Primarii USR implementează aplicații care facilitează sesizarea și rezolvarea rapidă a problemelor

Primarii USR implementează aplicații care facilitează sesizarea și rezolvarea rapidă a problemelor

Primarii USR implementează aplicații care asigură o mai bună comunicare între cetățeni și administrația publică, atât pentru procedurile uzuale, cât și pentru sesizarea problemelor și transmiterea mai rapidă a acestora către compartimentele care le pot rezolva. Multe proceduri de lucru sunt astfel debirocratizate, iar cetățenii pot urmări online traseul sesizărilor depuse și pașii rezolvării acestora.

La Câmpulung, primarul USR Elena Lasconi a lansat recent aplicația E-Muscel, care poate fi descărcată pe telefon și cu ajutorul căreia locuitorii din Câmpulung pot sesiza toate problemele din oraș. După semnalarea problemei, cetățenii pot urmări cine a preluat sesizarea și în cât timp va fi rezolvată, urmând să primească apoi pe e-mail o fotografie cu lucrarea remediată.

Aplicația E-Muscel acoperă în prezent toate probleme care țin de ADP, de societatea Edilul, de iluminat și de Poliția Locală, urmând a fi introdusă în viitorul apropiat posibilitatea de a sesiza probleme care țin de Distrigaz, CEZ, Romtelecom, DIGI și altele. Aplicația E-Muscel va deveni astfel un mega dispecerat care va prelua toate sesizările.

În Sectorul 1 al Capitalei, primarul USR Clotilde Armand a pus la dispoziția cetățenilor aplicația „ADP Sector 1”, cu ajutorul căreia pot fi sesizate problemele din sector. Aplicația poate fi descărcată pe telefon, sesizările putând fi făcute de asemenea direct pe site-ului ADP Sector 1, la adresa https://sesizari.adp-sector1.ro. Pot fi semnalate probleme legate de spații verzi neîngrijite sau deteriorate, copaci căzuți, arbori netoaletați, stropitori nefuncționale sau coșuri de gunoi rupte. După semnalarea problemei, cetățenii pot urmări online modul în care acestea au fost remediate.

În Sectorul 2, primarul USR Radu Mihaiu a relansat platforma online a Direcției Venituri Buget Local Sector 2 – www.impozitelocale2.ro/Plata2/auth/login – după luni bune de colectare a feedback-ului din partea cetățenilor. Aplicația are o interfață nouă și un design mai prietenos, oferind o experiență mult mai facilă și intuitivă. Aceasta poate fi utilizată acum și pe telefoane mobile și tablete, iar baza de date este interconectată și cu restul instituțiilor din subordinea Primăriei, pentru o mai bună comunicare inter-instituțională. Locuitorii Sectorului 2 au astfel acces gratuit la servicii digitale: plăți online: taxe, impozite, amenzi, depunere declarații online (clădiri, terenuri, mijloace de transport, taxă de salubritate, scoateri din evidență, scutiri etc.), obținerea de certificate fiscale online, consultarea actelor fiscale emise, actualizarea datelor personale, cereri de transfer auto, cereri de scutiri pentru urmașii personalului medical, veterani, persoane cu handicap etc.

Locuitorii Brașovului, oraș administrat de primarul USR Allen Coliban, pot beneficia de serviciile Primăriei fără a se deplasa fizic la sediul acesteia, prin aplicația MyBrasovCity, respectiv pe site-ul www.brasovcity.ro. Aceștia pot să-și plătească astfel taxele, impozitele și amenzile, să obțină certificate de urbanism, să depună cereri pentru obținerea unui loc de parcare rezidențială, să obțină premise pentru majoritatea mijloacelor de transport, dar și să înregistreze sesizări și petiții, programări pentru actele de identitate, cereri pentru toaletări de arbori sau să solicite informații publice și să facă programări pentru audiențe. Toate solicitările, fie că sunt transmise prin aplicație, portal sau prin e-mail, primesc număr de înregistrare și sunt direcționate către serviciile de specialitate ale Primăriei.

În Alba Iulia, oraș administrat de primarul USR Gabriel Pleșa, localnicii pot sesiza problemele prin intermediul aplicației SmartAlert Alba Iulia, dar și prin intermediul serviciului Dispeceratul Municipal de Relații cu Cetățenii: la telefon, prin e-mail, pe site și pe pagina de Facebook.

La Timișoara, primarul USR Dominic Fritz a pus la dispoziția cetățenilor aplicația Primăria Timișoara, care poate fi descărcată pe telefon. Semnalarea problemelor din oraș se poate face, de asemenea, prin intermediul site-ului Primăriei.