de vizitare optimă între obiect și vizitator. Am adoptat această soluție minimală din lipsa unui patrimoniu, a unei infrastructuri de acces cu serviciile complementare solicitate de un muzeu decent, urmând ca sediul muzeului solicitat de Parlament să fie ulterior găsit/construit. Bifarea de către ministrul Vulpescu a acestei măsuri ca un succes al mandatului său arată graba hei-rupistă de a raporta un obiectiv îndeplinit, fără o analiză temeinică a ceea ce trebuie să însemne un muzeu modern, și încă unul național, organizat sub răspunderea administrației centrale a Culturii.

PATRIMONIU IMATERIAL

Într-o conferință de presă pe 1 martie, Ioan Vulpescu anunța intenția de a realiza demersurile necesare pentru înscrierea mărțișorului în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. În timpul mandatului său, MCIN nu a organizat activități în cadrul Programului Național de Salvgardare a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișor)”, deși acesta este considerat „proiect prioritar” în cadrul bugetului din acest an.

V. CONCLUZII

Mandatul ministrului Vulpescu a lăsat Ministerul Culturii într-o stare de stagnare sau chiar de regres, din cauza deficitului cronic de viziune și acțiune strategică, precum și din cauza lipsei de transparență și de deschidere față de nevoile și prioritățile sectorului cultural.
Ministerul Culturii a ieșit din mandatul Vulpescu mai sărac și mai ineficient. Mai sărac, deoarece nu a avut capacitatea să asigure fondurile pentru instituțiile publice de cultură nici măcar la nivelul asigurat în mandatele anterioare. Mai ineficient, din cauza absenței funcției de coordonare instituțională, fiind vizibil din exterior faptul că nevoile sectorului cultural sunt transmise ministerului ca spre o cutie neagră din care nu iese niciun output.

Lipsa de transparență s-a tradus prin refuzul sistematic al ministrului de a fi în contact cu actorii relevanți din cultura vie și prin lipsa unor răspunsuri prompte, folosind mijloace de comunicare adecvate. Mandatul Vulpescu a mai înregistrat o contra-performanță, prin ascunderea sau pierderea arhivei electronice de pe site-ul ministerului, care cuprindea mii de documente esențiale pentru ultimii 17 ani de funcționare: în acest moment, publicul este privat de accesul la o întreagă memorie instituțională.

Dialogul și deschiderea față de artiști și de prioritățile acestora au fost cvasi-inexistente sub mandatul Vulpescu. În acest sens, sunt simptomatice lipsa sprijinului pentru OUG 91/2016 privind cinematografia și ignorarea apelurilor din partea a sute de reprezentanți ai artei cinematografice din România. Pe aceeași linie a lipsei de preocupare, mandatul Vulpescu a înregistrat și prima grevă a muzeografilor din România, rămasă fără răspuns.

Contra-performanța mandatului Vulpescu periclitează realizarea unor programe majore pe care MCIN le are în coordonare în perioada următoare, cum ar fi marcarea Centenarului Marii Uniri, Sezonul cultural româno-francez, Timișoara – Capitală culturală europeană 2021.

Dar mai presus de toate acestea, ea ilustrează incapacitatea PSD de a gestiona unul dintre domeniile cele mai vii, mai dinamice și mai dornice de reformă instituțională și legislativă, care este domeniul Culturii din România.

Vlad Alexandrescu

How much would you like to donate?