Angajații care au nevoie de concediu medical îl vor obține mai ușor, în mai puțini pași administrativi și cu costuri reduse, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatele USR Diana Stoica și Oana Țoiu.
În prezent, angajații care se îmbolnăvesc și au nevoie de concediu medical trebuie să parcurgă o procedură greoaie pentru a-l obține: trebuie să meargă la locul de muncă, să ceară adeverință pe formular standard și, cu adeverința semnată, să meargă la medicul de familie care îi acordă concediul medical. În cazul în care, odată ajuns la medicul de familie, angajatul constată că adeverința sa nu a fost completată corect, trebuie să reia întregul parcurs, ceea ce înseamnă alte drumuri, alt timp și alte costuri, precum și o întârziere în a beneficia de tratamentul necesar.
Proiectul USR elimină obligația obținerii adeverinței de la locul de muncă, astfel încât angajatul va merge direct la medicul de familie și, după ce primește concediul medical de la acesta, îl trimite angajatorului, urmând să beneficieze de concediu medical în limita zilelor disponibile.
„Gata cu drumurile fără rost pentru obținerea concediului medical de la medicul de familie! Prin acest proiect de lege de debirocratizare, reducem costurile și pașii administrativi, astfel încât pacienții să beneficieze de tratamentul necesar în cel mai scurt timp posibil. Acum, obținerea concediului medical este întârziată sau chiar împiedicată, exact în momentul în care pacientul are nevoie de odihnă și vindecare. Prin acest proiect, facem procesul cât se poate de simplu, ușurăm viața pacienților și menținem independența medicilor de a decide pe baza criteriilor medicale, fără a fi influențați de informațiile primite de la angajatori”, declară deputata USR Diana Stoica.
Proiectul USR (https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b438&an_cls=2023) a rezultat în urma discuțiilor cu medici de familie și reprezentanți ai mediului de business, iar adoptarea măsurilor propuse va avea ca efect și creșterea încrederii pacienților în sistemul de sănătate și îmbunătățirea relației medic-pacient.