Dezvoltarea economică și socială a Zonei Metropolitane Brașov este una din principalele priorități ale mandatului meu. Cred că avem potențialul de a fi unul din principalele motoare de dezvoltare ale României și totodată să ne construim o identitate cunoscută la nivel european. Nu doar ca o destinație turistică, ci și ca un pol economic important și o comunitate atractivă pentru calitatea vieții.
Vreau sa ne îndeplinim întregul potențial și pun umărul prin toate mijloacele pe care le am la dispoziție ca parlamentar atât la centru cât și la nivel local. Principala condiție pentru ca acest obiectiv să devină realitate este existența unui plan de dezvoltare. Ceea ce ne lipsește la momentul actual este o viziune clară, pe termen lung cu privire la unde unde dorim să ajungem. Cum anume ne dorim să arate Brașovul în viitor și ce putem să facem pentru a ajunge acolo.
Fiind convins de importanța unui demers de acest fel, am luat inițiativa de a concepe un plan de dezvoltare regională pentru Brașov. În cadrul serialului on-line ”Care-i planul?” sintetizez ideile pe care le-am dezvoltat până la acest moment.
Puteți urmări aici un play-list cu cele 10 episoade: https://www.youtube.com/watch?v=uWX83hMEVw8&list=PL9wvGyNKFNYiee66T7sYtJ-cwg3d7YIkn
Inițiator: Tudor Benga
1.
Vei găsi pe această platformă acțiunile celulei de criză a USR, proiectele de lege depuse de parlamentarii USR, proiectele de hotărâri de consiliu depuse de consilierii USR, inițiativele de donații sau solidaritate ale membrilor USR.
2.
Așteptăm comentariile și întrebările tale, critici și sugestii de îmbunătățire, dacă este cazul. Inițiatorii proiectelor îți vor răspunde în cel mai scurt timp. USR are experți în toate domeniile și se consultă și cu specialiști externi, dar pentru noi părerea ta este importantă.
3.
Așteptăm comentariile și întrebările tale, critici și sugestii de îmbunătățire, dacă este cazul. Inițiatorii proiectelor îți vor răspunde în cel mai scurt timp. USR are experți în toate domeniile și se consultă și cu specialiști externi, dar pentru noi părerea ta este importantă.
4.
USR colaborează cu autoritățile și cu organizațiile non-guvernamentale pentru a transforma în realitate cele mai votate proiecte de pe platforma www.proiectedebine.ro.
Contribuie