Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a decis, ieri, la Copenhaga, să trimită o misiune de observare la alegerile prezidențiale din 4 și 18 mai 2025, în urma solicitării oficiale formulate de Iulian Lorincz, deputat USR de Diaspora și președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE.
„România are nevoie de garanții clare că viitorul președinte este ales printr-un proces democratic, liber de influențe străine. Precedentele alegeri au fost compromise de o propagandă agresivă și bine coordonată, orchestrată din Rusia. Nu putem permite repetarea acestui scenariu periculos”, declară Iulian Lorincz.
Decizia AP OSCE vine pe fondul semnalelor tot mai îngrijorătoare privind amestecul Federației Ruse în procesul electoral din România și în contextul deciziei fără precedent de anulare a alegerilor prezidențiale anterioare.
În scrisoarea trimisă conducerii OSCE, deputatul USR a solicitat desfășurarea unei misiuni extinse de monitorizare, cu observatori internaționali pe termen lung și scurt, precum și cu o componentă solidă de monitorizare a presei online.
Solicitarea a fost acceptată, iar OSCE va monitoriza scrutinul prezidențial din România, cu accent pe corectitudinea procesului electoral și pe combaterea interferențelor externe. Decizia este cu atât mai importantă în contextul în care presa a dezvăluit că mai multe conturi de TikTok care l-au susținut în campania anterioară pe candidatul pro-rus Călin Georgescu au început să transmită din nou mesaje anti-europene din partea lui Vladimir Putin. Aceste conturi, aparent administrate din străinătate, promovează un discurs care subminează Uniunea Europeană și alimentează neîncrederea în instituțiile democratice.
Totodată, TikTok a publicat un raport care confirmă informațiile: peste 27.000 de conturi false au fost folosite pentru a promova mesajele lui Călin Georgescu și ale partidului AUR. În România, s-a vorbit doar de Călin Georgescu, dar și AUR a beneficiat de rețeaua de troli, coordonată din afara țării, care a postat milioane de comentarii pentru a manipula algoritmii.
„Este foarte grav. Sper ca Parchetul General să extindă ancheta și asupra partidului AUR și a celorlalte partide izolaționiste. Trebuie să știm cine a fost în spatele acestei rețele. Nu vorbim doar de influențare politică, ci despre o manipulare a procesului democratic”, afirmă deputatul USR Iulian Lorincz.
De aceea, deputatul USR a solicitat ca misiunea AP OSCE să se concentreze nu doar pe ziua votului, ci pe întregul proces electoral – de la deciziile Biroului Electoral Central și până la hotărârile Curții Constituționale.
„România se confruntă cu un război hibrid. Manipularea online și subminarea încrederii în instituții sunt armele invizibile ale acestui război. Avem nevoie de sprijin internațional pentru a apăra democrația”, adaugă Lorincz.
Totodată, în scrisoarea adresată președintei AP OSCE, Pia Kauma, și secretarului general, Roberto Montella, deputatul USR a cerut includerea unei evaluări detaliate a cadrului legal și a mecanismelor instituționale implicate în organizarea alegerilor. Scopul este identificarea de soluții concrete pentru ca procesul electoral să devină mai predictibil, mai transparent și mai rezistent în fața influențelor externe.
România nu este singura țară din regiune care se confruntă cu astfel de amenințări. Moldova, state din Balcani și din Uniunea Europeană au fost ținte ale aceluiași tip de agresiune hibridă. În acest context regional tensionat, reacția promptă și fermă a AP OSCE este un semnal important că democrația românească nu este singură în fața acestui pericol.
USR va continua să lupte pentru alegeri corecte, un stat de drept funcțional și o Românie ancorată în valorile europene.