Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de politici publice al USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a prezentat luni, 4 aprilie, al doilea Buletin de Sănătate PNRR. Monitorizăm, astfel, implementarea jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență și oferim o perspectivă asupra situației celui mai mare Plan de Țară pe care l-a avut România după aderarea la Uniunea Europeană.
Acest plan reflectă viziunea reformistă a Guvernului din care USR a făcut parte și dacă miniștri în funcție vor respecta angajamentele, România va trece prin schimbări profunde la nivelul statului și al serviciilor publice.
Au fost identificate 3 probleme majore care pun în pericol implementarea PNRR:
1. A devenit un stil de lucru ca jaloanele să fie închise în ultima zi. 5 jaloane/ținte erau închise cu o săptămână înainte de termenul-limită. Cu două săptămâni înainte de termenul-limită (31 martie) pentru închiderea celor 24 de jaloane și ținte, doar trei fuseseră îndeplinite. Două erau în lucru la Ministerul Finanțelor încă de anul trecut și o a treia, îndeplinită tot de anul trecut, când USR se afla la guvernare. Apoi, brusc, în ultima zi, au fost declarate bifate restul până la 24 de jaloane.
2. Lipsa rolului de coordonare al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și lipsa consultărilor informale cu Comisia Europeană care ne expune riscului ca unele jaloane considerate îndeplinite să nu fie considerate îndeplinite de Comisia Europeană.
3. PSD și PNL au ajuns să se păruiască, prin comunicate de presă, pe tema PNRR. Așa ceva era de neimaginat când USR era la guvernare pentru că am ținut coaliția unită în jurul PNRR. Facem apel la maturitate. PSD și PNL trebuie să înceteze să se mai certe pe cine e mai incompetent în aplicarea singurului proiect de țară pe care îl are România și să se concentreze pe îndeplinirea angajamentelor. PNRR continuă să fie folosit ca miză politică în permanenta ceartă dintre PSD și PNL. Subiectul PNRR este în continuare învelit în fake-news-uri de către PSD.
Guvernul a anunțat că a îndeplinit toate cele 24 de jaloane și ținte. Buletinul de sănătate PNRR constată că nu este adevărat: au fost îndeplinite 19 jaloane, 2 sunt în așteptare și 3 blocate. Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene avertizează că nici cele 19 jaloane nu pot fi considerate ca îndeplinite decât după ce acestea sunt validate de către Comisia Europeană.
Care jaloane nu sunt făcute, de fapt?
1. Finalizarea analizei opțiunilor privind arhitectura cloud-ului guvernamental
Cloud-ul guvernamental e în pericol. Faptul că avem Cloud-ul guvernamental în PNRR este un succes politic pe care l-am obținut în timpul negocierilor cu Comisia Europeană. S-au acordat 6 luni pentru a pregăti proiectul. Cele 6 luni au trecut. Unde este proiectul de cloud? Ar fi fost nevoie de o echipă funcțională care să facă proiectul (jalon 31 decembrie 2021 neîndeplinit), de o analiză de opțiuni care să clarifice proiectul – cum arată cloud-ul, ce încorporează din IT-ul existent la stat, cine îl face (jalon 31 martie 2022 neîndeplinit) și de abia apoi de contractarea proiectului de cloud (jalon trimestrul 2, 2022).
Fără un proiect, MCID s-a grăbit să împartă cloud-ul cu STS și SRI prin OUG. „Băieții cu epoleți” pun carul înaintea boilor. Vor să fie siguri că ei vor controla cloudul înainte să spună clar cum va arăta.
„Considerăm acest jalon neîndeplinit. Deși ministerul condus de Marcel Boloș susține că a făcut analiza, aceasta nu a ajuns la MIPE nici astăzi”, a declarat Cristian Ghinea.
2. Lansarea cererii de propuneri pentru sprijin sub formă de granturi pentru competențe digitale
Prin acest jalon de ofereau granturi IMM-urilor pentru formarea și instruirea angajaților în domeniul competențelor digitale. Jalonul nu era gata pe 30 martie, a fost anunțat ca întârziat de guvern și apoi a apărut, brusc, a doua zi. Schema de ajutor de stat a fost publicată fără a avea avizul Consiliului Concurenței și fără consultarea prealabilă a Comisiei Europene. Nu e deloc clar dacă merge înainte. Considerăm acest jalon neîndeplinit.
3.Intrarea în vigoare a legislației și a normelor de aplicare privind sistemul de tichete pentru lucrătorii casnici
Este vorba de legislația care reglementează activitatea lucrătorilor casnici – le oferă acestora un venit fiscalizat, contribuții la pensie și sănătate.
Această lege a fost un angajament al USR la guvernare. Parlamentul a votat legea, problema este însă că data de intrare în vigoare este abia 2024. O încercare infantilă de a păcăli Comisia Europeană, indicatorul de îndeplinire a jalonului era intrarea în vigoare a legii nu amânarea ei. Considerăm acest jalon neîndeplinit.
4. Intrarea în vigoare a legii privind protecția denunțătorilor
În acest caz, Guvernul minte, spunând că jalonul e îndeplinit. Nu, nu este îndeplinit, pentru că legea trebuie să fie adoptată iar ea se află încă în Parlament. Jalonul este în mod evident în întârziere.
5.Intrarea în vigoare a unui act legislativ de operaționalizare a unei structuri care să asigure implementarea unui mecanism eficace de control al calității în materie de reglementare – în întârziere
Prin acest jalon, la nivelul SGG trebuia înființat un mecanism care să asigure un control al calității în materie de reglementare. Guvernul încearcă însă să facă un comitet-fantomă, care nu are niciun fel de aparat tehnic de lucru, nicio putere formală. Considerăm jalonul în întârziere.
„Am negociat PNRR astfel încât să avem un timp de rezervă între termenele-limită și cererea oficială de plată. România are dreptul de a face de două ori pe an cereri de plată către Comisia Europeană – are acest drept, nu este o impunere, putem face și o singură cerere pe an – atunci când consideră că a închis o serie de jaloane. Pentru aceste jaloane cu termen 31 martie, cererea de plată va fi făcută în toamnă. Deci e timp să se remedieze problemele”, a declarat Cristian Ghinea.
Raportul menționează și primele lansări de ghiduri/apeluri de proiecte:
1. 2 miliarde de euro reprezentând Fondul Renovării.
2. 595 de milioane de euro pentru energie solară și eoliană. PNRR e singura formă de finanțare reală a producției de energie în aceasta criză, prin acest pilon, dar și prin Valul Renovării dedicat eficientizării energetice a clădirilor.
3. Primele 1.000 de școli care vor primi granturi pentru a ține copiii săraci la școală.
4. HG pe cicloturism: 3000 de km de piste de cicloturism în România, cea mai mare de-a lungul Dunării, în valoare de 250 de milioane de euro.
Mai multe detalii cu privire la al doilea Buletin de Sănătate PNRR: https://monitorpnrr.eu/