Cătălin Drulă, în vizită la șantierul feroviar dintre Buzău și Făurei: „Viteza pe cei 40 de km ai tronsonului va crește de la 30 de km/h la 120 de km/h”

Cătălin Drulă, în vizită la șantierul feroviar dintre Buzău și Făurei: „Viteza pe cei 40 de km ai tronsonului va crește de la 30 de km/h la 120 de km/h”

În prezent, se fac lucrări de reabilitare cale ferată Buzău – Făurei, unde lucrările de ridicare a restricțiilor de viteză pe linia de cale ferată se desfășoară conform planului și vor fi încheiate până la final de an. Investiția se ridică la 1,5 milioane de lei/km, iar banii provin de la bugetul de stat. La Citește mai multe…

Peste 300 de milioane de euro din fonduri europene pentru gestionarea pandemiei în România

Peste 300 de milioane de euro din fonduri europene pentru gestionarea pandemiei în România

Peste 300 de milioane de euro au fost obținuți în plus la bugetul de stat din fonduri europene pentru gestionarea pandemiei, după ce proiectele depuse pentru finanțare de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost aprobate recent de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Acești bani vin în sprijinul personalului medical Citește mai multe…

Cristian Seidler, deputat USR PLUS, face o analiză despre cei mai mari angajatori din România

Cristian Seidler, deputat USR PLUS, face o analiză despre cei mai mari angajatori din România

Deputatul USR PLUS Cristian Seidler, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor, a publicat în Ziarul Financiar o opinie despre cei mai mari 1000 de angajatori din România.  Kaufland este cel mai mare angajator privat individual din România, la mijlocul anului 2021, aşa cum era şi acum 5 ani, având momentan Citește mai multe…

Cum avansează lucrările pe Autostrada Sibiu-Pitești

Cum avansează lucrările pe Autostrada Sibiu-Pitești

Autostrada A1 Sibiu-Pitești avansează într-un ritm susținut, iar în 2022 vom putea circula pe primii săi kilometri. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat recent începerea lucrărilor de la 1 septembrie pe lotul 5.  Întregul proiect beneficiază de finanțare europeană: numai în primele 6 luni ale anului a absorbit 117 milioane de lei. Lungimea autostrăzii va Citește mai multe…

Cătălin Drulă și Dan Barna, în vizită de lucru pe șantierul Podului de la Brăila. Când va fi deschisă circulația pe pod

Cătălin Drulă și Dan Barna, în vizită de lucru pe șantierul Podului de la Brăila. Când va fi deschisă circulația pe pod

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vizitat astăzi, alături de vicepremierul Dan Barna, șantierul unuia dintre cele mai ample proiecte de infrastructură care se construiesc în România: Podul de la Brăila. Alături de cei doi s-a aflat și ambasadorul Japoniei, Hiroshi Ueda, în contextul în care sărbătorim un secol de relații diplomatice româno-japoneze. De la începutul anului și Citește mai multe…

De ce am ajuns cu aprobarea PNRR în septembrie. Cristian Ghinea: „Dacă voiam un plan fără autostrăzi, fără turism, fără infrastructura de gaze, sigur, puteam să îl avem aprobat din iulie”

De ce am ajuns cu aprobarea PNRR în septembrie. Cristian Ghinea: „Dacă voiam un plan fără autostrăzi, fără turism, fără infrastructura de gaze, sigur, puteam să îl avem aprobat din iulie”

„S-a creat o întreagă isterie, total exagerat și inutil – de ce nu am avut în iulie PNRR aprobat? Simplu: dacă voiam un plan fără autostrăzi, dacă voiam un PNRR fără turism, fără infrastructura de gaze, sigur, puteam să îl avem aprobat din iulie”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Citește mai multe…

Clotilde Armand are sprijinul total al USR PLUS pentru reforma din Sectorul 1

Clotilde Armand are sprijinul total al USR PLUS pentru reforma din Sectorul 1

Clotilde Armand are sprijinul total al USR PLUS pentru reforma declanșată în Sectorul 1 și în războiul cu mafia gunoaielor, care au stricat planurile PSD și ale fostului primar Tudorache-Diamant. Semnăturile pentru demiterea primarului Sectorului 1, cu care se împăunează PSD, reprezintă o palmă pentru toți cetățenii de bună-credință din sector, care își doresc ca Citește mai multe…

Reducerea birocrației nu trebuie să însemne distrugerea patrimoniului cultural

Reducerea birocrației nu trebuie să însemne distrugerea patrimoniului cultural

Un proiect de ordonanță pus în consultare pe site-ul Ministerului Culturii elimină filtrul de decizie al specialiștilor din Comisiile Monumentelor Istorice atunci când proiectele imobiliare sunt făcute de experți atestați de Minister. Altfel spus, arhitectul plătit de un dezvoltator imobiliar sau de un proprietar să realizeze un proiect de intervenție asupra unui monument istoric sau Citește mai multe…

Vaccinarea la domiciliu și în ambulatoriile de specialitate, aprobate. Ioana Mihăilă: „Am creat cadrul legal”

Vaccinarea la domiciliu și în ambulatoriile de specialitate, aprobate. Ioana Mihăilă: „Am creat cadrul legal”

Ministerul Sănătății anunță noi măsuri pentru stimularea vaccinării și protecția persoanelor vulnerabile.  De acum înainte, persoanele vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile vor putea să se vaccineze la domiciliu, iar pacienţii cu boli cronice vor putea să se imunizeze în ambulatoriile de specialitate. Ambele măsuri, aprobate de Guvern la cererea Ministerului Sănătății, condus de Ioana Mihăilă, Citește mai multe…