”Acesta nu este un cod care protejează pădurile, ci este un cod care duce la dispariția și mai multor păduri din România!” susține deputata USR Diana Buzoianu.
Diana Buzioanu, vicepreşedintă a comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, spune că, în timp ce toată lumea spera ca Noul Cod Silvic să constituie șansa pentru a face o reformă reală a domeniului silvic, pentru ca pădurile să nu mai dispară sub ochii noștri, proiectul de lege propus de Guvern este, parcă, scris de dezvoltatorii imobiliari, de cei care taie ilegal pădurile și de cei care văd în Romsilva o simplă vacă de muls pentru profit.
”Iată câteva din prevederile ,,fantastice” din Noul Cod Silvic: liber la construit vile de vacanță în mijlocul pădurilor – s-a dublat suprafața pe care se poate construi. Adio confiscării vehiculelor utilizate pentru transportul ilegal de material lemnos, una dintre puținele măsuri anti-hoție, care și-a dovedit eficiența. Ariile Naturale Protejate continuă să nu fie protejate. Tăierea fără drept a copacilor din afara fondului forestier nu este infracțiune! Adio obiective de împădurire, cum era în legislația actuală. În loc să plantăm 2 milioane de hectare de păduri până în 2035 , în noul Cod avem ca obiectiv de împădurire 0 hectare, deși avem fonduri în PNRR să facem asta.”, susține Diana Buzoianu, deputată USR
De asemenea, Diana Buzoianu reclamă faptul că noul Cod Silvic limitează drastic accesul în pădure și că cerința de a ”notifica administratorul pădurii” înainte de a vizita locul este deplasată.
”Putem călca în mai puțin de 10% din pădurile din România. În rest, pe legea de azi, să te plimbi prin pădure, e contravenție. De ani de zile societatea civilă cere să eliminăm această aberație, iar Noul Cod Silvic era momentul perfect să închidem acest subiect. În ciuda promisiunilor Ministerului Mediului proiectul codului silvic a ajuns sa reglementeze, halucinant, cum că dacă vrei să te plimbi pe jos, prin pădure, trebuie mai întâi să anunți administratorul ei!”, spune Diana Buzoianu, deputată USR
Anul trecut, deputata Diana Buzoianu a depus o inițiativă legislativă privind accesul liber în păduri. O inițiativă care a fost blocată de luni de zile de PSD și PNL, la Camera Deputaților.