USR: Sorin Grindeanu favorizează taximetriștii și încurcă piața

USR: Sorin Grindeanu favorizează taximetriștii și încurcă piața

Prin modificările pe care vrea să le aducă legislației transportului alternativ, ministrul Sorin Grindeanu apără, fățiș, interesele „băieților deștepți” din taximetrie, în loc să se gândească la consumatori și să încurajeze concurența pentru servicii mai bune.

În loc să vină cu propuneri de îmbunătățire a activității de taximetrie, Sorin Grindeanu vrea să tragă înapoi, prin tot felul de piedici inventate, transportul alternativ. Modificările dorite sunt prinse într-un proiect de OUG pus în transparență de Ministerul Transporturilor.

Cele mai relevante modificări pregătite de Guvernul PSD-PNL în urma protestelor taximetriștilor de acum două săptămâni:

– Nu se va mai putea face transport alternativ cu autoturisme închiriate sau cu contract de comodat

– Se introduce legarea de glie. Practic, cu un autoturism înmatriculat în Buzău, se va putea face transport alternativ doar in Buzău

– Cresc substanțial amenzile aplicabile conducătorului auto

– Șoferii trebuie sa fie angajați sau conducători titulari ai platformelor de ridesharing.

Practic, a câștigat mafia din taximetrie, care, cu mâna Guvernului Ciolacu, își rezolvă problemele fără să lase din mână controlul din taximetrie. În loc să fie simplificată birocrația, iar taximetria să fie modernizată și digitalizată în direcția transportului alternativ, este tras înapoi transportul alternativ spre ultrabirocrația din taximetrie”, declară Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

USR consideră că orice modificare legislativă în domeniul transportului alternativ trebuie să încurajeze o concurență cu adevărat loială și atingerea unui grad mai mare de mobilitate urbană, fără a ignora interesele a milioane de români care folosesc platformele de ride-sharing.