Deputatul USR Claudiu Năsui a redepus propunerea legislativă pentru deconspirarea lucrătorilor Securității și a rudelor lor care ocupă demnități sau funcții publice. Este a cincea încercare după ce precedentele proiecte (depuse în 2021, martie 2022, respectiv octombrie 2022) au fost respinse de PSD și PNL.
„Prima oară când am depus proiectul a fost atunci când PSD l-a calomniat pe tatăl meu zicând că a fost securist. Văzând că autorii calomniei erau chiar ei fii de securiști, mi-am zis să facem lumină pe subiect. La vremea aceea, Marcel Ciolacu a declarat că PSD va vota proiectul. Ce credeți că a făcut? Evident, nu l-au votat. Și PSD și PNL au votat de fiecare dată contra proiectului și a picat. De ce îl tot resping PSD și PNL? Pentru că au nu mai puțin de 3 miniștri din actualul guvern care sunt fii de mari securiști. Șefi de securitate, unii care chiar făceau represiune și tortură. Doi de la PSD, unul de la PNL. Dacă se aplica punctul 8 din Proclamația de la Timișoara nu mai era nevoie de legea aceasta acum. N-ar mai fi existat nici PSD și PNL în politică. Cel puțin nu în forma actuală”, declară Claudiu Năsui.
Proiectul de lege completează OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securității, stabilind că orice cetățean român, precum şi presa, partidele politice, ONG-urile şi instituțiile publice, au dreptul să știe dacă rudele până la gradul al III-lea ale politicienilor (președintele României, parlamentari şi europarlamentari, membrii Guvernului, Avocatul Poporului şi primarii) au sau nu legătură cu fosta Securitate.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar urma să publice, pe pagina proprie de internet, un registru al tuturor lucrătorilor Securității, registru care să permită interogarea după nume și, dacă este cazul, după alte criterii, precum funcția sau demnitatea ocupată, respectiv legătura de rudenie.
Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit deja, invocând jurisprudența CEDO, că dezbaterea privind colaborarea cu organele fostei Securități este un subiect de interes public, de relevanță pentru întreaga societate, chiar și atunci când nu este vizată o persoană publică, ci o rudă apropiată acesteia.
De asemenea, anul trecut, USR a publicat pe platforma „Comunitatea Liberală 1848”, cu sprijinul Germinei Nagâț, membru în Colegiul CNSAS, numele a 300 de securiști, milițieni și colaboratori cu hotărâri definitive în instanță, care beneficiază de certificate și indemnizații de revoluționar. Ancheta integrală AICI.
Detalii proiect: AICI.