Proiecte USR pentru ca românii să poată contesta mai ușor în instanță actele administrative

Proiecte USR pentru ca românii să poată contesta mai ușor în instanță actele administrative

Românii care se consideră nedreptățiți de un act administrativ – fie că vorbim de o decizie ANAF, fie de o hotărâre a unei universități sau a unui consiliu local – îl vor putea contesta mai ușor în instanță. USR a depus, la inițiativa deputatei Oana Murariu, două proiecte de lege prin care este facilitată procedura și sunt eliminate obstacolele birocratice.

Este extrem de important să simplificăm procedurile prin care românii pot contesta actele administrative în Justiție. Administrația publică e într-o situație privilegiată în prezent. În schimb, oamenii au de depășit numeroase bariere, puse exact ca să îi încurce. Acest lucru nu este normal într-o societate democratică și vom consolida dreptul lor de a contesta în instanță un act administrativ”, precizează deputata USR Oana Murariu.

În prezent, pentru a putea ataca un act administrativ în instanță, oamenii trebuie să facă mai întâi o plângere prealabilă la instituția emitentă. Dacă nu fac această plângere în cel mult 30 de zile, nu mai au nicio posibilitate de contestare, nici instituțională, nici în instanță. Odată parcursă această etapă, cetățenii trebuie să-și angajeze un avocat și să facă o adevărată muncă de cercetare pentru a formula corect pe cine cheamă în judecată. Dacă nu cheamă pe cine trebuie sau ratează termenul (unul, din nou, foarte scurt), nu mai au nicio șansă să răzbească în lupta cu administrația care a comis abuzul.

USR își propune să elimine aceste obstacole prin două proiecte de modificare a Legii contenciosului administrativ inițiate de deputata USR Oana Murariu.

Pe de o parte, este vorba de eliminarea obligației de a depune plângere prealabilă, aceasta devenind opțională. Pe de altă parte, este simplificată modalitatea prin care actul administrativ poate fi contestat în instanță. Chemarea în Justiție va putea fi făcută direct către persoana juridică în cadrul căreia funcționează autoritatea care a emis actul administrativ. Dacă, din greșeală, va fi chemată în instanță o autoritate publică care nu are personalitate juridică, instanța se va îndrepta direct asupra celei în cadrul căreia aceasta funcționează.

În plus, se prevede că nu se mai poate emite un act administrativ cu conținut identic cu unul anulat de o instanță de judecată.