USR cere demiterea directorului MNIR. Superficialitatea și incompetența nu au ce căuta în gestionarea patrimoniului inestimabil al României

USR cere demiterea directorului MNIR. Superficialitatea și incompetența nu au ce căuta în gestionarea patrimoniului inestimabil al României

Audierea în Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a conducerii Muzeului Național de Istorie a României și a ministrului Culturii, fost ministru PSD al Familiei, nu a adus mai multă lumină în ceea ce privește furtul recent al obiectelor din patrimoniul României. A reieșit însă superficialitatea, chiar incompetența, cu care sunt abordate subiecte importante, precum Citește mai multe…

Elena Lasconi, la ședința Grupului ALDE din Adunarea parlamentară a Consiliului Europei

Elena Lasconi, la ședința Grupului ALDE din Adunarea parlamentară a Consiliului Europei

Președinta USR, Elena Lasconi, face astăzi o vizită la Consiliul Europei și a participat, în plen, la începerea sesiunii. În cadrul unui discurs susținut la ședința Grupului ALDE din Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, Elena Lasconi a atras atenția, încă o dată, că instituțiile din România au obligația de a arăta exact, cu dovezi, de Citește mai multe…

Elena Lasconi: Comisia de la Veneția confirmă ce am spus din primul moment – CCR a dat o decizie abuzivă

Elena Lasconi: Comisia de la Veneția confirmă ce am spus din primul moment – CCR a dat o decizie abuzivă

Comisia de la Veneția confirmă, în raportul dat astăzi publicității, că turul doi al alegerilor prezidențiale a fost anulat în mod abuziv de Curtea Constituțională. O decizie de anulare a alegerilor putea fi luată numai în situații excepționale și Biroul Electoral Central era prima instituție care trebuia să aibă o reacție. „Comisia de la Veneția Citește mai multe…

USR îi cere lui Ciolacu să elimine sutele de posturi care au apărut în urma comasării Ministerului Muncii cu cel al Familiei

USR îi cere lui Ciolacu să elimine sutele de posturi care au apărut în urma comasării Ministerului Muncii cu cel al Familiei

USR îi cere premierului Ciolacu să elimine sutele de posturi care au apărut peste noapte în urma comasării Ministerului Muncii cu cel al Familiei În contextul discuțiilor din coaliție despre reducerea cheltuielilor publice, USR cere premierului Marcel Ciolacu să elimine sutele de posturi care au apărut peste noapte în guvern la Ministerul Muncii și al Citește mai multe…

USR depune proiect pentru protecție suplimentară a copiilor și bătrânilor din centrele de asistență socială

USR depune proiect pentru protecție suplimentară a copiilor și bătrânilor din centrele de asistență socială

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, astăzi, o propunere legislativă pentru amplasarea de camere video în centrele de asistență socială, astfel încât să avem o mai bună protecție și monitorizare a beneficiarilor și a angajaților. Înainte de depunerea proiectului, parlamentarul USR a vizitat patru centre din Târgu Mureș unde zeci de copii cu grave probleme Citește mai multe…

Senatorii USR cer audierea președintelui Iohannis în Parlament

Senatorii USR cer audierea președintelui Iohannis în Parlament

Senatorii USR cer convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în care președintele Klaus Iohannis să le explice românilor care sunt motivele pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024. Anunțul a fost făcut astăzi de liderul grupului USR din Senat, senatorul Ștefan Pălărie, în plenul Senatului, care a luat act de ordonanța de organizare Citește mai multe…

USR: Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan să prezinte, de urgență, planul prin care reduc cheltuielile statului

USR: Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan să prezinte, de urgență, planul prin care reduc cheltuielile statului

A trecut aproape o lună de când noua-vechea coaliție de guvernare anunța că, pe model american, va avea și România un Departament pentru eficiență guvernamentală, condus de Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan. Și mai mult a trecut de când Marcel Ciolacu, vechiul și noul premier al lui Iohannis, promitea românilor că face „cea mai ambițioasă Citește mai multe…

USR: Statul îngenuncheat de PSD și PNL îi ajută, din nou, pe infractori. Vom depune propuneri de clarificare a legislației penale

USR: Statul îngenuncheat de PSD și PNL îi ajută, din nou, pe infractori. Vom depune propuneri de clarificare a legislației penale

În România guvernată de PSD și PNL, corupția pare să nu mai fie o problemă. Politicienii și apropiații lor care s-au îmbogățit în ultimii ani prăduind banul public au primit încă o mână de ajutor, de data aceasta chiar de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis să schimbe data de la Citește mai multe…

USR solicită ca Avocatul Copilului să vină în Parlament pentru explicații, în contextul dramelor din centrele rezidențiale din Târgu Mureș

USR solicită ca Avocatul Copilului să vină în Parlament pentru explicații, în contextul dramelor din centrele rezidențiale din Târgu Mureș

Deputata USR Oana Țoiu solicită ca Avocatul Copilului să vină la prima ședință a Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților pe subiectul situației din centrele pentru copiii cu dizabilități. Adjunct al Avocatului Poporului, cu rang de secretar de stat, Ioan Gânfălean ar fi trebuit să se ocupe în ultimii 7 ani, de Citește mai multe…

Cristian Ghinea: Guvernul vrea să renunțe la 3 miliarde de euro din PNRR. Îi cer lui Ciolacu să renunțe la acest plan!

Cristian Ghinea: Guvernul vrea să renunțe la 3 miliarde de euro din PNRR. Îi cer lui Ciolacu să renunțe la acest plan!

Cu doi ani înainte de finalul perioadei de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a încasat banii doar de pe două cereri de plată din cele opt pe care le avea programate. Pentru că a încasat și prefinanțarea de 4 miliarde de euro din în momentul în care Comisia Europeană a Citește mai multe…