Uniunea Salvați România a solicitat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) notificarea Comisiei de la Veneția în privința noilor OUG-uri pe justiție pe care le pregătește Guvernul PSD-ALDE de la București.
Reprezentantul USR la APCE, deputatul Iulian Bulai, a avut o intervenție în deschiderea primei sesiunii plenare din acest an a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și a vorbit despre situația justiției din România.
Debutul sesiunii APCE, care are loc între 21 și 25 ianuarie la Strasbourg, a coincis cu anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu privire la două ordonanțe de urgență care vor anula, practic, deciziile definitive din ultimii cinci ani în marile dosare de corupție.
„Guvernul de la București se folosește de hotărârile Curții Constituționale pentru a anula practic sentințele pronunțate în ultimii cinci ani în cazurile mari de corupție, pentru a albi liderul partidului aflat la guvernare. Iar ministrul justiției tocmai a anunțat că va face acest lucru prin ordonanță de urgență – o modalitate de ocolire a oricărei forme de control democratic, începând cu Parlamentul. Totul, în numele salvării unei persoane de brațul lung al legii, liderul condamnat de două ori al Partidului Social-Democrat”, a spus deputatul Iulian Bulai în declarația sa politică din plenul APCE.
În intervenția sa, deputatul USR a făcut apel la parlamentarii țărilor europene prezenți să susțină solicitarea unei opinii a Comisiei de la Veneția privind acest nou atac la adresa justiției din România.
„România are nevoie de ajutorul colegilor noștri europeni pentru a proteja democrația și statul de drept, de aceea mă adresez parlamentarilor Adunării Consiliului Europei să ne susțină în notificarea Comisiei de la Veneția asupra ordonanțelor de urgență anunțate de guvernul de la București”, a mai spus Iulian Bulai.
Prin membrii săi la APCE, USR va face toate demersurile necesare pentru ca Adunarea Parlamentară să ceară cât mai curând, în mod oficial, punctul de vedere al Comisiei de la Veneția privind modul în care ordonanțele promise de Tudorel Toader afectează statul de drept din perspectiva principiilor constituționale europene.