Deputatul Dan Barna, președinte USR, a depus un proiect de lege pentru sprijinirea persoanelor care lucrează în serviciile de îngrijire pentru vârstnici. E vorba atât de cei care lucrează la stat, cât și cei din zona non-guvernamentală.
Aproximativ 36.000 vârstnici sunt în prezent îngrijiți în centre rezidențiale sau beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu, administrate de sistemul public și cel privat, reprezentat în special de organizații neguvernamentale. Persoanele care îi îngrijesc pe vârstnici respectă aceleași condiții de muncă precum cadrele medicale din spitale, iar angajații din centre au fost obligați prin ordonanțele militare inclusiv să se izoleze la locul de muncă și să își lase copiii în grija rudelor în această perioadă. Aceste persoane trebuie să beneficieze de sprijin.
„Ținând seama de experiența altor țări în care s-au produs tragedii imposibil de reparat și ținând seama de semnalele de alarmă pe care le-am primit de la societatea civilă, am decis să pun pe agenda Parlamentului un proiect de lege care urmărește să securizeze angajații care se ocupă direct de îngrijirea vârstnicilor. Acestor oameni trebuie să li se recunoască rolul esențial pe care îl au în aceste zile. Unul similar cu acela al personalului medical”, a declarat Dan Barna, președinte USR și deputat de Sibiu.
În prezent, 23.558 de vârstnici sunt îngrijiți în căminele de bătrâni, dintre care 16.754 în cămine private și 6804 în servicii publice. 12.200 de vârstnici sunt îngrijiți la domiciliu, dintre care 10.227 beneficiază de servicii ale furnizorilor privați (ONG, biserică, SRL). E vorba de persoane singure cu nevoi complexe de îngrijire (cu grad mare de dependență și care nu mai au aparținători) cât și de persoane ale căror familii nu pot din motive obiective să le aibă în grijă.
Proiectul de lege, pentru completarea Ordonanței de urgență nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, poate fi consultat aici: