Uniunea Salvați România a depus astăzi la Parlament încă o tranșă de 446.000 de semnături pentru inițiativa Fără Penali în funcții publice. În total au fost depuse 781.000 de semnături, din toate județele țării.
Inițiativa a reușit să îndeplinească cele două condiții impuse de lege: peste 500.000 de semnături valide și minimum 20.000 de semnături din 21 de județe.
Situația semnăturilor validate și depuse la Parlament din 23 de județe în care inițiativa a strâns peste 20.000: Alba – 21.280, Arad – 7.875, Argeș – 25.201, Bacău – 30.364, Bihor – 22.126, Brașov – 38.009, București -125.998, Cluj – 39.373, Constanța 22.393, Dolj – 26.305, Galați – 25.100, Hunedoara – 25.489, Iași – 34.983, Ilfov – 21.335, Maramureș – 25.128, Mureș – 25.493, Neamț – 30.260, Prahova – 33.821, Sibiu – 31.445, Suceava – 27.417, Timiș – 32.494, Tulcea – 23.988, Vaslui – 25.678.
Inițiativa Fără Penali a reușit să strângă peste 20.000 de semnături în 23 de județe, dar din păcate semnăturile din municipiul Arad nu au fost eliberate de primărie în timp util pentru a fi depuse astăzi la Parlament. Deși Biroul Executiv al PNL a decis să sprijine în Parlament inițiativa cetățenească Fără Penali, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a depășit termenul de validare. Precizăm că 15.500 de semnături au fost depuse la Primăria Arad pe data de 24 august, iar termenul de validare a expirat pe 14 septembrie, moment în care USR Arad a notificat primăria.
USR reiterează că primarii au avut la dispoziție un termen de 15 zile lucrătoare pentru a valida semnăturile, însă o parte dintre ei au ignorat legea pentru a împiedica depunerea semnăturilor la termen.
“Atât eu cât și colegii din USR avem responsabilitatea de a duce vocea fiecărui cetățean exprimată printr-o semnătură la Parlament. Toți cei un milion de oameni au semnat pentru o Românie mai decentă, guvernată mai atent și cu politicieni care să lucreze în interesul lor. Noi vom duce demersul până la capăt, până vom declanșa referendumul astfel încât textul propus de inițiativa cetățenească Fără Penali în funcții publice să apară în Constituție”, transmite președintele USR Dan Barna.
Obiectivul USR este declanșarea referendumului Fără Penali în funcții publice. USR are responsabilitatea de a lupta pentru ca vocea celor un milion de oameni au semnat să ajungă în Constituția României.
Inițiativa Fără Penali în funcții publice propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”