Senatul a adoptat, în unanimitate, propunerea legislativă a senatorului USR George Marussi, prin care se facilitează procesul de avizare a amplasării serelor, încurajându-se, astfel, activitățile agricole. Inițiativa propune modificarea și completarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 astfel încât terenul pe care urmează să fie amplasate sere, solare și răsadnițe să nu mai fie scos din circuitul agricol.
În prezent, conform prevederilor art. 92 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, persoanele care doresc să amplaseze sere, solare și răsadnițe pe terenuri agricole din toate clasele de calitate, situate în extravilan, trebuie să obțină aprobarea scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol a acestor terenuri.
”Dezvoltarea sectorului agricol și încurajarea fermierilor, atât persoane fizice, cât și juridice, în vederea creșterii producției agricole interne este o prioritate pentru USR, iar noi trebuie să susținem acest sector și prin debirocratizarea avizărilor necesare. Este nejustificat să fie nevoie să scoți din circuitul agricol terenuri pentru a putea desfășura activități care sunt în continuare de natură agricolă și inițiativa noastră corectează această cerință exagerată” spune senatorul USR George Marussi.
Demersul USR încurajează, astfel, activitățile agricole în sere, solare și răsadnițe, spații care, sunt dotate cu condiții mai favorabile activităților agricole și care asigură o productivitate sporită și venituri suplimentare pentru agricultori, îndeosebi pentru tinerii agricultori.