Aurel Oprinoiu, USR: Trebuie să destructurăm mafia deșeurilor care s-a instalat în județul Prahova

Aurel Oprinoiu, USR: Trebuie să destructurăm mafia deșeurilor care s-a instalat în județul Prahova

Președintele Comisiei pentru Mediu din Senat, senatorul USR Aurel Oprinoiu, cere autorităților locale din Prahova să nu mai închidă ochii la modul defectuos în care firma de salubritate își îndeplinește obligațiile contractuale și să acționeze astfel încât sănătatea locuitorilor din județ să nu mai fie pusă în pericol.

În plus, senatorul USR cere autorităților prahovene să rezilieze contractul cu operatorul de la Stația de Tratare Mecanico Biologică a deșeurilor și să execute garanția de bună execuție în valoare de 200 de milioane de lei, în urma flagrantelor realizate de instituțiile abilitate ale statului în mai multe locații din Prahova, unde se procesau sau se depozitau ilegal deșeuri.

”Trebuie să readucem normalitatea și să destructurăm mafia deșeurilor care s-a instalat în județul Prahova. În mod normal, la primul semnal că lucrurile nu se derulează ca în contract, autoritățile locale ar fi trebuit să intervină. În mod normal, oamenii care lucrează la firmele respective ar fi trebuit să înțeleagă că se pot câștiga bani și procedând corect. Bani în acest domeniu se fac în toate țările civilizate, dar respectând mediul, legea și fără să pună sănătatea cetățenilor în pericol”, spune Aurel Oprinoiu, președintele comisiei de mediu din Senat.

Aurel Oprinoiu a început lupta sa cu mafia deșeurilor din Prahova la începutul acestui an și nu de puține ori a fost ținta amenințărilor grupărilor de tip mafiot. Senatorul USR anunță că poate pune la dispoziția autorităților toate documentele rezultate în urma sesizărilor pe care le-a făcut, atât în calitate de locuitor al județului Prahova, cât și în calitatea sa de președinte al comisiei de mediu din Senat.