Senatorii PSD și PNL au respins inițiativa legislativă USR prin care pacienții românii ar fi putut primi concediile medicale fără a mai fi nevoie de o adeverință din partea angajatorului, permițând medicilor să prescrie concediul medical pentru un pacient fără ca acesta să fie obligat să aducă de la angajator o adeverință care să certifice la câte zile de concediu mai are dreptul.
„Pacienții din România au nevoie de tratament și de recuperare. Oamenii cinstiți care muncesc și se îmbolnăvesc sunt astăzi puși pe drumuri inutile de statul român. Ei trebuie să ia o adeverință de la angajator, în loc să meargă direct la medicul de familie și să revină acasă pentru a se face bine. Prin acest proiect de lege de debirocratizare, reducem costurile și pașii administrativi, astfel încât pacienții să beneficieze de tratamentul necesar în cel mai scurt timp posibil. Proiectul de lege este susținut de pacienți, de medicii de familie și de angajatori. Nu înțelegem votul PSD și PNL de astăzi”, susține deputata USR Diana Stoica, inițiatoare a proiectului.
Senatorul USR Irineu Darău a adresat, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, un apel senatorilor PNL să voteze o măsură care este, în esență, de natură liberală – favorizând munca, facilitând activitatea economică și reducând birocrația.
De asemenea, Irineu Darău a arătat că decizia de a acorda concediul medical ar trebui să fie o decizie strict medicală: „Decizia de a da sau nu concediu medical nu are nicio legătură cu angajatorul. De ce să obligăm un angajat, poate într-o situație medicală disperată, să treacă pe la angajator să ia o adeverință, dacă după aceea ajunge tot la doctor, care decide să acorde sau nu un număr de zile de concediu medical? Concediul medical trebuie operat și acum în sistemul electronic, oricum acolo se află toate datele privind zilele de concediu medical ale pacientului!”.
Împotriva inițiativei legislative USR care ar fi simplificat procesul de acordare a concediilor medicale și ar fi redus birocrația au votat 73 de senatori, 28 au votat pentru inițiativă și nouă s-au abținut.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.