USR cere dezbaterea urgentă a legii reformelor asistenței sociale. O fetiță, ucisă sub monitorizarea DGASPC

USR cere dezbaterea urgentă a legii reformelor asistenței sociale. O fetiță, ucisă sub monitorizarea DGASPC

USR solicită, din nou, dezbaterea în regim de urgență în Camera Deputaților a Legii L647/2023 și adoptarea mai multor măsuri de reformă în domeniul asistenței sociale. Solicitarea vine după cazul tragic al Alexandrei din Galați, fetița omorâtă în bătaie de mama ei zilele trecute. Prin instituțiile sale, statul român vreme de 10 luni a monitorizat, pe hârtie, situația acestui copil, iar monitorizarea s-a încheiat printr-o crimă.

Reprezentanții USR atrag atenția că PSD și PNL se feresc să discute, să voteze și să adopte reformele necesare în acest domeniu. Legea a fost promisă de Guvern pentru vara anului trecut, după dramele descoperite în azilele groazei, dar a fost întârziată luni de zile. Deși Senatul a reînceput ieri sesiunea parlamentară, legea a fost ignorată și trece astăzi tacit de Senat fără dezbateri, fără niciun vot în plen și fără amendamentele propuse în comisii.

„Tragedia unui copil omorât este cumplită, cea a unui copil omorât chiar de mama sa, omul de la care trebuia să primească ocrotire, e de neconceput. Astăzi știm că instituțiile și oamenii plătiți să o protejeze pe Alexandra știau de acest caz și timp de 10 luni, de la sesizarea abuzurilor și până la moartea copilei, nu au protejat-o, deși aveau în fișa postului responsabilitatea monitorizării familiei. Este clară nevoia urgentă a reformării sistemului de asistență socială, cel în care Dragnea își băga pilele de partid să muncească fictiv. Asta nu s-a terminat cu pedepsirea lui cu închisoarea și a continuat în mandatul în care domnul Budăi a pus la vârful instituției de inspecție socială o colegă de partid de la dumnealui din filială din Dorohoi, cu zero zile de experiență în inspecția socială”, a declarat deputata USR Oana Țoiu.

USR solicită, de asemenea:

•          transmiterea către membrii comisiilor de muncă și protecție socială din Parlament a raportului Corpului de Control privind DGASPC Galați și DAS Galați;

•          publicarea măsurilor luate – sau nu – de DGASPC Galați pentru inițierea procedurilor de decădere din drepturile părintești ale mamei Alexandrei, de la momentul constatării incapacității ei de îngrijire a minorelor, precum și dacă au fost vizite la domiciliu ulterior primei anchetei sociale;

•          un răspuns public din partea MAI privind măsurile luate – sau nu – în dosarul penal deschis pe numele mamei cu luni de zile înaintea tragediei, pentru violențe asupra minorului;

•          asigurarea accesului gratuit, constant și pe toată durata necesară la sesiuni de terapie și consiliere pentru celelalte două fetițe și inițierea procesului urgent de decădere din drepturile părintești.

Ministerul Familiei, prin ANPDCA, a recunoscut că încă din martie 2023 statul avea în evidență familia Alexandrei din Galați. În urma unei sesizări de violență de la grădinița uneia dintre fetițe, DGASPC a avut obligația să facă anchetă socială și vizită la domiciliu și, în urma acestora, știau încă din martie 2023 că mama nu este aptă să aibă minorele în grijă. În urma sesizării a fost deschis un dosar penal pe numele mamei și aceasta avea un diagnostic medical de dizabilitate mintală incompatibilă cu îngrijirea minorilor.