USR consideră că greva de astăzi a profesorilor din învățământul preuniversitar este pe deplin justificată, în condițiile în care sistemul educațional este subfinanțat și PSD nu își respectă promisiunile electorale de creștere a salariilor profesorilor.
USR PLUS a contestat vehement Legea Bugetului de Stat pentru anul 2022, o lege care a avut un procent de doar 2.28% din PIB alocat Educației din România. Mai mult decât atât, în plenul reunit al Parlamentului, USR a depus amendamente pentru a putea fi acordate, începând cu 1 ianuarie 2022, măririle salariale prevăzute în Legea cadru 153/2017. Amendamentele au fost respinse de exact politicienii care clamau ipocrit importanța profesorilor – parlamentarii PNL și PSD.
Ștefan Pălărie: ”Profesorii intră în grevă pentru că zi de zi le este călcată în picioare demnitatea. Pentru politicienii din partidele vechi, educația este scoasă din dulap și pusă în fața publicului strict din motive electorale. Greva profesorilor arată un singur lucru – incompetența guvernului actual de a descâlci propriile minciuni spuse la televizor de atâta amar de timp și de a mai păcăli cadrele didactice că le doresc cu adevărat binele.”
Într-o perioadă în care profesorii mai mult ca oricând sunt responsabili de siguranța copiilor din școli, veghind la respectarea măsurilor de igienă și de distanțare, transformați de nevolnicia statului în asamblatori de teste de salivă, într-o perioadă în care implicarea autorităților în asigurarea siguranței copiilor poate fi rezumată la jenantul moment din ultima conferință de presă, atunci când jurnaliștii au întrebat – “Pe o scară de la 1 la 10 cât de sigure sunt școlile?” iar Ministrul Educației a răspuns ,,Da…Mulțumesc”, dascălii sunt umiliți și ținuți cu salarii de mizerie.
Cosmin Poteraș: ”Respectul pe care-l acordăm azi profesorilor infuențează decisiv societatea de mâine. Un profesor debutant are salariul net de 2428 RON pe luna. Un profesor cu gradul I are 4.417 lei, după o viață la catedră. Putem, oare, să le cerem profesorilor, care după o viață de muncă la catedră câștigă cât unii șoferi de prin instituții publice, să fie motivate, să își actualizeze permanent metodele de predare, să fie la curent cu tot ce apare nou în domeniul său? In aceste condiții, greva de astăzi a profesorilor este justificată.”
Aflați la începutul valului 5, după ce elevii au acumulat timp de 2 ani pierderi uriașe în procesul educațional, ultimul lucru de care avem nevoie este greva profesorilor din toată țara. O grevă ușor inevitabilă dacă Guvernul țării ar prioritiza cu adevărat domeniile cele mai importante ale țării – Educația, Sănătatea, Justiția – atât în finanțare cât și în reforme.