La două săptămâni de la începutul școlii, elevii din mediul rural tot nu beneficiază de transport gratuit, iar programul Masa caldă în școală este blocat în continuare. Pentru că Guvernul PSD-PNL încalcă legea, USR a propus astăzi, din nou, soluțiile corecte pentru deblocarea situației. PSD și PNL au respins însă, și de această dată, orice propunere în beneficiul copiilor.
Amendamentele au fost formulate de deputații USR în ședința comună a Comisiilor pentru învățământ și pentru administrație publică, cu ocazia dezbaterii ordonanței de urgență prin care Guvernul Ciolacu s-a grăbit să modifice recent intratele în vigoare legi ale Educației.
„Peste 2.500 de școli, o treime din elevii țării, ar trebui să beneficieze de masa caldă încă din acest an, dar nici cele 450 de școli în care târâș grăpiș continua programul pilot nu au primit de la Guvern nici norme, nici bani. Din nefericire, și parlamentarii din coaliția PSD-PNL dau rateuri majore și au refuzat și astăzi propunerile USR de rezolvare, amendamente care le-ar fi redat copiilor dreptul la masă caldă, la navetă gratuită, la educație”, declară deputatul USR Andrei Miftode.
Referitor la transportul elevilor, USR a propus să fie eliminată condiționarea gratuității de existența unei hotărâri de guvern, astfel încât copiii să nu mai stea la mâna Executivului și după voința arbitrară a unor politicieni.
În privința programului Masa caldă în școli, USR a cerut ca, în fiecare an, sumele care nu sunt folosite pe perioada în care programul nu este operațional să rămână la beneficiari, să nu poată fi deturnate către alte categorii de cheltuieli.
„Mi s-a părut extrem de trist să aud de la reprezentantul Ministerului Educației nu doar că nu susține propunerile noastre, dar motivul pentru care nu o face: cică nu a avut timp să se uite la amendamente. Erau doar două propoziții simple. Din banii pe care i-a luat domnul Buzatu, 83.000 de elevi ar fi avut masa caldă în școli, iar ei spun că nu au avut timp să citească amendamentele și au votat contra lor, ignorând total legile”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.