Alin Apostol, deputat USR de București, atrage atenția asupra faptului că nu se poate vorbi despre reforma educației fără derularea, de urgență, a unor proiecte de creștere a abilităților digitale și fără accelerarea dezvoltării infrastructurii, de la dotarea laboratoarelor școlilor la dezvoltarea rețelei broadband.
„Trăim în epoca digitală, însă nu toți. Mulți români și chiar instituții publice nu aparțin acestei epoci. România este pe penultimul loc la capitolul abilități digitale (31%), urmată de Bulgaria (28%). În ultima statistică publicată de Eurostat: 1 din 4 români nu a folosit niciodată internetul acasă sau nu are acces deloc la internet. Vorbim de reforma rapidă a învățământului, însă contextul actual mă face să spun că o reformă a educației trebuie să includă (de urgență) proiecte de creștere a abilităților digitale. Și poate ar trebui să extindem acest deziderat la nivelul întregii societăți. România rămâne înapoiată și din cauza acestui «analfabetism digital». Reforma educației trebuie să crească abilitățile digitale și să fie dublată de accelerarea dezvoltării infrastructurii. Avem încă școli fără calculatoare și internet. Trebuie să dezvoltăm rețeaua broadband, căci avem încă zone rurale și urbane fără acces la internet”, declară deputatul USR Alin Apostol.
În urma unei întrevederi cu președintele Uniunii Profesorilor de Informatică din România, Emil Onea, deputatul USR creionează un proiect de alfabetizare digitală în cinci etape:
- Dotarea tuturor laboratoarelor școlilor cu tehnologie adaptată vremurilor actuale. Este ușor de implementat și nu presupune costuri financiare mari.
- Pregătirea profesorilor de informatică actuali și noi cu ajutorul specialiștilor din domeniu.
- Găsirea și pregătirea în mod extensiv de noi profesori de informatică, cu suportul organizațiilor nonguvernamentale și al Ministerului Educației.
- Curriculum TIC actual trebuie extins, actualizat și cât mai flexibil posibil.
- Adaptatea procesului de predare al orelor de informatică la secolul 21, implicând în acest proces specialiști din domeniu.
„Consider că Informatica trebuie să fie una dintre cele mai importante materii din trunchiul comun, trebuie adaptată în timp real și trebuie să fie cât mai atractivă pentru elevi, de la clasa a III-a până la a XII-a. Informatica, nu numai că poate aduce competențele digitale atât de necesare cam peste tot în câmpul muncii din anul 2021, dar duce și la dezvoltarea gândirii analitice și critice a elevului”, mai afirmă deputatul Alin Apostol.