Proiectele USR

Școlile cu finanțare privată au nevoie, în acest moment, de o altă atenție, legislativ vorbind, având în vedere că nu mai reprezintă inițiative firave, puține și fără importantă, la nivel național. E nevoie de precizări clare, care să ajute școlile cu finanțare privată în relația cu instituțiile de evaluare și control ale statului.

Dacă ne uităm la țări unde sistemul de educație funcționează din plin, nu pe avarie, constatăm că școlile cu finanțare privată au inclusiv dreptul de a edita propriile manuale ori de a avea un anumit număr de ore, pe discipline, altul decât școlile de stat; de asemenea, există și instituții private de evaluare, fără să existe monopol al vreunei instituții de stat. Probabil că societatea românească nu este pregătită să investească cu atâta încredere școlile cu finanțare privată, însă pași concreți se pot face:

• eliminarea monopolului ARACIP în evaluarea calității educației
• desființarea inspectoratelor școlare/ reducerea rolului acestora
• eliminarea respectării, în totalitate, a acelorași prevederi (de tipul curriculum de la decizia școlii, orar, număr ore/ săptămâna, evaluare instituțională, evaluarea directorilor), precum și limitarea numărului de controale/ evaluări, dintr-un an școlar.

Școlile cu finanțare privată care au vechime pe piață educațională și care au dovedit că își fac datoria față de societate din plin ar putea primi un grad ridicat de autonomie, inclusiv în a putea fi evaluate de instituții internaționale.

În ianuarie 2019, am inițiat o propunere de modificare a Legii Educației, în vederea consfințirii autonomiei de organizare a unităților particulare de învățământ. Înaintarea propunerii a fost urmată de o dezbatere pe care am organizat-o la Camera Deputaților, în cadrul căreia am ascultat opiniile profesorilor și ale directorilor interesați de subiect.

Inițiator: Dan-Răzvan Rădulescu (Deputat USR)

La baza statutului de student-doctorand și a drepturilor și obligațiilor ce decurg din acesta, stă Legea educației naționale nr. 1/2011 așa cum prevede Art. 164 – alin. (2):

„Pe toată durata activității, studentul-doctorand beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă și specialitate și de asistență medicală gratuită, fără plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale.”

Textul actual din Legea Nr. 95/2006, Art. 224, preia în mod eronat dreptul studentului-doctorand de a desfășura activități didactice în limita a 4-6 ore convenționale pe săptămână, pe care îl folosește într-o exprimare echivocă, producătoare de confuzii, și anume: Art. 224 din Legea Nr. 95/2006 alin. (3):

„Studentul-doctorand poate desfășura activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4-6 ore convenționale didactice pe săptămână.”

Modificarea în forma propusă este în deplin acord cu Legea educației naționale nr. 1/2011 și armonizată cu aceasta, prevăzând, astfel, atât garantarea dreptului studentului – doctorand la recunoașterea vechimii în muncă/specialitate și de asistență medicală gratuită, fără plata contribuțiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale cât și situația în care studentul-doctorand are încheiat contract de muncă și realizează venituri pentru care plătește contribuțiile respective.

Inițiator: Dan-Răzvan Rădulescu (Deputat USR)

COVID-19 reprezintă cea mai grea provocare pentru societatea umană, de la al Doilea Război Mondial încoace, iar în particular, pentru societatea românească per ansamblu și pentru statul român, de la cutremurul din 1977 până azi. Restricțiile privind mobilitatea cetățenilor, închiderea instituțiilor publice și diminuarea personalului public (în multe cazuri el doar asigurând o permanență), fac aproape imposibilă funcționarea serviciilor publice în forma actuală. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de o regândire a interacțiunii cetățean-stat și viceversa, iar digitalizarea este singurul mijlocul prin care societatea poate continua să funcționeze, chiar și în vremuri de criză. Este, totodată, mijlocul prin care interacțiunea cetățenilor cu Statul, precum și activitatea administrației publice, pot fi eficientizate. Tehnologia există și nu este o noutate, însă România este încă, din păcate, tributară unor reflexe birocratice de secol XIX.

Hârtia, semnătura și ștampila au fost reinventate în vremurile noastre și este momentul să accelerăm adopția lor într-o formă actuală și modernă, ușurând, astfel, interacțiunea cetățenilor cu instituțiile publice, eliminând drumurile inutile către diverse ghișee, eliminând corvoada transferului de documente între instituții prin intermediul contribuabilior.