Europarlamentarul USR Vlad Botoș a punctat, miercuri, într-un discurs în Parlamentul European că România trebuie să intre în spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an, altfel românii își vor pierde încrederea în proiectul european.
„Doamnă președintă Metsola, (…) vă mulțumesc pentru că ați explicat din nou astăzi că locul României și Bulgariei este în Spațiului Schengen. Dar aș dori să vă reamintesc că, în 2017, în discursul său din această sală privind starea Uniunii, Jean Claude Juncker a susținut exact acest lucru. De atunci, au trecut șase ani și, din păcate, în fiecare zi, cetățenii noștri din România și Bulgaria își pierd încrederea în acest obiectiv. Doamnă von der Leyen, România și Bulgaria trebuie să devină membre ale spațiului Schengen până la sfârșitul acestui an. Altfel va fi prea târziu pentru dumneavoastră, dar și pentru noi toți care încă mai avem încredere și muncim zi de zi, fără să obosim, pentru acest proiect, pentru Uniunea Europeană”, a afirmat Vlad Botoș, europarlamentar USR.
În contextul discursului despre Starea Uniunii susținut astăzi de Ursula von der Leyen, vicepreședintele USR Dan Barna a subliniat că aderarea României nu este o favoare, ci un drept câștigat.
“Astăzi în discursul președintei Comisiei Europene a fost menționată ferm și explicit necesitatea ca România să devină parte a spațiului Schengen, acesta fiind un drept și nu o favoare făcută cuiva. Este de remarcat faptul ca s-a spus clar, încă o dată, că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Avem nevoie de Europa și Europa de noi”, a spus Dan Barna, deputat USR.