Silvia Dinică (USR): Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro

Silvia Dinică (USR): Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după doi ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității RA-APPS, fie de numirile de la super-agenția prin care premierul PSD controlează companiile de stat, eșecul Guvernului PSD-PNL de a implementa complet și corect principiile guvernanței corporative la companiile de stat rămâne principala piedică în obținerea tranșei de peste 2 miliarde de euro din PNRR.

Încăpățânarea Guvernului de a nu aplica guvernanță corporativă reală la companiile de stat ne costă anual miliarde de lei, ca pierderi pe care le suportăm tot noi. Sute de astfel de companii, centrale sau locale, sunt de fapt în faliment mascat. Acum, pierdem însă și miliarde de euro din PNRR fiindcă Guvernul nu se poate obișnui cu ideea că nu va mai putea numi la aceste companii rude și amante ale celor aflați la putere. Rudele și amantele plasate în sinecuri bănoase au ajuns să ne coste pe toți – la propriu – miliarde de euro, din care am fi putut face creșe, grădinițe, școli și autostrăzi”, declară senatoarea USR Silvia Dinică, membră a Comisiei economice din Senat.

Cazul Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), instituție care a acumulat în ultimii 14 ani pierderi de aproape 500 de milioane de lei, este doar un exemplu dintr-o lungă listă. Deși a funcționat decenii la rând fără ca membrii conducerii să fie autorizați ORNISS, acum, după scandalul privind reședința de lux pregătită pentru președintele Klaus Iohannis, Guvernul PSD-PNL modifică legislația pentru a secretiza activitatea instituției. Măsura nu este cerută în PNRR, dar Marcel Ciolacu o preferă, în loc să numească o conducere competentă la RA-APPS.

Despre eșec în aplicarea principiilor guvernanței corporative se poate vorbi inclusiv în cazul AMEPIP, super-agenția care ar trebui să controleze tocmai modul în care funcționează companiile cu capital de stat. În loc să aibă o conducere competentă, legal și transparent numită, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice are șefi de numele cărora sunt legate acuzații de incompatibilitate și conflict de interese.

Eșec după eșec, în guvernarea PSD-PNL pare tot mai puțin probabil să mai vedem aprobată Cererea 3 de plată din PNRR în valoare de 2,7 miliarde de euro. Depusă în decembrie 2023, cu o întârziere de 9 luni, cererea este încă în aer, după ce Comisia Europeană a cerut noi clarificări Guvernului României.

În 2023, guvernele PSD-PNL au „reușit” să încaseze 0 euro prin PNRR și, cel mai probabil, situația se va repeta și în 2024. Iar dacă luăm în calcul și minciunile transmise la Bruxelles de Guvernul Ciolacu pe tema deficitului bugetar și al mult promisei restucturări a administrației publice, nu este exclus ca CE să decidă în 2025 suspendarea fondurilor europene, atât cele clasice, cât și cele prin PNRR.